Steve JobsAzi de dimineață, iMac-ul meu, care deschide browserul pe pagina implicită www.apple.com mi-a arătat o imagine (cea alăturată) care probabil a făcut deja înconjurul lumii, dacă nu al celei obișnuite, atunci cu siguranță al lumii celor pasionați de computere și tehnologie… Steve Jobs nu mai e… Nu mai e nici pentru Apple, care cred că știind că sfârșitul său era aproape l-au omagiat pentru ultima dată, încă în viață, prin acel eveniment “Let’s Talk iPhone” de alaltăieri, nu mai e nici pentru lumea tehnologiei de azi căreia i-a dăruit atâtea lucruri pe care azi le considerăm firești în viața noastră, fie că vorbim de computere “all in one”, fie că vorbim de telefoane inteligente, fie că vorbim de mp3/4 playere… În fine, Steve nu mai e aici nici pentru comunitatea oamenilor de afaceri, căreia i-a demonstrat că poți crea într-o viață (scurtă) de om, de la o firmă “de garaj”, un gigant tehnologic și financiar care acum depășește firme de talia Exxon (afaceri petroliere) sau General Electric…

Dar cred că mai presus de orice altceva, ceea ce a oferit lumii Steve Jobs a fost lecția, demonstrată prin propria sa viață, că poți crea orice, deveni orice, dacă deții resursele necesare de voință pentru a-ți urma visul.

Dumnezeu să-l odihnească și, sincer, mi-aș dori să apucăm ziua în care să putem omagia și în România oameni de talia unui Steve Jobs, oameni care să aducă prosperitate acestei țări și lor înșile prin puterea lor creativă. Sunt mulți aceștia, dar încă nu știm să-i prețuim și să-i lăsăm (nu să-i ajutăm, ci doar să-i lăsăm) să-și parcurgă drumul pentru care sunt destinați. Pentru că prea mult ne-am lăsat copleșiți de tot felul de indivizi îmbogățiți de tranziție, care la rândul lor și-au creat/cumpărat, în timp, o clasă politică pe măsura micimii caracterelor lor… Poate e momentul acum să schimbăm ceva.