Ipocrizii politice (și un update)

Am “debutat”, ca să spun așa, în politică (nu iau în considerare înregimentarea “cu turma” ca pionier sau UTC-ist) în noaptea de 21 Decembrie 1989, când student în București fiind, m-am dus să iau de la Casa Scânteii un braț de foi numite Scânteia Poporului pentru a le duce în Piața Universității, unde auzisem că se “întâmplă ceva”. N-am mai ajuns fiindcă ne-au speriat, pe mine și pe colegii mei, zgomotele de armă semi-automată și de TAB-uri și tancuri auzite pe măsură ce ne apropiam de centru. Pentru curioși, nu mi-am luat certificat de “revoluționar”. Mi s-ar fi părut o impietate față de cei care au stropit cu sângele lor acele zile… Dar despre ce am făcut eu la Revoluție, poate într-o altă postare.

Am fost apoi un participant frecvent (practic zilnic) și fervent (deh, entuziasmul vârstei) la ceea ce s-a numit “fenomenul Piața Universității”. Nu voi putea uita nicicând sentimentul de libertate pe care serile de cântec ni le dădeau celor prezenți acolo. Dar și asta merită o postare separată. Am făcut această introducere doar ca să precizez contextul subiectului meu de astăzi.

M-am înscris incă din ianuarie 1990 în Partidul Național Țărănesc (devenit apoi Creștin și Democrat), atras fiind de oameni precum Corneliu Coposu sau Ion Rațiu, singurul partid declarat pe față ca fiind pro-monarhist.

Și să știți, dragii mei, că nu era deloc ușor să fii monarhist pe atunci… Aveam un președinte care spunea despre rege că e “un moșneag de 70 ani” și-l asmuțea pe Vadim Tudor să îl bălăcărească în toate modurile posibile și să explice “poporului” în imunda lui gazetă cum e cu “iepele” acestuia, cu referire la fiicele regelui.

Eu eram monarhist, membru al unui partid monarhist, într-o perioadă în care Regelui i se prăbușeau copaci în cale ca să nu-și poată vizita mormintele familiei de la Curtea de Argeș, în care era întors de la aeroport și tratat ca un nimeni, ba mai rău, ca un infractor. Iar celor care îndrăzneau să spună ceva despre revenirea regelui în țară sau a României la un regim monarhic li se aplica în cel mai fericit caz eticheta de “visători”… 🙂

Așa că dați-mi, vă rog, voie ca măcar astăzi să-mi fie silă, pur și simplu silă, de declarații sau știri precum asta și precum asta sau asta și de toți comuniștii, comunistoizii și ticăloșiții din Parlament sau din afara lui care acum și-au găsit brusc valențe monarhiste, doar fiindcă mai pot lovi încă o dată în Băsescu. Pur și simplu l-au folosit și degradat pe rege, ca să-și regleze ei conturile politice. Au fost astăzi în Parlament față de rege exact precum mafioții care se duc cu falsă pioșenie la înmormântarea cuiva pe care tot ei l-au ucis.

Și ca să nu fie discuții, cred că președintele Traian Băsescu a greșit că nu a participat la acest eveniment. Doar dacă nu cumva știe ceva ce noi nu știm…

P.S.: Fraza pe care deja am văzut-o reluată de mulți, și care și mie mi se pare demnă de manualele de istorie este “Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Nu știu câți din politicienii din acea sală au realizat pe deplin de câtă responsabilitate ai nevoie ca să poți gândi așa, rosti așa, dar mai ales să acționezi în consecință.

Update P.S.: Conform acestei postări de pe blogary.ro, fraza de mai sus, care a impresionat multă lume, nu doar pe mine, nu-i aparține regelui Mihai, ci unui ornitolog din sec. XIX, pe numele său Audubon… Asta nu schimbă cu nimic esența frazei și mesajul în sine, dar cred că aceia care au făcut discursul și nu i-au spus regelui că e un citat, l-au pus într-o postură umilitoare…

Sfârșit de epocă la Apple

Sfârșit de epocă la Apple

Steve JobsAzi de dimineață, iMac-ul meu, care deschide browserul pe pagina implicită www.apple.com mi-a arătat o imagine (cea alăturată) care probabil a făcut deja înconjurul lumii, dacă nu al celei obișnuite, atunci cu siguranță al lumii celor pasionați de computere și tehnologie… Steve Jobs nu mai e… Nu mai e nici pentru Apple, care cred că știind că sfârșitul său era aproape l-au omagiat pentru ultima dată, încă în viață, prin acel eveniment “Let’s Talk iPhone” de alaltăieri, nu mai e nici pentru lumea tehnologiei de azi căreia i-a dăruit atâtea lucruri pe care azi le considerăm firești în viața noastră, fie că vorbim de computere “all in one”, fie că vorbim de telefoane inteligente, fie că vorbim de mp3/4 playere… În fine, Steve nu mai e aici nici pentru comunitatea oamenilor de afaceri, căreia i-a demonstrat că poți crea într-o viață (scurtă) de om, de la o firmă “de garaj”, un gigant tehnologic și financiar care acum depășește firme de talia Exxon (afaceri petroliere) sau General Electric…

Dar cred că mai presus de orice altceva, ceea ce a oferit lumii Steve Jobs a fost lecția, demonstrată prin propria sa viață, că poți crea orice, deveni orice, dacă deții resursele necesare de voință pentru a-ți urma visul.

Dumnezeu să-l odihnească și, sincer, mi-aș dori să apucăm ziua în care să putem omagia și în România oameni de talia unui Steve Jobs, oameni care să aducă prosperitate acestei țări și lor înșile prin puterea lor creativă. Sunt mulți aceștia, dar încă nu știm să-i prețuim și să-i lăsăm (nu să-i ajutăm, ci doar să-i lăsăm) să-și parcurgă drumul pentru care sunt destinați. Pentru că prea mult ne-am lăsat copleșiți de tot felul de indivizi îmbogățiți de tranziție, care la rândul lor și-au creat/cumpărat, în timp, o clasă politică pe măsura micimii caracterelor lor… Poate e momentul acum să schimbăm ceva.

Semnați petiția: nu populismului în învățământ!

Am citit astăzi despre excelenta acțiune a Organizației de Tineret a PDL Iași privind retragerea inițiativei de modificare a Legii Educației naționale (așa numita “lege Andronescu”), prin care accesul la Universitate ar putea fi oferit indiferent de trecerea (sau nu) cu succes a examenului de Bacalaureat.

Ca urmare, vin în ajutorul lor prin crearea acestei petiții online prin care vă puteți exprima sprijinul față de acțiunea OT-PDL Iași de încurajare a performanței în învățământ și descurajare a populismului cu orice preț.

Încă o dată, acțiunea, ca și meritele, aparțin în totalitate tinerilor din PDL și mă bucur că această inițiativă vine chiar din rândul lor, al tinerilor.

Un apel la rațiune…

Un apel la rațiune, un apel la bun-simț, un apel la normalitate… Așa aș numi ceea ce vreau să cer celor care ar putea decide zilele acestea “îngroparea” unui proiect aproape finalizat, anume Institutul Oncologic Iași. Îi spun așa, fiindcă așa s-ar fi numit probabil și în anii ’80, când acest proiect a fost pierdut în favoarea Clujului, tot din cauza unor oameni care nu au înțeles care sunt prioritățile Iașului și ale întregii regiuni, ale oamenilor de fapt.

Vreau să fiu bine înțeles: Iașul are imensă nevoie de ambele proiecte! Atât de Spitalul regional pentru urgențe medicale, cât și de Institutul Oncologic. Mai mult, demersul meu e total dezinteresat, de fapt nu dezinteresat, ci în interesul unor oameni obișnuiți, oameni care suferă… Nu am inițiat acest proiect, nu am emis caiete de sarcini, nu am organizat licitații pentru el, nimic, decât legătura pe care o poate avea orice ieșean cu acest subiect. Dar ce se întâmplă zilele acestea, să vii și să forțezi deturnarea unui proiect de o asemenea amploare și valoare în scopuri strict politice, ca să nu spun politicianiste, e deja lipsit de o minimă onestitate, chiar inadmisibil…

Spre deosebire de unii colegi ai mei care s-au exprimat (și foarte bine au făcut!) asupra acestui subiect, am două motive în plus să vorbesc acum: am o diplomă de doctor medic (așa cum e ea intitulată oficial) și am lucrat timp de câțiva ani în domeniul produselor farmaceutice utilizate în oncologie. Știu fiecare secție, clinică sau institut oncologic din țară și pe toți cei ce lucrează și contează în această specialitate. Știu foarte bine ce înseamnă pentru Cluj existența IOCN (Institutul Oncologic Cluj-Napoca). Știu ce a făcut marele profesor Ghilezan acolo. Știu foarte bine ce înseamnă pentru București IOB-ul. De aceea poate știu mai bine decât mulți alții ce ar însemna IOI-ul (Institutul Oncologic Iași) pentru acest oraș și pentru întreaga Moldovă.

Ar însemna că mii de pacienți nu ar mai străbate sute de kilometri dus și alte sute pe drumul de întoarcere, într-o stare pe care doar ei o pot înțelege și descrie, doar pentru o “internare de zi” la București sau la Cluj. Ar însemna să dăm întregii Moldove, de la Suceava pănâ la Galați un centru de excelență în medicină. Ar însemna să-i dăm Iașului, a cărui Universitate de Medicină se plasează între primele 10 Universități ale României, șansa de a reține aici tineri medici talentați, pentru o specialitate atât de necesară, care altfel ar pleca fie spre Cluj sau București, fie spre alte orizonturi mai îndepărtate…

De aceea, fac acest apel, în calitate de medic, de fiu al unei paciente care parcurgea acum mai mulți ani, în aceeași zi, cu trenul, 400 km dus și 400 km întors pentru a face chimioterapie la Cluj iar apoi alți 400 km dus, plus 400 km întors pentru radioterapie la București, în calitate de ieșean, dacă e nevoie chiar și în calitate de fost vice-primar al acestui oraș: vă rog, pe Dvs. cei care decideți în aceste zile, nu sacrificați Institutul Oncologic Iași pe “altarul” politicii!

Faceți acest lucru nu pentru că vă rog eu și alții, ci pentru că așa este corect și drept! Pentru Iași și pentru întreaga Moldovă. Pentru oameni! Iar în secunda imediat următoare tăierii panglicii de inaugurare a Institutului Oncologic Iași, dragi prieteni, haideți să pornim următoarea bătălie, cea pentru Spitalul Regional de Urgență!