Și cu chipsurile cum rămâne?…

Trecând zilele trecute prin gangul de la Moldova am avut plăcerea să constat că nu chiar toate sectoarele economiei românești sunt răvășite de criză. Există unele sectoare care par să-și fi regăsit echilibrul în “actuala conjunctură”. Fotografia vorbește cred de la sine deși nu e foarte clară (m-am grăbit ca să nu creadă duduile ce treceau prin preajmă că am vreo aplecare peste limita normală către locașul cu pricina). Mânat de conștiința civică (exacerbată un pic și de insigna de consilier, recunosc) am străbătut cu vie emoție cei 87 de pași ce despart nobilul magazin de clădirea aia lipsită de interes, numită școală pe care și-au găsit unii s-o planteze tocmai acolo și nu am putut să nu mă întreb: “Dar cu cei cu chipsurile ce-ați avut, fraților de i-ați alungat de lângă școală? Cu ce-s ei mai nocivi decât cei din fotografie?” Ce spuneți, îmi va răspunde cineva?...

Amintiri

Făcând curat astă-seară pe telefonul mobil (de fapt căutând fotografia pentru postarea următoare) am găsit o altă fotografie care pentru mine înseamnă enorm… E făcută în seara zilei de 30 mai, ultima zi de campanie a primului tur al alegerilor locale și în ea se regăsește cea mai redutabilă echipă cu care am lucrat vreodată. Sunt, așa cum îmi place mie să le spun (deși ei se supără și spun că sunt “oameni mari”) “copiii PDL” și sunt cei mai frumoși, mai curați sufletește și mai dragi prieteni ai mei. Au muncit, au luptat, au crezut, au sperat, s-au bucurat și au suferit nespus de mult, așa cum numai la vârsta lor o poți face. M-au obligat să fiu alt om, mai bun, numai de dragul lor și au reușit să trezească în mine tot ce e mai curat, mai lipsit de lașitate și de fățărnicie. Le sunt dator cu ceva, cu ceva ce n-am putut rosti până acum din tot sufletul, acesta fiind încă sub imperiul deziluziei date de înfrângere… Acum însă, la un interval de timp suficient de lung ca din tot ce-a fost să fi rămas doar frumosul, le spun ceea ce zâmbetul lor sincer trebuia să primească mai de demult: VĂ MULȚUMESC din toată inima, dragii...

O știre banală dintr-o altă lume…

Am găsit ieri, întâmplător, o știre care pentru noi poate părea de pe altă lume, deși această lume e la doar 2-3 ore de mers cu avionul (spre Vest, normal) de plaiurile mioritice. Pentru ne-vorbitorii de engleză, știrea sună, pe scurt, cam așa: copiii din regiunea West Midlands (o zonă periurbană aflată cumva în inima Angliei între orașele Birmingham, Coventry și Wolverhampton) vor avea acces gratuit la internet în autobuzele școlare care îi transportă zilnic. Această facilitate se datorează unui contract între „Green Bus”, firma care operează autobuzele și Icomera, providerul de servicii internet. Mai scrie acolo că vitezele de transfer se duc undeva către 2 MB/s. Firma de transport aparține unui fost învățător, iar părinții vor putea urmări pe internet locația exactă a fiecărui autobuz, acestea fiind echipate cu dispozitive GPS. Citind știrea până la capăt (n-o să vă plictisesc cu tot conținutul ei) am observat următoarele:- copiii de la Lețcani-ul și Miroslava lor merg cu autobuzul școlar la școală (scuzați repetiția). Până aici nimic deosebit, dar nu pot să nu-mi aduc aminte de mândria deosebită a Guvernului atunci când a reușit să echipeze școlile cu asemenea vehicule, nemaivorbind de motivele indignării d-lui ministru al învățământului la inspecția autovehiculelor.De aici încolo incep însă diferențele:- copiii „lor” sunt plini de device-uri care se pot conecta la internet wireless (vorbim de copiii lor de la țară);- parinții „lor”, de la țară fiind, vor putea accesa internetul (de la țară) pentru a verifica unde se află autobuzul cu odrasla, în drum spre școală. Aici nu pot să nu mă gândesc la zecile, sutele, miile de copii pe care-i vad înșirându-se pe...