Dec 31, 2011 | Diverse
Și iată a venit (de fapt va veni în câteva ore) și Noul An… De câte ori nu am auzit această formulare?… Cu siguranță cei mai “bătrâni” dintre noi, de mai multe ori… Cei ce am crescut cu “Noi în anul 2000” ne și mirăm că am “atins” 2012. Vai, ce vârstnici am ajuns… :)) Ce ne va aduce Noul An? Sperăm în primul rând să ne aducă sănătate (o urare ce prinde greutate pe măsura avansării în numărul anilor). Apoi, cei mai optimiști dintre noi, ne dorim și un pic de prosperitate… Să sperăm, de ce nu?… 🙂 Eu însă, vă doresc tuturor prietenilor mei, un an liniștit, cu bucurii mărunte dar semnificative în plan personal, cu mici realizări (la scara istoriei) dar importante (la scara vieții de zi cu zi). Și vă mai doresc să aveți răgazul să vă ocupați și de voi înșivă, să vă bucurați de acele lucruri aparent lipsite de însemnătate dar atât de necesare fiecăruia dintre noi.
De fapt, vă doresc un An Nou Fericit!
Dec 24, 2011 | Diverse
În seara asta minunată vă doresc tuturor celor care vă adunați în jurul bradului, să vă regăsiți frumoși, împăcați și liniștiți în ochii celor mici (sau mari) ce deschid cadourile… Și bucurați-vă pentru ce ați dăruit, nu pentru ce ați primit…
Crăciun Fericit!
Dec 22, 2011 | Politică
Citesc pe site-ul d-lui Ghețău că o “zisă” de-a d-lui Adomniței pe blogul personal a provocat reacția aproape unanimă (-1, dar acela nu mai e de mult timp în PDL, asta dacă putem spune că a fost vreodată…) a parlamentarilor democrat liberali. E bine că s-a reacționat din partea PDL, dar, după părerea mea, reacția trebuia să fie una singură, în formă scrisă și emisă de cineva de nivelul de la care a venit critica. Cel mai bine era să-i răspundă cineva din zona Podu Iloaiei. Care eventual să-l întrebe pe dl. deputat PNL de acolo (la dl. Adomniței mă refer) ce amendamente a depus pentru cetățenii care l-au ales și cum le-a susținut în Parlament.
Altfel, constat că exact ca în 2008, PNL-ul a revenit la condiția de “trompetă” a PSD (în toate sensurile acestui cuvânt). Adică tot noroiul (sau alte materii de aceeași culoare) cu care dl. Nichita nu vrea să-și murdărească manșetele albe ale cămășilor sale scumpe (de bugetar) e cărat și aruncat cu sârg și entuziasm în diferite direcții de bravii reprezentanți PNL.
PSD-ul a încercat la un moment dat să folosească pe post de vidanjă politică niște pechinezi de la TSD, dar văzând probabil că nu-i ia nimeni în seamă, i-a pus la treabă pe subordonații din PNL. De ce spun subordonații? Păi luați-i la rând pe “urmașii Bratienilor” de la Iași, atăția câți îi știți (că nu-s mulți) și veți vedea că de “liberali” ce sunt, mai toți sunt ori bugetari, ori angajați ai lui Nichita (deci tot bugetari, dar la stăpân).
Așa că data viitoare când mai cuvântă d-nii de la PNL, le recomand colegilor mei să lase răspunsurile pe seama unora de nivelul celor din PNL. Pentru dl. Fenechiu de exemplu, bântuit în ultima vreme de tot felul de tristeți pe blogul d-sale, care a mai emis și el niște “panseuri” la adresa PDL, am să vorbesc eu cu nea Vasile de la Grajduri să-i răspundă, că e din colegiul lui. Numai că lui nea Vasile, nefiind foarte familiarizat cu presa, s-ar putea să nu i se poată reproduce tot “comunicatul” la adresa PNL/PSD, mai ales acum în perioada Postului… 🙂
Dec 14, 2011 | Politică
Dezvoltarea urbană (în engleză acest termen fiind asimilat celui de ”urban planning”) cuprinde domenii precum ”economie, design, ecologie, sociologie, geografie, drept, ştiinţe politice, şi statistici pentru a ghida şi a asigura dezvoltarea ordonată a comunităţilor” (conform unei definiții date de o universitate canadiană).
Citeam zilele trecute știrea conform căreia dl. Nichita a primit un premiu pentru așa ceva. Faceți un exercițiu de imaginație și puneți-l pe dl. Nichita, așa cum îl știți/știm cu toții, alături de fiecare din domeniile menționate mai sus. Apoi dați-i, vă rog, un premiu… Mda, știu că nu vă arde de zâmbit…
Conform manualelor, una din funcțiile principale ale orașelor și în strânsă corelație cu dezvoltarea urbană, este cea estetică. Iar această funcție ține în mare măsură de activitatea celor răspunzători de serviciul urbanism (instituția arhitectului șef, cum e numită mai nou). Nu cred că a existat în Iașul condus de dl. Nichita, un domeniu mai urgisit decât cel ce privește urbanismul. De ce spun asta? Am să vă dau un singur exemplu: fațadele blocurilor, ale clădirilor în general. Poate cel mai comun ”peisaj” atunci când ieșim în oraș. Poate cel mai edificator în ceea ce privește gradul de civilizație pe care reușește să-l imprime un edil orașului său. Asta în caz că-i pasă, desigur!
Cât îi pasă d-lui Nichita de Iași? Cât se pricepe el la a conduce acest oraș și a-l ”dezvolta”? Puteți vedea în galeria de imagini de mai jos. Și nu am pus decât câteva fotografii surprinse la o simplă și scurtă plimbare pe jos…
Problema e că aceste termoizolări ”artizanale” vor mutila pe termen lung orașul. Va fi nevoie de mulți bani, de multă muncă și de un primar căruia să-i pese cu adevărat pentru a-l readuce la o formă cât de cât locuibilă. Nu e vina cetățenilor care și-au făcut aceste lucrări că urmările sunt cele pe care le puteți vedea. E ca și cum aș acuza un copil lăsat de izbeliște că e needucat. Fiecare a făcut atât cât s-a priceput și de câți bani a avut.
Problema e că nimeni nu a controlat ce au făcut oamenii aceștia. Nu i-a întrebat nimeni nici dacă au un proiect, nici dacă au autorizație de construire (fiindcă se modifică fațada imobilului). Onor domnul primar nu a considerat niciodată termoizolarea locuințelor colective o prioritate a orașului (așa cum a considerat de exemplu fotbalul, în care a băgat o mulțime de bani), altfel acest lucru s-ar fi reflecat în proiectele de buget din ultimii ani.
Ce aș fi făcut eu? În primul rând o cartare a tuturor blocurilor care au nevoie de operațiuni de estetizare și termoizolare. Apoi stabilirea unei liste de priorități în ce privește urgența executării unor astfel de lucrări. Apoi găsirea unui mecanism financiar de acoperire a costurilor. Eu unul aș prefera să contractez un împrumut la nivelul municipalității pentru asemenea lucrări, bani care să fie recuperați ulterior de la cetățenii care beneficiază de acestea, în același ritm cu returnarea împrumutului de către municipalitate, decît să îndatorez orașul pe 20 ani pentru a plăti camătă unei firme de la care am cumpărat cărbune la preț dublu. Dumnealui are însă alte priorități decât ale noastre…
Și totuși se poate face și la Iași treabă așa cum se cuvine. Și am să-i dau d-lui Nichita un exemplu din propriul lui partid. Asta ca să nu spună că iar i-l dau exemplu pe dl. Oprea, care a făcut la UAIC atât renovări de cămine vechi, dacă ar fi să mă refer doar la acest tip de clădiri, cât și construcții noi (vezi ansamblurile Academos și Gaudeamus). De clădit, dl. Nichita n-a auzit. Știe însă la perfecție să falimenteze. Aici e neîntrecut!
Așdar am să-i dau d-lui Nichita exemplul UTI unde conduce un coleg de partid al d-sale (a nu se înțelege cumva că-i fac d-lui Giurmă campanie în alegerile de la UTI, dar nu pot să nu-i recunosc meritele în acest caz). Iată cum ar fi trebuit să gândească și marele ”dezvoltator urban” Nichita, dacă i-ar fi păsat și de altele decât să se bage ca ”păduchele în frunte” (nu mă acuzați, e chiar vorba d-sale la adresa unui consilier PDL) la a primi premii la gale organizate pe bani publici.
De aceea mi se pare absolut jenantă, de fapt penibilă, așa cum spuneam și în titlu, premierea unuia ca Nichita, mai ales la capitolul ”dezvoltare urbană”. Și sper că investitorul de la Palas realizează ce deficit de imagine îi creează asocierea Palas-Nichita…
P.S. – Și de unde până unde, mă rog, a ajuns SRL-ul d-lui Tatulici (a cărui ternă și stupidă emisiune ”Joia tineretului” încă mi-o mai amintesc) să ierarhizeze valorile în țara asta?…
Dar, la așa evaluator, așa premiat…
Dec 6, 2011 | Politică
Azi aș vrea să mă întorc un pic la chestiunile noastre cele de toate zilele, mai bine spus la ceea ce se mai întâmplă și se mai vede prin oraș…
Lucrările din Copou - și am să mă refer aici nu la cele de la liniile de tramvai de pe Blv. Carol, ci la cele de mai sus de Rond Agronomie. Fac abstracție de faptul că abia acum, după atâția ani, se mai face câte ceva în Iași, iar acest ceva se face doar fiindcă Guvernul (cel mult-hulit de USL-iștii ieșeni în frunte cu dl. Nichita) a declarat Iașul pol de creștere regional, obligându-l practic pe primar să acceseze bani europeni. Fac abstracție și de faptul că dl. Nichita și cei din jurul lui n-au fost în stare să prezinte un număr suficient de proiecte pentru întreaga sumă alocată, iar din cele prezentate, unele au fost respinse fiindcă nu aveau nimic de-a face cu creșterea regională căreia îi erau destinate fondurile. Fac abstracție și de faptul că știind că nu va fi în stare să acceseze toate sumele, acum o face pa marele edil, cerând parlamentarilor ieșeni să-i dea bani pentru tot ce n-a fost el în stare să facă până acum (vezi anveloparea blocurilor, la care mă voi referi însă într-o postare viitoare).
Dar să ne întoarcem la ale noastre… După cum puteți vedea și în fotografiile pe care le-am atașat, aleea Sadoveanu nu mai are trotuare. Pe nici una din laturi.
Și asta cam de vreo două luni. Nu ar fi nicio problemă dacă pe aici ar trece doar mașini. dar ce au omis “marii” organizatori ai șantierului a fost că pe această stradă se află plasate două licee mari, Colegiul Agricol si de Industrie Alimentara “Vasile Adamachi” cu 677 elevi și Școala Normală “Vasile Lupu”, tot cu peste 670 elevi. O foarte mare parte a acestor copii (cu excepția celor care locuiesc în cămine) vin spre școală și pleacă în fiecare zi către casă, pe jos. Asta ca să nu mai punem la număr și studenții de la USAMV care circulă și ei prin zonă, precum și mulți alți pietoni, între care mă număr și eu. Scene precum cele din galeria foto de mai jos, în care copiii merg pe stradă, fiindcă nu au pe unde altundeva, iar mașinile fac slalom printre ei, pot fi văzute zilnic.
De ce atrag atenția asupra acestui fapt? Fiindcă până acum vremea a fost cât de cât prietenoasă cu șoferii și cu pietonii, însă odată cu scurtarea zilei, cu venirea frigului, a poleiului, a ninsorii, condițiile de circulație se vor înrăutăți și vor crește riscurile producerii unor accidente.
Cu atâția copii pe șosea, copii care nu merg în șir, ci se grupează câte doi-trei, copii care uneori se mai și joacă împingându-se unul pe celălalt, în condițiile unui trafic extrem de aglomerat la orele dimineții, teamă mi-e că e doar o chestiune de timp până la producerea unei tragedii. Și decât să acționăm pompieristic, după vreo eventuală (Doamne ferește) nenorocire, așa cum din păcate facem prea des, le cer celor responsabili să ia măsuri dinainte.
Ce propun? Ca primă măsură să se delimiteze pe o singură parte circulația pietonilor (fiindcă acum aceștia circulă pe ambele părți ale carosabilului făcând și mai dificilă circulația vehiculelor) și să se separe zona alocată pietonilor (cu popice eventual). O a doua măsură ar fi ca măcar la orele dimineții, când copiii se duc la școală și la amiază, atunci când se întorc, Poliția, fie cea rutieră, fie cea locală, să supravegheze traficul din zonă. O a treia măsură ar fi urgentarea lucrărilor măcar la unul dintre trotuare, fiindcă sunt convins că lucrările nu se vor încheia la termenul afișat pe panourile de informare (vezi foto).
Apropos de asta, nu-mi dau seama ce om cu scaun la cap a putut aviza afișarea datei de 12.02.2012 ca dată de încheiere a lucrărilor, când ele au început la sfârșitul lui septembrie 2011 (și nu 2010, așa cum fals scrie pe același panou, aceea fiind cel mult data votării proiectului în Consiliul Local) cuprind practic toată iarna 2011-2012 și constau în lucrări masive de asfaltare, operațiune care nu se poate face decât în anumite condiții de temperatură și umiditate, adică nicidecum în toiul iernii.
Dar nu văd de ce m-ar mai mira ceva la dl. Nichita…