Lumea după Udrea
Că tot ziceam în postarea mea precedentă că se va uita repede tragedia teroristă de la Paris (și am avut dreptate, deși nu mai aveai loc de câți erau Charlie acum mai puțin de o lună), iată că avem un nou subiect național: madame Udrea (sau Doamna, cum îi mai spuneau, plini de un pios respect diverșii sateliți ce roiau prin juru-i).
Dacă până acum singurele televiziuni românești la care mă mai uitam erau cele de știri, în ultima săptămână am ajuns să le evit și pe acestea din cauza omniprezentului subiect: EU. Vor vota sau nu parlamentarii cele șase proiecte vizând trimiterea la răcoare pe un interval oarecare a “d-nei’? Dezbateri peste dezbateri… Acum, că au votat, va fi sau nu va fi arestată? Alte torente de păreri… Și-a mai băgat d-na un deget în nas? Hop și știrea națională privind semnificația mafiotă, ba nu, masonică, ba poate chiar mesianică a respectivului gest… Și drept moț al tuturor acestor așa-zise știri, lecturile de bunic la gura sobei ale “maestrului” (de ce-o fi așa maestru, zău că nu reușesc să-mi dau seama) Cristoiu, care interpretează cimiliturile d-nei absolvente de Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir cu aceeași evlavie cu care găsea semnificații profunde în indicațiile lui Ceaușescu pe vremea când făcea presă comunistă și încă nu descoperise găina care face pui vii.
Una peste alta, o primă concluzie e că nu mai avem presă. Câtă vreme vizita șefului statului român în Franța (de exemplu) e a treia știre după cea legată de dusul degetului la nas al mai știu eu cărei dudui care (spun procurorii) a furat de-a rupt și după “breaking-news”-ul generat de vizita unui fost ministru la secția de Poliție unde trebuie să se ducă fiindcă e pus sub control judiciar, tot fiindcă (spun, din nou, procurorii) a furat tot ce-a putut, e clar că discuția despre repere morale și rolul formator al presei e inutilă.
O altă concluzie este că avem o clasă politică care trebuie îndepărtată aproape în totalitate. Nu cred că mai poate fi salvat decât prea puțin din ceea ce constituie așa-zisa clasă conducătoare a României. Problema este ce putem pune în loc. Nici aici nu stăm prea bine, fiindcă în eșalonul doi al politicii (și știu asta foarte bine) se găsesc o sumedenie de indivizi care sunt acolo din aceleași motive ca și cei ce defilează acum cu cătușe pe ecranele televiziunilor, adică ori au nevoie de serviciu, ori vor să se îmbogățească în mod ilicit. Așa că, măcar în perioada următoare, va trebui să mergem înainte cu speranța că zornăitul brățărilor de oțel îi va mai speria pe câte unii și alții îndeajuns de mult încât să aibă timp să se ridice și cei care merită cu adevărat să ne conducă.
Câtă vreme, însă, capetele de afiș și reperele vieții noastre cotidiene și ale societății românești în ansamblu vor fi personaje precum EU și faptele lor penale, nu vom regăsi normalitatea. Abia când personaje de acest tip și zisele/acțiunile lor vor fi doar un fapt divers ce nu mai interesează pe nimeni, iar ele însele (persoanele și personajele) vor fi tratate drept ceea ce sunt de fapt, niște nulități absolute, și nu vor mai putea accede la nicio formă de putere în acest stat, abia atunci ne vom putea considera vindecați.