Platon…

Am găsit astă seară o colecție de citate, din care am preluat unul, al lui Einstein, ca descriere a acestui blog, dar m-au impresionat alte câteva ale lui Platon. Nu m-am putut abține să nu le postez aici. E un exemplu clar de ceea ce definește un geniu: un mod de a gândi ce transcede epocile, păstrându-și actualitatea. Iată mai jos, într-o traducere aproximativă (pentru care îmi asum vina dacă nu corespunde realității) o parte a lor: „Unul din rezultatele refuzului de a te implica în politică este că ajungi să fii condus de cei inferiori ție.”„Această Cetate este ceea ce este datorită faptului că cetățenii săi sunt ceea ce sunt.”„Curajul înseamnă să știi de ce să nu te temi.” Ce ziceți, a...

Pe jos și cu tramvaiul prin oraș… Ep. 1

Sâmbătă, ora 7.00, o dimineață frumoasă încă, parcă nedorind să ne amărască prevestind ploaia și noroiul ce urmau să se aștearnă peste orașul neieșit din iarnă, peste doar două ore. Plin de optimism, mă duc să las mașina la spălat, în speranța că va rezista cât de cât curată măcar de data asta, pentru câteva zile. Optimism care poate e valabil în alte orașe, dar nu în Iași, ”dl. Primar știe de ce” ca să parafrazez o reclamă binecunoscută. Bun… Ca să mă mai dezmorțesc și ca să-mi întrețin iluzia că voi slăbi mergând mai mult pe jos, mă hotărăsc să iau drumul de la spălătoria auto de pe Sărărie, până în Piața Unirii, ”pieptiș” la vale, urmând ca de acolo să iau tramvaiul spre Tătărași, unde aveam treabă până când mașina va fi fost gata. Zis și făcut. Cobor agale strada Lascăr Catargi (Karl Marx în copilăria mea de decrețel), altădată fala imobiliară a Iașului comunist, adăpostind intrarea pe misterioasa stradă Pinului unde stătea to’arășu’ Prim Secretar, cel care avea pâinea și cuțitul în județ pe atunci, intrare care era păzită permanent de un milițian și vreo doi „civili” discreți în acele timpuri. A propos de această faimoasă străduță și casa care adăpostea „șeful” județului, mi-aduc aminte ce șoc am avut vizitând-o undeva pe la începutul anilor ’90, văzând cât de mică și de puțin confortabilă era… Dar miturile din jurul ei erau atât de puternice… Mă întreb dacă nu doar din cauza milițianului din colț… 🙂 Coborând, am ocazia să-i verific teoria și să-i dau mare dreptate prietenului meu Cătălin, care susține pe bună dreptate, că în...

În continuare despre sate

Pentru că vorbeam ieri despre satele noastre şi satele “lor”, azi vă împărtăşesc câteva lucruri care mi-au stăruit în memorie… Nu vor fi în ordine neapărat cronologică, ci doar în succesiunea în care îmi revin acum. Azi, fiindcă e deja târziu, doar una din impresii:- eram în Olanda (trebuie să recunosc, ţara mea preferată), într-un cătun, undeva lângă Amsterdam. Era pe înserat şi făceam o plimbare de “dezmorţire” după o zi extrem de lungă pe drum. Mă plimbam de-a lungul unui canal, parte a unei reţele de canale ce separau proprietăţile fermierilor, împărţindu-le în imaşuri pe care păşteau liniştite nişte vaci ce păreau mai îngrijite şi mai curate decât multe fiinţe umane de la noi (iertată fie-mi răutatea). Ei bine, în unul din colţurile desenate de întretăierea acestor canale am văzut o căsuţă cum numai în povestea cu Hansel şi Gretel se putea imagina. Podeţul care ducea peste canal la intrarea în casă, extrem de rustic, avea balustradele învelite de flori agăţătoare, aleea care ducea până în poarta casei era dintr-un pietriş alb, fin. La rădăcina gardului, de jur împrejurul casei erau numai flori, care în ghivece, care plantate, iţindu-se printre scândurile rare ce lăsau sa se vadă o căsuţă precum cea de turtă dulce din povestea sus-amintită. În fine, exceptând imaginea aceasta pe care cu siguranţă o voi reţine mult timp de-acum încolo, ceea ce voiam să vă povestesc e că pe drumul de întoarcere am fost depăşit de un grup de vreo 20-30 de femei mergând pe biciclete, care se îndreptau către hotelul în care eram cazat. Iniţial am crezut că erau femei din sat angajate ale...

Despre sate…

Ieri după-amiază, pe un frig destul de pătrunzător, dar pe un soare superb, am plecat spre nordul județului către Andrieșeni. Știu drumul ăsta, îl fac de destul de mult timp și l-am parcurs de foarte multe ori, dar de data asta, plecat fiind în “misiune” politică (se puneau “cap la cap” fostele organizații PLD și PD din comuna Andrieșeni) am privit acest traseu cu ochii celui care își propune să schimbe, atât cât îi stă în puteri, ceva în țara asta… În primul rând, ce m-a frapat a fost mizeria care începe să se “aștearnă” pe marginea drumului, drum care știu bine că m-a impresionat plăcut acum câțiva ani tocmai prin lipsa omniprezentelor PET-uri și prin florile care se întindeau în lunca Jijiei. Oare ce ni se intâmplă de reușim să stricăm atât de repede și fără nici o milă ceea ce ne înconjoară? Ce ne face să fim atât de nepăsători cu tot ceea ce cântam în poemele pe care le învățam în școală și în fața cărora ne extaziem patriotard? Ce naiba a mai ramas din “țara noastră ca o floare” și din “râul, ramul”? Mi-aduc aminte că în copilărie, în vacanțele de la Tecuci, în fiecare dimineață devreme și seara după asfințit, bunicii mă puneau să ud florile din grădina de flori sau “grădina din față” cum îi spuneau ei. Asta fiindcă era o adevarată competiție între grădinile de flori ale vecinilor și doar trebuia să fii “fruntea străzii”, nu-i așa? Mai mult, absolut toată lumea extindea grija pentru plante dincolo de gardul propriei curți, plantând și îngrijind dalii, margarete, “gura-leului”, petunii, trandafiri, panseluțe și o...

De ce nu-mi place mie Sf. Valentin

Păi cum, de ce? Fiindcă:- e o sărbătoare de care habar n-am avut până în 1990, nu că aș fi fost mai entuziast apropos de 8 Martie, de exemplu…- nu văd, gândindu-mă la exhibițiile gen Sărbătorile Iașului sau “Marșurile Diversității”, de ce ar trebui sa facem paradă de sentimentele intime, fie ele dragostea, credința sau orientarea sexuală… Mai mult, nu prea înțeleg de ce trebuie neapărat sa cheltui bani pentru așa ceva și nu spun asta din zgârcenie. Adică dacă nu “fac consumație” de Valentine’s înseamnă că nu iubesc pe nimeni? Sau invers, dacă achiziționezi mai știu eu ce jucarică exotică și o dai cuiva, asta înseamnă automat că te prăpădești după ea/el?- fiindcă m-am săturat de sărbătorile pur comerciale, golite de semnificații, care parcă nu se mai sfârșesc, totul făcut, nu știu dacă ați remarcat, prin stimularea sentimentului de vinovăție. E poate cea mai josnică formă de marketing, cel facut prin “dacă nu cumperi ceva, înseamnă că nu-ți iubești soția/mama/copiii/prietena/prietenii/vecinii/strămoșii/patria etc.”- pentru simplul fapt că trebuie să îmi amintesc de ea (adică sărbătoarea) și de data la care e!- de fiecare dată ar trebui să fiu “original”.- din cauza ei (a sărbătorii) nu te mai poți duce într-un restaurant pe 14 februarie “doar cu băieții”.- fiindcă la Mall e o înghesuială de nedescris, iar ca să treci cu mașina prin fața lui îți ia o jumătate de oră, în care contempli figurile deznădăjduite ale polițiștilor de la Rutieră, complet depășiți de situație… Apropos, cred că și ei urăsc ziua Sf. Valentin :))- toate femeile scot un oftat nostalgico-romantic când aud de sărbătoarea asta…- nu exista un echivalent pentru...