Nu știu dacă am avut răgazul până acum să vă expun preferințele mele muzicale… Ei bine, una din formațiile pe care le consider în topul formațiilor mondiale prin longevitate și calitate a muzicii este A-Ha. E o formație norvegiană pe care am auzit-o prima dată pe la mijlocul anilor ’80, adică tot atunci când am văzut pentru prima dată în viața mea o telecomandă.

Mai jos am pus și melodia pe care am auzit-o/văzut-o prima dată (fiindcă am văzut “clipul” pe un video, care pe vremea aceea costa aproximativ 40.000 lei, adică exact cât o garsonieră, nu că ar fi fost multe de vânzare pe atunci, sau cam 70% din prețul unei Dacii “de export”). E un clip care nu corespunde cu cel original, dar e apropiat de spiritul anilor aceia, ani în care tânjeam după orice urmă de “Vest”, fiindcă ni se părea, tinerilor de atunci, maturilor de astăzi, că nu vom avea parte vreodată de ceea ce însemna libertatea celor “de dincolo”….

Dacă ar fi ca vreodată să se organizeze vreun concert serios la Iași, cred că cei de la A-Ha ar fi unii din primii la care m-aș gândi… (dar credeți-mă că și următorii sunt redutabili 🙂 ).

A propos, tinerii de azi, gândiți-vă că tipii ăștia au cam 50 ani astăzi… Și nu i-aș da pe unele din “star”-urile care ne umplu azi ecranele TV!

Iată melodia, însă vă recomand și alte albume ale lor (din care voi posta clipuri), gen “Lifelines”, “Minor Earth, Major Sky”: