Apr 3, 2010 | Diverse
Știu, sună un pic cam neutru această urare, așa că am să vă urez un Paște binecuvântat, liniștit și voi încheia cu urarea Hristos a Înviat!
Să vă dea Dumnezeu tuturor tot ceea ce îi cereți, pe măsura sufletelor voastre și a mărinimiei Lui…
Apr 2, 2010 | Politică
Astăzi de dimineață, pe la 7.40, coboram către Primărie, când ajungând în rondul de la Agronomie am putut număra nu mai puțin de 3 tramvaie, 4 autobuze și 4 microbuze deja staționând în rond… Merg mai departe și până la stația de la Super Copou mai număr nu mai puțin de 6 (șase) autobuze care urcau, 2 (două) care coborau, 2 (două) tramvaie, unul urcând și altul coborând, plus încă 2 (două) microbuze, toate goale, sau cu cel mult 3-4 călători în ele. Dacă ar fi să fac un total, rezultă 5 tramvaie, 10 autobuze și 6 microbuze, aflate pe parcursul a numai 4 stații (2 la urcare și 2 la coborâre), deci nu mai puțin de 21 mijloace de transport în comun cu un număr aproape egal de călători…
Ce să mai vorbim de optimizarea traseelor, de economii de carburant… Iar când spui în consiliul local că se pot găsi și alte mijloace de a eficientiza societatea decât mărirea prețului la bilete, ți se spune nonșalant că trebuie musai crescute, fiindcă nu au mai fost majorate de doi ani. Ba mai mult, se mai ridică un consilier (PSD, desigur) și spune cu emfază că el a mai auzit argumentele astea la comisia economică, așa că să mai tăcem din gură…
Despre PNL ce să mai zic, ei au dispărut cu totul din politica locală, cel puțin la nivelul municipiului… Sunt un fel de apendice votant al PSD-ului. Cele mai curajoase luări de cuvânt ale lor, cer rărirea “spinărilor de măgar” din oraș… Când îi pune dl. Nichita să voteze împrumuturi împovărătoare la CET, ei votează “cu mâna tremurândă” (vorba colegului Anghel Ficu) și “social”. Când îi pune dl. Nichita să voteze majorări de tarife pentru a-și acoperi ineficiența managerială, ei votează “economic” (nu mai știu dacă tot “tremurând” sau nu…).
A, și apropos de ineficiența managerială a primarului Nichita. Am întrebat ieri în ședința de consiliu local, la votarea bugetului Citadin, ce înseamnă “venituri din producția stocată”, în valoare de aproximativ 10.100.000 RON (2 milioane Euro). Bineînțeles că nu mi s-a răspuns. Știți ce înseamnă? Înseamnă practic datoriile Primăriei către Citadin pe lucrări făcute, dar încă nefacturate. Astfel își ascunde dl. Nichita neputința de a gestiona societatea care în mod normal ar trebui să aibă profit, precum “regii asfaltului”. Sunt curios cum va realiza Citadin aceste venituri, în condițiile în care ele reprezinta mai bine de un sfert din totalul bugetului acestei societăți, dar mai ales de unde va găsi dl. Nichita fonduri să le acopere. Poate măcar acum îmi va răspunde cineva 🙂