Je suis pas Charlie, mais sûrement un ami…

Cum toată lumea e Charlie acum, cred că pot și eu să mă pronunț asupra acestui subiect. În primul rând, e abominabil ce s-a petrecut, atât în felul în care s-a pus în practică atentatul, cât mai ales în ce privește ținta aleasă. Poate doar cei din Statul Islamic au coborât mai jos, atunci când au ucis 132 de copii, într-o școală, doar pentru motivul că erau copiii adversarilor lor. De altfel, înțeleg că le-a surâs atât de mult ideea de omorî redacții întregi încât au revendicat atentatul din 7 ianuarie de la Paris, deși teroriștii își clamaseră afilierea la Al-Qaeda. De aici cred că nu va rezulta altceva decât o spirală a crimelor, din ce în ce mai atroce, mai orientate către exploatarea potențialului lor mediatic, pe care le vor săvârși cele două grupări în încercarea de a-și asigura supremația și legitimitatea în a conduce lumea arabă. Iar acum alte câteva gânduri: tot aud în ultimele două zile (dar nu numai, ci cam de fiecare dată după un atentat de sorginte musulmană) că trebuie să facem diferența clară dintre Islam și fundamentalismul celor care aruncă în aer clădiri și oameni sau pur și simplu îi împușcă, așa cum s-a întâmplat la Paris. Așa o fi, dar se face că m-am documentat un pic pe această temă în timpul masteratului de acum doi ani și chiar am scris un scurt eseu pe această temă, a “Islamului politic”, cum mai este el denumit (pentru cei curioși am atașat lucrarea la finalul postării). Doar că să știți (și puteți ușor verifica din varii surse), pentru orice musulman, de mai bine de un mileniu, noi, creștinii...