SWYPE

Ce repede avansează tehnologia… Astăzi subiectul postării mele este “swype”. Ce este swype? E o tehnologie revoluționară, una care ne apropie de ceea ce vedeam în serialul Star Trek acum aproape 2 decenii. În ce constă? În scrierea sms-urilor (deocamdată) mângâind ecranul unui telefon. Butonam (e un fel de-a spune, dat fiind că era vorba de un telefon cu touch-screen) serile trecute, la complexul ERA, un Samsung Galaxy S într-un show-room al unui provider de telefonie mobilă (cred că observați ce de-a cuvinte englezești ne sunt necesare astăzi pentru a ne exprima în limbaj “tehnologic actual”) când mi s-a atras atenția asupra faptului că acel telefon folosește o metodă revoluționară de scriere a sms-urilor, dar nu numai… Întrucât probabil că am părut destul de neîncrezător, unul din angajații de acolo s-a oferit să-mi arate în ce constă “revoluția” cu pricina și recunosc că am fost plăcut surprins. Mai mult, după câteva minute de încercări am reușit să scriu și eu texte cu o viteză și acuratețe care efectiv m-au impresionat. Nu cred că bate încă o tastatură clasică folosită de un profesionist, dar cu siguranță, această aplicație are toate șansele să devină standardul în materie de scriere pe telefoanele touch-screen care invadaează acum piața. Deocamdată tehnologia e disponibilă pe sistemul de operare Android (de la Google), dar am înțeles că producătorii aplicației ar fi realizat și o variantă pentru Apple. Ca utilizator înrăit Apple, cred că ar fi o mare greșeală din partea lor să nu accepte aplicația în iTunes Store. E realmente revoluționară. Pot spune că am descoperit două mari progrese în tehnologia computerelor (și aici cred că pot include de acum fără teama de a greși și telefoanele mobile) utilizate în mod curent în ultima perioadă: e vorba de discurile SSD și de swype. Vă atașez mai jos un mic exemplu de cum funcționează și credeți-mă pe cuvânt că și în limba română totul e impecabil!

Medal of Honor

Pregătiți consolele, antrenați PC-urile fiindcă vine un nou joc… Un FPS (first person shooter). E un întreg argou, acesta al jocurilor: FPS, RPG, TBS, RTS etc. Pentru mine, care fac parte din generația jocurilor 2D, a lui “Civilization” și a altor jocuri “cuminți”, cel mult Wolfenstein, acest nou release e ceva dincolo de imaginația anilor ’90 (începutul acestora). Urmăriți trailerul jocului, fiindcă, da, astăzi jocurile au reclame cu melodii ale unor formații celebre (în acest caz Linkin Park) și vedeți unde a ajuns tehnologia, fie ea și a jocurilor… E și un pic de “războiul civilizațiilor” în el (vezi semiluna și turbanele insurgenților), ce mai, are toate ingredientele epocii actuale…

Fără comentarii

O fotografie care face cât 1000 de cuvinte… Ce discursuri despre investitori și seriozitate, ce principii ale economiei de piață enunțate sforăitor? Iată ce se poate face în tăcere, cu bun simț și eficiență….

Politica și timpul… :)

Din presa “vremii”:

“După nici două minute, încrâncenarea de pe figurile staff-ului PNL-PD a lăsat loc entuziasmului. Realitatea TV a anunțat sondajul INSOMAR, care îi dădea pe cei doi concurenți la Cotroceni ca fiind la egalitate. Fosta consilieră locală PD Carmen Grădeanu s-a prăbușit în brațele lui Anghel Ficu, membru în biroul municipal de seniori al PNL. Proaspătul senator Dan Cârlan a fost de-a dreptul sufocat de Nelly Pascal și consilierul județean PD Constantin Șerban. Printre aplauze și strigăte de entuziasm, undeva pe fundal se auzeau cuvintele lui Traian Băsescu: “Un singur comentariu: am câștigat”. Scurtul discurs al lui Băsescu s-a pierdut printre aplauze și vociferări. “Liniște. Vorbește președintele!”, a încercat să se facă auzit șeful de campanie al Alianței D.A., Radu Prisăcaru. Un “bravo!” însoțit de aplauze și urale s-a făcut auzit din spatele sălii, chiar dacă nimeni nu reușise să prindă măcar un cuvânt din discursul candidatului D.A. “Norocul se schimbă o dată la 7 ani sau la a șaptea încercare. Aceasta este a șaptea campanie electorală la care particip. Câștigăm”, a conchis Cârlan, în timp ce Carmen Grădeanu își ștergea lacrimile de bucurie.

Atitudinea oficialilor locali ai PSD a rămas neschimbată după afișarea estimărilor opțiunilor electoratului de până la ora 19 chiar dacă acestea, potrivit CURS, indicau un mic avantaj pentru candidatul partidului. Ion Solcanu s-a limitat în a schimba câteva impresii scurte, șoptite, cu primarul Nichita.”…

O singură constantă, “Un singur comentariu: Am câștigat” (Traian Băsescu)… 🙂

De ce dreapta?

Fiindcă e majoritară în Iași de foarte mult timp. Stânga, adică PSD, nu a fost decât un profitor de conjunctură la conducerea Iașului. Din păcate “domnia” PSD a lăsat brazde adânci pe obrajii bătrânului nostru oraș. L-a umilit, l-a adus la condiția de a-și cerși propria demnitate, ca un bătrân de care și-au bătut joc știind că nu mai are puterea de a le răspunde pe măsură.

Iașul are însă puterea să renască, prin tinerii săi, prin valorile sale, prin dreapta, care reprezintă la ora actuală 16 din cei 27 de consilieri locali municipali, dar și 6 din cei 7 parlamentari ai municipiului. Mă alătur d-lui Oprea, d-nei Popa, d-lui Păduraru, celorlalți reprezentanți aleși ai Iașului în demersul lor de  reconstrucție și consolidare a dreptei la Iași.

Ce a însemnat stânga pentru Iași? Datorii întinse pe generații, falimente ale regiilor și societăților Primăriei, pomeni electorale, cohorte de bugetari păstrați ca bazin electoral, sărăcime momită cu ajutoare sociale plasate strategic în campanie, șantiere electorale ce apar și dispar pe un interval de câteva luni de la alegeri, gropi, tarife umflate pentru clientela politică și în detrimentul cetățeanului, lipsă de transparență în administrație, contracte oneroase… Și credeți-mă că nu am trecut în această listă chiar tot ce puteam scrie…

Ce le cer colegilor din PNL? Să fie onești cu orașul în care poate nu s-au născut, dar în care au studiat iar acum trăiesc. Să lase deoparte ce le cer unii sau alții dintre liderii lor și să gândească cu propriile minți și să simtă cu propriile suflete, nu prin intermediari ce socotesc procente… Să nu mai voteze la comandă împrumuturi împovărătoare chiar și pentru copiii sau nepoții lor. Să nu mai cauționeze cu oameni și voturi politica falimentară a unui străin de oraș și de tot ceea ce înseamnă a te afla în slujba cetățeanului.

Dacă vor face aceste lucruri s-ar putea să constate cât e de bine să fii liber să poți spune ce crezi, să votezi după propria conștiință și nu la comandă. Haideți, colegi din PNL, să refacem unitatea dreptei la Iași. Orașul sigur va avea de câștigat.