Crăciun Fericit!

În seara asta minunată vă doresc tuturor celor care vă adunați în jurul bradului, să vă regăsiți frumoși, împăcați și liniștiți în ochii celor mici (sau mari) ce deschid cadourile… Și bucurați-vă pentru ce ați dăruit, nu pentru ce ați primit…

Crăciun Fericit!

Sfârșit de epocă la Apple

Sfârșit de epocă la Apple

Steve JobsAzi de dimineață, iMac-ul meu, care deschide browserul pe pagina implicită www.apple.com mi-a arătat o imagine (cea alăturată) care probabil a făcut deja înconjurul lumii, dacă nu al celei obișnuite, atunci cu siguranță al lumii celor pasionați de computere și tehnologie… Steve Jobs nu mai e… Nu mai e nici pentru Apple, care cred că știind că sfârșitul său era aproape l-au omagiat pentru ultima dată, încă în viață, prin acel eveniment “Let’s Talk iPhone” de alaltăieri, nu mai e nici pentru lumea tehnologiei de azi căreia i-a dăruit atâtea lucruri pe care azi le considerăm firești în viața noastră, fie că vorbim de computere “all in one”, fie că vorbim de telefoane inteligente, fie că vorbim de mp3/4 playere… În fine, Steve nu mai e aici nici pentru comunitatea oamenilor de afaceri, căreia i-a demonstrat că poți crea într-o viață (scurtă) de om, de la o firmă “de garaj”, un gigant tehnologic și financiar care acum depășește firme de talia Exxon (afaceri petroliere) sau General Electric…

Dar cred că mai presus de orice altceva, ceea ce a oferit lumii Steve Jobs a fost lecția, demonstrată prin propria sa viață, că poți crea orice, deveni orice, dacă deții resursele necesare de voință pentru a-ți urma visul.

Dumnezeu să-l odihnească și, sincer, mi-aș dori să apucăm ziua în care să putem omagia și în România oameni de talia unui Steve Jobs, oameni care să aducă prosperitate acestei țări și lor înșile prin puterea lor creativă. Sunt mulți aceștia, dar încă nu știm să-i prețuim și să-i lăsăm (nu să-i ajutăm, ci doar să-i lăsăm) să-și parcurgă drumul pentru care sunt destinați. Pentru că prea mult ne-am lăsat copleșiți de tot felul de indivizi îmbogățiți de tranziție, care la rândul lor și-au creat/cumpărat, în timp, o clasă politică pe măsura micimii caracterelor lor… Poate e momentul acum să schimbăm ceva.

În apărarea Laurei…

Citesc aici și aici despre o mare “grozăvie” (cu abordări total diferite, felicitări d-lui Ghețău)… O doamnă (Laura Munteanu) a postat niște fotografii pe profilul ei de pe Facebook…

Vreau să spun de la bun început: am fost coleg de facultate cu Laura, dar nu ne-am văzut de vreo 16 ani, adică de când am terminat facultatea. Era și atunci, ca și acum, genul de om pe care îl/o remarci. Adică o persoană cu mult șarm  și personalitate.

Astăzi, a devenit faimoasă pe internet și în toată țara, dacă nu în toată lumea (după rezultatele căutării pe google.com) pentru niște fotografii postate pe un site, în speță facebook.com. Un site în care cuvântul de ordine e “prieten”/”friend”. Un site în care conexiunile se realizează funcție de simpatii, cunoștințe reciproce, prietenii mai vechi sau mai noi.

Un “prieten” (un pic obsedat, probabil) sau vreo “prietenă” (cel mai probabil invidioasă) au trimis aceste fotografii către presă. Nu discut aici locul în care au fost imortalizate aceste fotografii, cu siguranță nu cel mai potrivit, dar de la a judeca în plan personal aceste imagini și până la a le “vinde” presei dornice de senzațional e cale lungă…

Știu, sunt în plină campanie elctorală internă în partid și această postare, mai ales astăzi, ar putea să fie folosită în defavoarea mea. Dar nu pot fi indiferent și nici nu am chef să abdic de la principiile mele, atunci când spațiul intim, personal, al cuiva este invadat doar din dorința de a crea o “știre”… Cât putea să-i fi luat Laurei să facă acele fotografii? Probabil maxim 5-10 minute… Adică foarte puțin din pauza de prânz… Deci pică “teoria” timpului pierdut la serviciu.

Celor “șocați” de aceste fotografii, le spun doar atăt: “un bărbat moralist e de obicei un ipocrit, iar o femeie moralistă e întotdeauna o femeie ștearsă”. Pentru cărcotași, asta a spus-o Oscar Wilde, un om care a avut realmente de a face cu “moraliștii” epocii sale…

Din nou student – 2

Din nou student – 2

Admitere master septembrie 2011Ieri s-au afișat rezultatele admiterii de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social–Politice, secția Studii europene de integrare şi securitate, așa că de-acum sunt în mod oficial student 😀 Dacă nu mă credeți, am atașat și o poză :))

Așa că, după toate încurajările primite, mingea e în terenul meu. Promit să nu mă fac de râs!

P.S.: Aaaaa, să nu uit… am fost la câteva sutimi de locul 3… Off… tinerii din ziua de azi, mi-au luat-o înainte :)))

Din nou student… :)

Ieri am postat pe Facebook (un mediu care îmi place foarte mult, recunosc) anunțul că voi fi din nou student. Răspunsul a fost unul care mi-a confirmat că pe facebook (fb, cum îi spun “inițiații”) ai într-adevăr prieteni. Adevărați, nu virtuali. O mulțime de mesaje de sprijin, de încurajare, de felicitare… Și spun <confirmat> fiindcă prima experiență, dacă vreți s-o numim așa, a fost de ziua mea de naștere. Cele mai frumoase și mai multe mesaje de felicitare de ziua mea au venit de la prietenii mei din această rețea. Dar să ne întoarcem la obiectul postării… Într-o postare viitoare am să explic de ce. Acum vreau doar să mă refer la ce a apărut azi în media online ieșeană. Și sunt realmente onorat de această atenție! Voi cita doar intervenția de pe site-ul d-lui Ghețău:

Se pare că postarea mea anterioară a avut un impact mai mare decât mi-aș fi putut eu imagina…

newsiasi.ro

respectiv,

Jurnal Virtual

Însă vreau să postez aici și o mică precizare referitoare la ultima frază din articolul d-lui Ghețău (va apărea probabil și pe site-ul D-sale):

Un mic amendament. Nu voi putea fi “dezamăgit” de ceea voi “găsi” la UAIC dintr-un motiv foarte simplu: am ales Universitatea “Al. Ioan Cuza”, în primul rând, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice și specializarea Studii europene de integrare şi securitate, în al doilea rănd, tocmai datorită încrederii în această universitate și în calitatea actului didactic de aici și fiindcă am fost atras de programa specializării alese… Așa că nu aș vrea să se creadă cumva că voi fi un fel de cârcotaș în “uniformă” de student, ci doar, după două facultăți absolvite, un student mai exigent, mai ales cu el însuși. Nu-mi stă în caracter și nici nu mi-aș putea permite vreodată să critic niște oameni care au făcut carieră în domeniul în care eu abia aspir să pătrund…

Și încă ceva: dacă, prin voia lui Dumnezeu și eforturile mele, voi absolvi, sper eu merituos, și cursurile specializării la care tocmai m-am înscris, voi fi mândrul student și/sau absolvent a 4 (patru) din primele cele mai bune 10 universități ale României. Și am să le enumăr aici în ordinea cronologică în care le-am devenit student: Univ. Tehnică “Gh. Asachi” Iași, Univ. de Medicină “Carol Davilla” București, Univ. de Medicină și Farmacie “Gr.T. Popa” și Univ. “Al.I. Cuza” Iași. O spun fără să mă laud că nu știu mulți colegi din politica ieșeană și poate chiar națională care să poată să enumere un “careu” precum cel de mai sus…

Final de vacanță

Și fiindcă tot a fost perioada concediilor, câteva mici concluzii după drumurile făcute în această vacanță în țară și în afara ei…

1) Până nu vom avea autostrăzi nu vom conta. În nici un domeniu pe care îl dorim a se dezvolta, fie că vorbim de turism, de industrie, de comerț sau mai știu eu ce altceva.
2) Cine vrea să facă treabă, face. Am văzut comune mai aranjate și mai dichisite (în România) decât unele orașe cu oarece pretenții. Peste tot se vede imediat dacă primarul e un om interesat de soarta localității pe care o conduce sau nu.
3) Jos pălăria în fața lui Gh. Flutur și ce face pentru județul lui în calitatea lui de om politic sucevean.
4)  Țara de la care avem cel mai mult de învățat ca mod de administrare rămâne în continuare Germania. Nu mai vorbesc de implicarea cetățeanului, fiindcă aici suntem tributari și latinității noastre, dar mai ales procesului de decădere morală și spirituală început în anii comunismului și continuat cu sprijinul copios al media, dar și al clasei politice, până astăzi.
5)  O ultimă concluzie, pentru azi, dar promit să revin, a mea, ca ieșean: cel mai prăfuit, plin de gropi și prost administrat oraș de mărime cât de cât apropiată (și o spun fără urmă de răutate ci doar cu amărăciune) de pe traseul pe care l-am urmat de acasă și până la ieșirea din țară, dar și pe drumul de întoarcere este Iașul. Un adevăr trist și din păcate cât se poate de jenant pentru noi, ieșenii…

PS: o surpriză neplăcută a fost și Budapesta, un oraș pe care l-am revăzut acum afișând un aer destul de ponosit, departe de senzația de strălucire și civilizație pe care mi-o dădea cu ani în urmă.