“Prea puțin (asta sigur), prea târziu (dar să sperăm că totuși nu)”… Așa aș caracteriza eu decizia de astăzi (ieri) a BPN… Ca unul care am declinat oferta de a face parte din noua structură interimară, cred că nu pot fi bănuit de o pledoarie pro domo.

Văd că “o anumită parte a presei” (online) îi face d-lui Oprea o prezentare demnă de un roman horror. Citesc despre “boarfe”, despre “răstigniți”, despre tot felul de alte grozăvii… Culmea e că aceste opinii vin de la adversari altfel aparent ireconciliabili din “presa online” ieșeană. Iată că au găsit totuși, spre marea lor ușurare, un “stindard” sub care s-au unit… 🙂 Ghilimelele de la “presa online” nu sunt întâmplătoare, iar cuvântul “adversari” pare să-și fi pierdut semnificația în ceea ce-i privește. Poate doar “stăpânul” (fie că e vreun sentiment, sau poate altceva sau altcineva…) e comun… 🙂

Singurul om de presă cu adevărat cu picioarele pe pământ și realist în analize pare să fi rămas dl. Ghețău (ca să nu fie vorbe, d-le Ghețău, mă aștept să fiu criticat pentru neimplicarea mea în această structură în viitoarele Dvs. articole, dar am argumente solide, cred eu 🙂  ). În rest… cu scuzele de rigoare, nimeni nu are sau a avut curajul să pună punctul pe “i”.

Vreți să știți de ce au fost invalidate alegerile de la Iași? Ei bine, iată adevărul: fiindcă nu au fost câștigate cinstit. Mai pe șleau spus fiindcă au fost incorecte din multe puncte de vedere (atât statutar cât și regulamentar).

Fiindcă “cineva” a crezut că se poate cumpăra cu mai nimic filiala unui partid de guvernământ.

Fiindcă “cineva” a crezut că pe lângă această filială, se poate cumpăra și ceva presă favorabilă.

Fiindcă “cineva” a crezut că dacă la acest melanj mai adăugăm și niște declarații lingușitoare și prietenos/critice ale unor așa-ziși adversari politici, totul va merge ca uns.

Și fiindcă “cineva” s-a gândit că “dacă tot avem la îndemână 2 filiale (compunând USL) din județ, de ce n-am avea-o și pe a treia, cea mai importantă, cea a partidului la putere?”

Dacă am urmări “relatările” din presa ultimelor 60 zile, am vedea exact ce s-a urmărit și în folosul cui.

De ce prea puțin? Fiindcă s-a abandonat principiul (stilul) aplicat de Traian Băsescu, acela de a se tăia răul de la rădăcină și de a se merge până la capăt. De ce prea târziu? Fiindcă această soluție trebuia să vină încă din 2008. Cu totul alta ar fi fost soarta/starea municipiului Iași și a județului acum…

Dar speranțe parcă se mai întrevăd…