O națiune…

Dincolo de show și de PR (comunicare cu publicul), ce am văzut astăzi la “nunta secolului”, fie pe aproape toate posturile TV, fie pe internet, a fost o lecție pentru mulți (sper). Nu știu de ce, îmi sună mai “nobil”, dacă vreți, și mai demn, cuvântul națiune decât popor. Astăzi am văzut o națiune. Cea britanică. Cea care a adus civilizație și cunoaștere pe un teritoriu pe care doar romanii l-au mai egalat, istoric vorbind, în termeni de lume cunoscută/explorată vs. dominată. Ce-am văzut la britanici? - o națiune mândră de conducătorii ei și implicit de ea însăși; - o națiune calmă și destinsă, în ciuda faptului că trece prin decizii politico-economice mult mai dure decât oricare din cele luate la noi în ultimul an și jumătate; - o națiune demnă, prin comportament și mentalitate, să fie una din națiunile de frunte și respectate ale lumii; Ce am văzut la noi? - la TV, comentarii imbecile ale unor “doamne” cu niște pălării parcă luate din grădina lu’ bunicu’ (vezi Tatoiu); - pe net, văcăreli și amenințări ale lui Vântu; - în Iași, strofocări politico-gramaticale  ale lui Nichita și Fenechiu; Ce așteptări mai am acum? Nu mari. Sunt doar resemnat să trec și de “marea sărbătoare” PSD-istă de 1 Mai, în care comuniștii de ieri, socialiștii/USL-iștii de azi (incluzându-i aici și pe toți vajnicii reprezentanți “de dreapta” ai defunctului PNL, care între noi fie vorba, sunt mai toți angajați la Stat - fie salariații lui Nichita fie ai altor unități bugetare) vor oferi bere și mititei celor dispuși să accepte o pomană, oricât de mică. Faceți Dvs....

Hristos a Înviat!

Dragii mei cititori, prieteni (dar nu numai), cunoscuți (dar nu numai), vă doresc un Paște liniștit, îmbelșugat și împlinit alături, fie doar și sufletește, de toți cei dragi vouă. Hristos a...

Șantier “à la roumaine”…

O postare lejeră, de vacanță de Paște, care să vă mai descrețească frunțile. Astăzi dimineață, trecând cu mașina prin zona Tudor Vladimirescu (în spatele căminului T17) am avut parte de o priveliște de tip “Caracal”. Imaginile cred că vorbesc de la sine… [nggallery id=2] Și ne mai mirăm că țara este așa cum este…...

Cum s-a “babardit” televiziunea în România…

Recunosc sincer că nu m-am mai uitat de mult timp la posturile românești de televiziune, prin “românești” înțelegând acele posturi care nu sunt retransmisii subtitrate sau dublate ale unor posturi din străinătate. Și evit constant contactul cu TV-urile autohtone de aproximativ 2 ani, cam de când a început s-o ia razna Realitatea, transformându-se în ceea ce ne arată că este și azi: o cloacă. La ProTV nu mă mai uit de și mai mult timp fiindcă m-am săturat de tiparul 10 minute emisiune/film + 15 minute publicitate și așa mai departe. Am făcut excepție o perioadâ scurtă, în timpul campaniei de la alegerile prezidențiale din 2009 când am înregistrat și două premiere: m-am uitat mai mult de 1 minut neîntrerupt la OTV (era o emisiune cu Băsescu) și am ascultat pentru prima dată în viața mea o manea de la un capăt la celălalt (la Taraf TV, tot în context electoral, desigur 🙂 ). În rest, având o pasiune, veche de-acum, pentru televiziunea prin satelit, am avut șansa de a mă putea uita la televiziuni din țări care știu cum se face televiziune, dar mai ales cum se face educație publicului chiar și atunci când vrei să-l distrezi. Dar să mă întorc la motivul postării de astăzi. Fiind sămbâtâ seara într-o vizită, la un moment dat mi-a căzut privirea pe televizorul din sufrageria unde mă aflam. Televizor pe al cărui ecran se etala titlul plin de substanță al unei emisiuni mustind de promisiunea unor delicii intelectuale. “Regalul” cultural care mă aștepta se numea simplu și direct: “În puii mei”… La ce să te aștepți de la o emisiune cu...

“Lucrurile importante au nevoie de timp” (ca să se deterioreze și mai mult) 1

Cred că sunteți cu toții de acord că străzile unui oraș sunt un lucru important, nu? Și eu cred la fel. Dacă ar fi să mă iau după dom’ Nichita, fiind vorba de un lucru important, ar fi nevoie de timp, că doar așa ne-a spus d-sa în campania electorală din 2008. Singurul lucru pe care nu ni l-a spus, dar e drept că nici noi, de bună credință fiind, nu l-am întrebat, e pentru ce era nevoie de timp? Viața ne-a demonstrat însă că dom’ Nichita (fiindcă primar, vă rog să mă scuzați, nu pot să-l numesc, deoarece nu se dovedește a fi) are nevoie de timp pentru orice, mai puțin pentru nevoile orașului. Iată cum se lăuda tov. Nichita în 2008:   Rețineți: “până în 2010 (adică anul trecut) Iașul va avea cele mai bune străzi din țară”. Asta ca să vedeți cam câtă încredere se poate avea în ce ne mai spune azi, dar mai ales în ce ne va spune la anul. Dar să mă întorc la obiectul postării mele de astăzi. Din același ciclu cu “cele mai bune străzi din țară” vă prezint câteva imagini de pe o stradă dintr-un cartier, zice-se “select”, adică din zona Copou-Agronomie. E vorba de Aleea Sadoveanu, iar ceea ce am fotografiat (selectiv!) se întinde, atenție, doar pe unul din sensurile de mers (celălalt fiind “asezonat” și el în mod corespunzător cu gropi), pe o distanță de fix 1.000 m. [nggallery id=1] Cum vi se pare? 🙂 Ei bine, ca să fie totul ca la carte, ce credeți că au înșirat oamenii Primăriei de-a latul străzii acum vreo 2-3...