Dincolo de show și de PR (comunicare cu publicul), ce am văzut astăzi la “nunta secolului”, fie pe aproape toate posturile TV, fie pe internet, a fost o lecție pentru mulți (sper). Nu știu de ce, îmi sună mai “nobil”, dacă vreți, și mai demn, cuvântul națiune decât popor. Astăzi am văzut o națiune. Cea britanică. Cea care a adus civilizație și cunoaștere pe un teritoriu pe care doar romanii l-au mai egalat, istoric vorbind, în termeni de lume cunoscută/explorată vs. dominată. Ce-am văzut la britanici?
- o națiune mândră de conducătorii ei și implicit de ea însăși;
- o națiune calmă și destinsă, în ciuda faptului că trece prin decizii politico-economice mult mai dure decât oricare din cele luate la noi în ultimul an și jumătate;
- o națiune demnă, prin comportament și mentalitate, să fie una din națiunile de frunte și respectate ale lumii;
Ce am văzut la noi?
- la TV, comentarii imbecile ale unor “doamne” cu niște pălării parcă luate din grădina lu’ bunicu’ (vezi Tatoiu);
- pe net, văcăreli și amenințări ale lui Vântu;
- în Iași, strofocări politico-gramaticale ale lui Nichita și Fenechiu;
Ce așteptări mai am acum? Nu mari. Sunt doar resemnat să trec și de “marea sărbătoare” PSD-istă de 1 Mai, în care comuniștii de ieri, socialiștii/USL-iștii de azi (incluzându-i aici și pe toți vajnicii reprezentanți “de dreapta” ai defunctului PNL, care între noi fie vorba, sunt mai toți angajați la Stat - fie salariații lui Nichita fie ai altor unități bugetare) vor oferi bere și mititei celor dispuși să accepte o pomană, oricât de mică.
Dragii mei cititori, prieteni (dar nu numai), cunoscuți (dar nu numai), vă doresc un Paște liniștit, îmbelșugat și împlinit alături, fie doar și sufletește, de toți cei dragi vouă.
O postare lejeră, de vacanță de Paște, care să vă mai descrețească frunțile. Astăzi dimineață, trecând cu mașina prin zona Tudor Vladimirescu (în spatele căminului T17) am avut parte de o priveliște de tip “Caracal”. Imaginile cred că vorbesc de la sine…
Recunosc sincer că nu m-am mai uitat de mult timp la posturile românești de televiziune, prin “românești” înțelegând acele posturi care nu sunt retransmisii subtitrate sau dublate ale unor posturi din străinătate. Și evit constant contactul cu TV-urile autohtone de aproximativ 2 ani, cam de când a început s-o ia razna Realitatea, transformându-se în ceea ce ne arată că este și azi: o cloacă. La ProTV nu mă mai uit de și mai mult timp fiindcă m-am săturat de tiparul 10 minute emisiune/film + 15 minute publicitate și așa mai departe. Am făcut excepție o perioadâ scurtă, în timpul campaniei de la alegerile prezidențiale din 2009 când am înregistrat și două premiere: m-am uitat mai mult de 1 minut neîntrerupt la OTV (era o emisiune cu Băsescu) și am ascultat pentru prima dată în viața mea o manea de la un capăt la celălalt (la Taraf TV, tot în context electoral, desigur 🙂 ).
În rest, având o pasiune, veche de-acum, pentru televiziunea prin satelit, am avut șansa de a mă putea uita la televiziuni din țări care știu cum se face televiziune, dar mai ales cum se face educație publicului chiar și atunci când vrei să-l distrezi.
Dar să mă întorc la motivul postării de astăzi. Fiind sămbâtâ seara într-o vizită, la un moment dat mi-a căzut privirea pe televizorul din sufrageria unde mă aflam. Televizor pe al cărui ecran se etala titlul plin de substanță al unei emisiuni mustind de promisiunea unor delicii intelectuale. “Regalul” cultural care mă aștepta se numea simplu și direct: “În puii mei”…
La ce să te aștepți de la o emisiune cu un asemenea titlu? Ei bine, și cele mai sumbre așteptări pot fi depășite… În privința emisiunii nu pot spune că am văzut până acum ceva de mai mult prost-gust. O serie absolut delirantă de poante kitsch, recitate de unul pe care am înțeles că-l cheamă Bendeac, totul culminând cu un “sketch” (sau scheci, sau ce or fi crezând ei că e…) despre o presupusă moarte/înmormântare a lui Florin Piersic (chiar sunt curios dacă actorul și-o fi dat acordul pentru folosirea imaginii și a numelui său în porcăria cu pricina), scenetă în care, printre alte mitocănii macabre, “mortul” care-l întruchipa pe Piersic se tot ridica din sicriu ca să emită niște replici la limita cretinismului. Cireașa de pe tort, dacă mi-e îngăduit să spun așa, a fost că la una sau două dintre “ridicările” din sicriu, “maestrul Piersic” îi spune (în mod repetat, probabil ca să fie sigur că a fost corect auzit și înțeles) unei dudui (blonde, bineînțeles) că nu vrea s-o “babardească” atunci, pe loc, dar ar vrea numărul ei de telefon, probabil ca să execute procedura cu pricina ulterior…
Cum, nu știți ce-i aia “babardeală”? Nu-i nimic, vă lasă să ghiciți Antena1 la o oră de maximă audiență într-o seară de sâmbătă, când probabil aveți și copii în preajmă… Dar ce credeți că mi s-a spus? Cică “stai tu liniștit, că de obicei e și mai rău”… Ce să mai zic, dacă eu mă uitam perplex la ce se putea debita pe ecran de către o televiziune cu pretenții naționale și singura reacție a fost că în mod “normal” e și mai rău?
În fine, am pretenția minimă despre mine că-s un om deschis la minte, normal, căruia îi place umorul (recunosc, de calitate, dar râd și la glume deocheate dacă-s bune), adică un om căruia, vorba lui Terentius “humani nihil a me alienum puto”. Dar ce se oferă acum publicului român, cu pretenții de divertisment, e sub orice standard pe care l-am întâlnit sau imaginat vreodată.
Constat că sub acoperirea dreptului la liberă exprimare și a veșnic pomenitului argument că vorbim de televiziuni comerciale pe care ești liber să le trimiți în neant din telecomandă se ascund niște monștri de prost-gust și crasă incultură. Oare toți cei de la CNA au adormit? Ei nu mai văd ce se difuzează? Mai are oare vreun rol această instituție? După ce am văzut eu sămbâtâ seara, cu siguranță că nu. Păi dacă ar fi să compar ce am văzut la televiziunile românești (fiindcă după aceea m-am mai uitat și la alte posturi ca să constat amploarea fenomenului) cu ce se difuzează în Vest, la noi totul pare complet scăpat de sub control… Singurele emisiuni (și vorbesc aici de posturi comerciale) din străinătate care pot fi cât de cât asimilate “producției” de care vorbeam mai sus sunt precum a compara o puștoaică ce și-a pensat prima dată sprâncenele cu vreuna din veteranele de pe șoseaua de centură…
Vreau să fiu bine înțeles: nu am nimic cu abordarea unor teme mai “delicate”, dar e o diferență imensă între cum se fac glumele cu diverse implicații la televiziunile din alte țări și modul vulgar, punctat cu ținute indecente și gesturi obscene cu care sunt făcute asemenea trimiteri la televiziunile autohtone. Nemaivorbind de prostul-gust. Eu unul, naiv probabil, refuz să cred că românii s-au degradat într-atât încât să accepte tot ghiveciul ăsta cu tentă sexuală omni-prezentă fără să clipească… Și ne mai mirăm că avem o generație tânără care regretă un comunism pe care (Slavă Domnului!) nici măcar nu l-a apucat…
Soluții? Pe plan imediat, ele sunt simple, dar au nevoie de voință de implementare: un CNA care să-și facă datoria fără să-i fie teamă că deranjează posturile TV ale unui fost securist și turnător, sau ale vreunui îmbogățit din furat. Un set mai clar de reguli în acest domeniu, iar acesta e apanajul Parlamentului. Pe termen lung: educația. Nu cumpărarea de diplome de la buticurile zise și universități private, ci EDUCAȚIA.
Cred că sunteți cu toții de acord că străzile unui oraș sunt un lucru important, nu? Și eu cred la fel. Dacă ar fi să mă iau după dom’ Nichita, fiind vorba de un lucru important, ar fi nevoie de timp, că doar așa ne-a spus d-sa în campania electorală din 2008. Singurul lucru pe care nu ni l-a spus, dar e drept că nici noi, de bună credință fiind, nu l-am întrebat, e pentru ce era nevoie de timp? Viața ne-a demonstrat însă că dom’ Nichita (fiindcă primar, vă rog să mă scuzați, nu pot să-l numesc, deoarece nu se dovedește a fi) are nevoie de timp pentru orice, mai puțin pentru nevoile orașului.
Iată cum se lăuda tov. Nichita în 2008:
Rețineți: “până în 2010 (adică anul trecut) Iașul va avea cele mai bune străzi din țară”. Asta ca să vedeți cam câtă încredere se poate avea în ce ne mai spune azi, dar mai ales în ce ne va spune la anul.
Dar să mă întorc la obiectul postării mele de astăzi. Din același ciclu cu “cele mai bune străzi din țară” vă prezint câteva imagini de pe o stradă dintr-un cartier, zice-se “select”, adică din zona Copou-Agronomie. E vorba de Aleea Sadoveanu, iar ceea ce am fotografiat (selectiv!) se întinde, atenție, doar pe unul din sensurile de mers (celălalt fiind “asezonat” și el în mod corespunzător cu gropi), pe o distanță de fix 1.000 m.
[nggallery id=1]
Cum vi se pare? 🙂 Ei bine, ca să fie totul ca la carte, ce credeți că au înșirat oamenii Primăriei de-a latul străzii acum vreo 2-3 săptămâni? Semne că e drum cu denivelări? Nu! Tăblii cu “Aici ar fi trebuit să fie banii Dvs.”? Nu! Vreun banner cu “Această stradă arată așa prin <<grija>> d-lui Nichita? Dar ce, nu știm cu toții asta?
Ei bine, “înțelepții” din subordinea lui tov. Nichita s-au gândit că nu e de ajuns cât suferă șoferii din cauza gropilor cu adâncime, așa că au mai adăugat unele cu “înălțime”… Da, ați ghicit, au plantat vestitele “spinări de măgar”. Nu știu ce percepție aveau salariații respectivi despre viteza de circulație pe Al. Sadoveanu în condițiile oferite de carosabilul pe care-l au în îngrijire, dar îi asigur că singurul motiv de mers cu viteză ar fi putut fi intenția de a zbura peste gropi… Altfel, trebuie să fii ori prea bogat (adică să-ți permiți să-ți schimbi mașina anual) sau prea nepăsător (adică să conduci un “cazan” de care efectiv să nu-ți pară rău) pentru a depăși 40 km/h în oricare din zonele de pe acest traseu.
Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here:
Cookie Policy
