Fiindcă e majoritară în Iași de foarte mult timp. Stânga, adică PSD, nu a fost decât un profitor de conjunctură la conducerea Iașului. Din păcate “domnia” PSD a lăsat brazde adânci pe obrajii bătrânului nostru oraș. L-a umilit, l-a adus la condiția de a-și cerși propria demnitate, ca un bătrân de care și-au bătut joc știind că nu mai are puterea de a le răspunde pe măsură.
Iașul are însă puterea să renască, prin tinerii săi, prin valorile sale, prin dreapta, care reprezintă la ora actuală 16 din cei 27 de consilieri locali municipali, dar și 6 din cei 7 parlamentari ai municipiului. Mă alătur d-lui Oprea, d-nei Popa, d-lui Păduraru, celorlalți reprezentanți aleși ai Iașului în demersul lor de reconstrucție și consolidare a dreptei la Iași.
Ce a însemnat stânga pentru Iași? Datorii întinse pe generații, falimente ale regiilor și societăților Primăriei, pomeni electorale, cohorte de bugetari păstrați ca bazin electoral, sărăcime momită cu ajutoare sociale plasate strategic în campanie, șantiere electorale ce apar și dispar pe un interval de câteva luni de la alegeri, gropi, tarife umflate pentru clientela politică și în detrimentul cetățeanului, lipsă de transparență în administrație, contracte oneroase… Și credeți-mă că nu am trecut în această listă chiar tot ce puteam scrie…
Ce le cer colegilor din PNL? Să fie onești cu orașul în care poate nu s-au născut, dar în care au studiat iar acum trăiesc. Să lase deoparte ce le cer unii sau alții dintre liderii lor și să gândească cu propriile minți și să simtă cu propriile suflete, nu prin intermediari ce socotesc procente… Să nu mai voteze la comandă împrumuturi împovărătoare chiar și pentru copiii sau nepoții lor. Să nu mai cauționeze cu oameni și voturi politica falimentară a unui străin de oraș și de tot ceea ce înseamnă a te afla în slujba cetățeanului.
Dacă vor face aceste lucruri s-ar putea să constate cât e de bine să fii liber să poți spune ce crezi, să votezi după propria conștiință și nu la comandă. Haideți, colegi din PNL, să refacem unitatea dreptei la Iași. Orașul sigur va avea de câștigat.
Foarte interesant articolul. Mai revin pe blog!
Tinere Gabriel! E strigatul din pustie? nu uita ,te rog, ca , ceea ce s-a intamplat in Iasi, de-a lungul “mizerabilei tranzitii” s-a facut si largul concurs al asa zise-i drepte politice ” de Iasi: proiectul Palas , imprumuturile Dexia au fost votate si de oamenii portocalii( vezi lista consilierilor locali).Mai nou ,pdl-ul local e condus de doi vajnici “rosii” ,butuca si nani , care ii pun sub nas directivele” doamnei Popa, pe care le executa tacut si fara cracnire! Despre ce dreapta ,vorbim? unde sunt replicile barbatesti ale “sperantelor” portocalii? in acest strigat de neputinta la “rechiniu”? e trist, sa va spun , dar,daca veti continua asa, in 2012 nu veti conta! Si nu uitati Carlan se intoarce si nu-i va ierta pe tradatori ,iar putere politica are destula! Mergeti prin organizatii si va veti convinge. Vechii pd-isti , credeti ca accepta toate “alintaturile” politice ale “no name-ului” Cristina Dobre, care in 2012 , va trece inapoi de unde a venit.Pe caracatita, Paul!( tradarea e o calitatea in famiglia Dobre!).Si inca ceva: pdl-ul are un contract de dezavuare cu santajistii de la BZI sau Miaela e la mana lor, ca nu degeaba a baut sampanie in mai la Ciric!!!!!
toate aceste datorii,etc au fost posibile cu ajutorul dreptei(chiar daca pdl nu e de dreapta).
prin urmare sunteti partasi si vinovati in aceeasi masura.
la fel cum sunteti si in momentul actual fata de tot ce se intampla
,bun sau rau, in oras datorita functiei pe care o aveti.
sunteti viceprimar…sunteti in aceeasi oala cu nichita..textele
gen “sunt acolo pt ieseni,sa demasc abuzurile.etc”reprez. praf in ochi pt prostime….puteti face acest lucru si din fct de consilier.
insa postul caldut,bine renumerat,fara nicio atributie e ff seducator.
va laudati cu parlamentarii 6 din 7…uimiti ne cu realizarile lor pt orasul nostru..
in ultimii 7-8 ani dreapta a fost la putere si mai urmeaza inca ani buni. avem sosea de centura?avem aeroport?numiti 2-3 lucruri care le au realizat fara sa acuzati,ca de obicei,pe primar.
nu ne mai insultati cu texte,indemnuri din acestea pt ca nu sunteti cu nimic mai breji decat nichita…varza sunteti toti.
tot ce va intereseaza e puterea si sa fiti voi cei care va imbogatiti nicidecum grija pt noi,cetatenii.
ps.daca vreti sa aveti cat de mica credibilitatea faceti niste lucruri inainte pe urma propuneti ca de vorbe avem parte de peste 20 de ani incoace.