Nu le e rușine că au defilat în campaniile electorale cu aeroportul și autostrada drept promisiuni adresate ieșenilor, iar acum vin doi indivizi (Ponta și Șova), cu tupeul pe care deja li-l cunoaștem, să ne sfideze și să ne spună, unul că “nu există baza legală pentru finanțarea aeroportului”, iar celălalt că nu e “fan” al autostrăzii Iași-Târgu-Mureș. Fiindcă trebuie să fii “fan” ca să vezi prioritățile unei regiuni și să-ți îndeplinești promisiunile și să-ți faci datoria, până la urmă.
Nu le e rușine USL-iștilor de la Iași că au mărit taxele locale cu 16% în loc să administreze patrimoniul municipiului într-un mod mai rentabil, plus că frații lor mai mari de la București (ăia de nu-s “fanii” noștri, ai ieșenilor) sufocă acum economia cu noi taxe și biruri ca să aibă de unde să-și susțină dezmățurile financiare.
Nu le e rușine că ne-au tăiat teii, fiindcă pe toloaca pe unde-au hălăduit n-au văzut așa ceva și n-au legatură cu Iașul decât că stau ciotcă pe grumazul lui, sufocându-l.
Nu le e rușine să vină în ședința de CL de azi și să pună în cârca ieșenilor incompetența lor. Fiindcă e curată sfruntare să le spui ieșenilor că trebuie să-și asume o datorie de 29 milioane de lei (cu dobânzile de rigoare) și pierderi de 35 milioane lei la CET. Pentru ce??? Pentru că de 10-11 ani de când se ocupă “unul” și “altul” de orașul ăsta nu facem altceva decât să-i vedem cum ne sfidează și ne pun pe noi să le plătim impostura?
Știți pentru ce ne asumăm astăzi (își asumă ei și cine-o vrea, fiindcă eu nu am de gând să o fac) pierderile de la CET de nu mai puțin de 8 milioane de € într-un an? Vă citez din materialul pe care ar trebui să-l votez:
- Cheltuieli mari datorate unor avarii, obligatoriu de remediat pentru menţinerea în funcţiune a sistemului şi continuităţii serviciului;
- Nerealizarea cantităţilor de energie termică prognozate datorită condiţiilor meteo nefavorabile distribuţiei căldurii, debranşării unor consumatori;
- Starea instalaţiilor de producere si transport deosebit de precară, cu durată de viaţă mult depăşită.
Păi bine, sfântă neobrăzare, după 10/11 ani de când te ocupi de CET și zici că ai investit zeci de milioane de € în modernizarea lui, când faci studii și para-studii (pe bani grei) vii și-mi spui mie, cetățean ieșean, să îmi “asum” o pierdere pe parcursul unui singur an într-un cuantum care-ți permitea să montezi centrale termice pe gaz tuturor abonaților la CET și să rezolvi problema asta o dată pentru totdeauna?
Oricum, le spun naivilor care și-au închipuit și celor care încă nu s-au trezit și mai speră că “USL iubește Iașul” că nu au avut ochi pentru cealaltă mențiune de pe materialele de propagandă USL-iste: “2012 - anul victoriei”. Da, e victoria “lor”, împotriva tuturor ieșenilor, fie ei cetățeni sau simboluri, cum e teiul… Și nu le e rușine, fiindcă pentru așa ceva le-ar trebui o conștiință…
Trackbacks/Pingbacks