Ca să vezi…

În 2009, am primit cadou de ziua mea (eram în Primărie pe atunci), un telefon. Vă las să ghiciți de la cine :))

Apropos, un email primit azi-dimineață:

Mai țineți minte când ne povesteați că aveați senzația că vă urmărește Poliția Locală? Cum vorbeau prin stație comunitarii când treceați cu mașina pe lângă ei? Iaca… 🙂

Despre (in?)activitatea lui Johannis

Comparație Băsescu / JohannisTot citesc în ultima vreme diverse păreri (ale unor distinși, desigur, “părerologi” foarte diverși ca origine și afiliere), mai puțin de la ziariștii onești ale căror opinii chiar contează pentru mine, dar care critică partidul care l-a generat (click aici) cum că președintele Johannis nu face, că mai mult tace, că nu are reacție, că nu e prezent în spațiul public șamd. Citesc titluri (atât în presa scrisă, cât și în cea online) de genul “X-ulescu a dat de pământ cu Johannis”, altul (cel mai frecvent caz) e “dezamăgit de Johannis”, cei mai critici fiind câte unii care merg pe principiul “dacă-l fac cu ou și cu oțet zilnic, poate-mi face și mie o ofertă”. Aceștia din urmă mai sunt apelați de către breslașii mai tineri cu titulatura de “maestre”.

O primă idee ar fi aceea că suntem bolnavi, noi ca națiune, de “-isme”. În primii ani de după ’89 eram bolnavi de ceaușism. Au urmat anii în care am fost bolnavi de iliescism. De constantinism am scăpat repede fiindcă mandatul a fost scurt și cu puține repere importante (cu excepția căii luate către NATO). Acum, după 10 ani cu Băsescu, suntem bolnavi de băsescism (a nu se confunda cu băsismul 🙂  ). Ne-am obișnuit atât de mult cu “stilul Băsescu” din ultimul devceniu, încât orice nu intră în acest tipar este automat catalogat drept deficitar. Dacă nu vorbești, nu exiști, cu alte cuvinte.

Mi-am zis că, până la urmă, oricine are dreptul la părerile sale, dar faptele ce spun? Ce trebuia sau cât trebuia să facă un președinte în primele câteva luni de mandat? Ce a făcut, de exemplu, Traian Băsescu în debutul primului mandat? Pe ceilalți doi, Iliescu, respectiv Constantinescu i-am considerat irelevanți datorită epocilor și contextelor total diferite în care au ocupat fotoliul de la Cotroceni.

Ca urmare, mi-am propus să fac un scurt exercițiu comparativ, analizând agendele celor doi președinți de-a lungul unei luni (am ales în mod cu totul aleatoriu luna martie, 2005 în cazul președintelui Băsescu, 2015 în cazul lui Johannis). Datele au fost preluate de pe site-ul Președinției României, aici fiind datele pentru Traian Băsescu, iar aici, cele pentru Klaus Johannis. A rezultat documentul atașat. Pentru a elabora o analiză cât mai obiectivă, mi-am permis acordarea unui scor pentru diversele tipuri de activități, o simplă primire a unui ambasador care-și ia rămas bun nefiind la fel de importantă ca o vizită la nivel înalt sau o participare la un summit european. Prin urmare am considerat că:
- o vizită la nivel înalt la București = 12 pct./zi;
- o vizită la nivel înalt în străinătate (vizite de Stat, oficiale, reuniuni NATO/UE) = 10 pct./zi;
- primirea de înalți oficiali (miniștri, oficiali UE, NATO, SUA etc.) la București = 4 pct./întâlnire;
- participarea la ședințe ale Parlamentului, Guvernului, bilanțuri ale instituțiilor românești (MAI, SRI, MAPN, DNA, CSM etc.), ceremonii de învestire etc. = 3 pct./participare;
- primirea de reprezentanți oficiali de rang secund, reprezentanți ai mediului de afaceri, parlamentari ai altor state etc. = 2 pct./întâlnire;
- alte activități (culturale, aniversări, comemorări, primiri de ambasadori etc.) = 1 pct./participare.

Am încercat ca aceste scoruri să fie cât mai relevante și, totodată, să reflecte cât se poate de obiectiv aspectul calitativ al activităților, cel puțin la fel de important precum cel cantitativ. Am considerat, de exemplu, că e mai importantă o vizită a unui șef de stat străin în România decât cea a șefului statului român în străinătate, datorită imaginii pozitive sensibil mai accentuate create țării noastre. Ce a rezultat din această sumară analiză? Aveți răspunsul mai jos (tipurile de activități sunt cele menționate ca atare mai sus, la definirea punctajelor):

Analiză comparativă activitate prezidențială

Analiză comparativă activitate prezidențială

Cred că acest tabel este suficient de relevant în a contura profilul activității celor doi președinți în momente similare ale activității, practic în aceeași perioadă de la preluarea mandatului de către fiecare dintre ei. Ce e evident, Klaus Johannis iese în avantaj atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales din perspectiva calitativă (având mai multe puncte obținute din activități relevante). Cu alte cuvinte, Johannis a fost (măcar în perioada analizată) cu mult mai activ decât predecesorul său! Și vă asigur că la o simplă răsfoire a activităților din lunile celelalte, lucrurile par să fie măcar în aceeași notă.

Apropos de relevanță, pentru cei care vor considera că activitățile alese pentru analiză nu sunt cele care ar fi trebuit alese, îi invit să recitească textul Constituției în ce privește atribuțiile fundamentale ale președintelui:

Art. 80 – Rolul Preşedintelui

Art. 85 – Numirea Guvernului
Art. 86 – Consultarea Guvernului
Art. 87 – Participarea la şedinţele Guvernului
Art. 88 – Mesaje
Art. 89 – Dizolvarea Parlamentului
Art. 90 – Referendumul
Art. 91 – Atribuţii în domeniul politicii externe
Art. 92 – Atribuţii în domeniul apărării
Art. 93 – Măsuri excepţionale
Art. 94 – Alte atribuţii

Practic, acestea sunt lucrurile pe care le poate face un președinte, restul fiind forțări sau chiar situări în afara Constituției, adică pasibile a fi amendate prin acte precum suspendarea.

Ca o primă concluzie: aprecierile din spațiul public privind (non)activitatea actualului președinte țin de subiectivismele sau interesele celor ce se pronunță, lucru firesc până la un anumit punct. Cred că cele mai multe “dezamăgiri” ale celor ce se exprimă public țin de mai mulți factori, fiind vorba fie de necunoașterea Constituției, fie de interese de un anumit tip, fie de frustrările politice. Și apropos de aceste frustrări, personal sunt adeptul debarcării cât mai rapide a garniturii Ponta, măcar pentru motivul lipsei de viziune de orice fel cu privire la evoluția României, dacă nu datorită nenumăratelor cazuri de corupție ce au zdruncinat acest guvern în frunte cu primul-ministru. Și să nu uităm că, indiferent de dorințele sale politice, președintele Johannis, încorsetat pe de o parte de prevederile Constituției, iar pe de alta de majoritatea USL 2.0 din parlament nu are decât două ieșiri:
- “soluția imorală” adoptată de Traian Băsescu, căreia i se opune însă, bănuiesc, felul de a gândi al actualului președinte („Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”);
- cooperarea instituțională cu acest guvern până la căderea lui din diverse cauze sau până la noi alegeri parlamentare (anticipate sau nu).

Oricum, situația politică de astăzi e una extrem de confuză, având un parlament creat pe o structură, componență (și cred că și mentalitate de tip) USL care ar trebui să genereze o soluție politică anti (sau măcar non)-USL. Iar rezolvarea acestei situații aproape imposibile din punct de vedere logic și faptic este aruncată, din neștiință sau rea-credință, în spinarea actualului președinte deși responsabilii sunt cu totul alții.

Nu susțin că actualul președinte nu a făcut sau nu va face pe viitor greșeli. Dar că nu a făcut nimic (așa cum s-a tot repetat în luna pe care am analizat-o) nu se poate spune. Iar asta e pe cifre, nu pe vorbe.

Cum să scrii prost o lege…

În cazul în care operatorii economici (…) refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal clientului (…) acesta din urmă are dreptul de a beneficia de bunul achiziționat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia.”

Am citat din de-acum faimoasa Ordonanță nr. 10/2015. Poate părea o frază de bun-simț, nu-i așa? Dar dacă privim puțin dincolo de ea? Ce vor înțelege diferiții cetățeni din ea? Păi să vedem:

- cetățeanul hoț va înțelege că de-acum are o scuză: n-a furat, ci nu a primit bon, deci nu avea de ce plăti;

- cetățeanul țăran care ia de la magazinul din sat pe datorie va înțelege că nu mai poate plăti când primește ajutoarele sau pensia, cum făcea de obicei;

- cetățeanul patron de magazin de la țară sau de mic magazin de la oraș nu va mai da marfa cu plata la sfârșitul lunii sau la salariu fiindcă îi va fi teamă că dă marfa pe gratis, dacă nea’ Ion vine un pic cu cheful pus într-o zi și-i spune că nu plătește nimic fiindcă n-a primit bon când a luat marfa.

Altfel, ce mai tot vorbim noi de drept de proprietate? N-ai plătit? Nu-i nimic, marfa e a ta, fiindcă nu ai primit bon!

Nu i-am suspectat niciodată pe guvernanții noștri de prea multă inteligență (ba pe unii, la un moment dat, da, dar recunosc că m-am înșelat) însă gogomăniile de genul ăsta mă siderează de fiecare dată. Adică în loc să combați marea evaziune fiscală (cea cu produse accizabile, legume, fructe, flori, cereale) și pierderile de la regiile de stat, care știi că produc fiecare pierderi de sute și sute de milioane de € anual, tu, prim-ministru, la sugestia altui mare creier, ministrul de finanțe, te iei de nște amărâți care-și iau de-ale gurii pe datorie și le dai frâu liber hoților să le râdă polițiștilor în nas.

Dar să sperăm că țara va reuși și de această dată să supraviețuiască incompetenței celor ce o (ne) conduc…

Lumea după Udrea

Că tot ziceam în postarea mea precedentă că se va uita repede tragedia teroristă de la Paris (și am avut dreptate, deși nu mai aveai loc de câți erau Charlie acum mai puțin de o lună), iată că avem un nou subiect național: madame Udrea (sau Doamna, cum îi mai spuneau, plini de un pios respect diverșii sateliți ce roiau prin juru-i).

Dacă până acum singurele televiziuni românești la care mă mai uitam erau cele de știri, în ultima săptămână am ajuns să le evit și pe acestea din cauza omniprezentului subiect: EU. Vor vota sau nu parlamentarii cele șase proiecte vizând trimiterea la răcoare pe un interval oarecare a “d-nei’? Dezbateri peste dezbateri… Acum, că au votat, va fi sau nu va fi arestată? Alte torente de păreri… Și-a mai băgat d-na un deget în nas? Hop și știrea națională privind semnificația mafiotă, ba nu, masonică, ba poate chiar mesianică a respectivului gest… Și drept moț al tuturor acestor așa-zise știri, lecturile de bunic la gura sobei ale “maestrului” (de ce-o fi așa maestru, zău că nu reușesc să-mi dau seama) Cristoiu, care interpretează cimiliturile d-nei absolvente de Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir cu aceeași evlavie cu care găsea semnificații profunde în indicațiile lui Ceaușescu pe vremea când făcea presă comunistă și încă nu descoperise găina care face pui vii.

Una peste alta, o primă concluzie e că nu mai avem presă. Câtă vreme vizita șefului statului român în Franța (de exemplu) e a treia știre după cea legată de dusul degetului la nas al mai știu eu cărei dudui care (spun procurorii) a furat de-a rupt și după “breaking-news”-ul generat de vizita unui fost ministru la secția de Poliție unde trebuie să se ducă fiindcă e pus sub control judiciar, tot fiindcă (spun, din nou, procurorii) a furat tot ce-a putut, e clar că discuția despre repere morale și rolul formator al presei e inutilă.

O altă concluzie este că avem o clasă politică care trebuie îndepărtată aproape în totalitate. Nu cred că mai poate fi salvat decât prea puțin din ceea ce constituie așa-zisa clasă conducătoare a României. Problema este ce putem pune în loc. Nici aici nu stăm prea bine, fiindcă în eșalonul doi al politicii (și știu asta foarte bine) se găsesc o sumedenie de indivizi care sunt acolo din aceleași motive ca și cei ce defilează acum cu cătușe pe ecranele televiziunilor, adică ori au nevoie de serviciu, ori vor să se îmbogățească în mod ilicit. Așa că, măcar în perioada următoare, va trebui să mergem înainte cu speranța că zornăitul brățărilor de oțel îi va mai speria pe câte unii și alții îndeajuns de mult încât să aibă timp să se ridice și cei care merită cu adevărat să ne conducă.

Câtă vreme, însă, capetele de afiș și reperele vieții noastre cotidiene și ale societății românești în ansamblu vor fi personaje precum EU și faptele lor penale, nu vom regăsi normalitatea. Abia când personaje de acest tip și zisele/acțiunile lor vor fi doar un fapt divers ce nu mai interesează pe nimeni, iar ele însele (persoanele și personajele) vor fi tratate drept ceea ce sunt de fapt, niște nulități absolute, și nu vor mai putea accede la nicio formă de putere în acest stat, abia atunci ne vom putea considera vindecați.

Je suis pas Charlie, mais sûrement un ami…

Cum toată lumea e Charlie acum, cred că pot și eu să mă pronunț asupra acestui subiect. În primul rând, e abominabil ce s-a petrecut, atât în felul în care s-a pus în practică atentatul, cât mai ales în ce privește ținta aleasă. Poate doar cei din Statul Islamic au coborât mai jos, atunci când au ucis 132 de copii, într-o școală, doar pentru motivul că erau copiii adversarilor lor. De altfel, înțeleg că le-a surâs atât de mult ideea de omorî redacții întregi încât au revendicat atentatul din 7 ianuarie de la Paris, deși teroriștii își clamaseră afilierea la Al-Qaeda. De aici cred că nu va rezulta altceva decât o spirală a crimelor, din ce în ce mai atroce, mai orientate către exploatarea potențialului lor mediatic, pe care le vor săvârși cele două grupări în încercarea de a-și asigura supremația și legitimitatea în a conduce lumea arabă.

Iar acum alte câteva gânduri: tot aud în ultimele două zile (dar nu numai, ci cam de fiecare dată după un atentat de sorginte musulmană) că trebuie să facem diferența clară dintre Islam și fundamentalismul celor care aruncă în aer clădiri și oameni sau pur și simplu îi împușcă, așa cum s-a întâmplat la Paris. Așa o fi, dar se face că m-am documentat un pic pe această temă în timpul masteratului de acum doi ani și chiar am scris un scurt eseu pe această temă, a “Islamului politic”, cum mai este el denumit (pentru cei curioși am atașat lucrarea la finalul postării). Doar că să știți (și puteți ușor verifica din varii surse), pentru orice musulman, de mai bine de un mileniu, noi, creștinii sau iudeii sau orice non-musulman suntem așa-numiții “kafir”, aceștia putând fi înșelați, făcuți sclavi, batjocoriți, torturați și chiar uciși.

De ce am intitulat postarea “Je suis pas Charlie”? Fiindcă, dincolo de tragedia nemărginită a uciderii unor oameni pentru ceea ce au gândit și au scris, lucru absolut de neacceptat în tipul de societate din care facem noi parte, revista în sine era una de o valoare îndoielnică, nu fiindcă așa spun eu, ci fiindcă o dovedesc tirajele (“Charlie Hebdo” vindea câteva zeci de mii de exemplare săptămânal, ceea ce la o populație de 66 milioane cât are Franța e extrem de puțin, în timp ce “Le Canard enchaîné” are un tiraj de zece ori mai mare). Și, sincer, unele din caricaturile lor, pe care le-am văzut zilele acestea, mi s-au părut de prost gust. În plus, nu sunt “Charlie” fiindcă mă irită oarecum solidaritatea asta de tip exagerat, afișată pe toți pereții (sau wall-urile, mai nou), făcută mai mult de ochii lumii, pentru a arăta cât de mult ne pasă, când de fapt… Și care, în plus, durează fix cât ne inundă media cu informații despre respectivul subiect, care de obicei e breaking news-ul zilei.

De ce “sûrement un ami”? Fiindcă bravii ziariști ai Charlie Hebdo au avut curajul de a-i sta în față, pe când acesta pornise vânătoarea electorală de români, lui Manuel Valls, actualul premier al Franței (o traducere găsiți aici).

În fine, o ultimă remarcă: citisem acum vreun an și ceva un articol simpatic despre “părerologi”. Ei bine, în aceste zile atât de pline de evenimente, l-am găsit pe “tata” lor. E vorba de inconfundabilul CTP. Omul ăsta e absolut fenomenal, are o părere, pe care o vrea și o consideră adevăr absolut, despre absolut orice, de la Simona Halep la focoasele nucleare și relațiile internaționale. E expert în filme (măcar aici are un doctorat) și mai nou și-n terorism. Orice l-ai întreba, se prezintă încruntat și rostește sacadat, tăios și necruțător, ca un șef care tocmai își concediază subalternul, sentințele privitoare la orice chestiune i se pune în față. Și nu e decât un simplu inginer de automatizări. Deși, dacă mă gândesc, nu e vinovat el că răspunde, ci ăla de-l întreabă… 🙂

Alăturat, linkul către eseul despre islamul politic: Islamul_politic

Alegeri 2014, ca în secolul trecut…

Cel (secolul) al lui Iliescu. De la numărul 0332-417.854 sunt sunați ieșenii și li se mulțumește că sunt lângă Nichita și-l votează pe Ponta. Nici măcar nu cred că e bine ce fac, alăturându-l pe Nichita lui Ponta, dar dacă așa le-o fi zis strategul lor… 🙂 Interesant, dar deloc surprinzător, e că sunt sunați pensionarii.