Din cele vremuri…

Nu știu dacă am avut răgazul până acum să vă expun preferințele mele muzicale… Ei bine, una din formațiile pe care le consider în topul formațiilor mondiale prin longevitate și calitate a muzicii este A-Ha. E o formație norvegiană pe care am auzit-o prima dată pe la mijlocul anilor ’80, adică tot atunci când am văzut pentru prima dată în viața mea o telecomandă.

Mai jos am pus și melodia pe care am auzit-o/văzut-o prima dată (fiindcă am văzut “clipul” pe un video, care pe vremea aceea costa aproximativ 40.000 lei, adică exact cât o garsonieră, nu că ar fi fost multe de vânzare pe atunci, sau cam 70% din prețul unei Dacii “de export”). E un clip care nu corespunde cu cel original, dar e apropiat de spiritul anilor aceia, ani în care tânjeam după orice urmă de “Vest”, fiindcă ni se părea, tinerilor de atunci, maturilor de astăzi, că nu vom avea parte vreodată de ceea ce însemna libertatea celor “de dincolo”….

Dacă ar fi ca vreodată să se organizeze vreun concert serios la Iași, cred că cei de la A-Ha ar fi unii din primii la care m-aș gândi… (dar credeți-mă că și următorii sunt redutabili 🙂 ).

A propos, tinerii de azi, gândiți-vă că tipii ăștia au cam 50 ani astăzi… Și nu i-aș da pe unele din “star”-urile care ne umplu azi ecranele TV!

Iată melodia, însă vă recomand și alte albume ale lor (din care voi posta clipuri), gen “Lifelines”, “Minor Earth, Major Sky”:


Despre Metro, numai de bine…

Am revizitat ieri primul hipermarket deschis la Iași, mai precis, acum aproape 9 ani (22 Martie 2001), așa cum scrie chiar pe site-ul firmei. Nu mai fusesem de ceva timp pe acolo. De fapt, la un moment dat am și fost sunat, mai întâi să mi se comunice că au trecut mai mult de 6 luni de când nu am cumpărat nimic, iar apoi că a trecut 1 an de când nu le-am trecut pragul. Apoi s-au oprit…

Așa cum te duci mai nou în Transnistria ca să vezi/revezi/rememorezi cum era în perioada comunistă (sovietică, fiindcă mai sunt orașe în România care încă mai păstrează vii amintiri din Epoca de Aur, mai precis comunismul nostru neaoș), tot așa poți merge astăzi la Metro Iași pentru o scurtă incursiune în istoria “capitalismului de cumetrie” (care era pe la începuturile sale în 2001, cu apogeul în 2004, anul în care Bombonel era răpus de posibilul nostru exod în Congo…).

Nimic nu s-a schimbat la Metro Iași în acești ani… Mi-aduc aminte de repetatele mele apostrofări la casă, exasperat fiind de indolența lucrătoarelor de acolo: “Abia aștept să vină Carrefour în Iași!” sau “Am auzit că există un magazin Selgros în România” sau ultimativul “Voi fi primul client care nu va mai călca în magazinul ăsta când voi avea unde mă duce!” 🙂 Le explicam atunci unor “doamne” casiere ce înseamnă mediul privat de afaceri, ce înseamnă competiția, cum poți să-ți pierzi locul de muncă dacă nu-ți faci treaba… dar se uitau la mine cu o privire demnă de disprețul unei vânzătoare de Alimentara în fața unui individ tocmai venit să-și ridice cota pe luna în curs… (pentru cei născuți după ’89, asta se întâmpla înainte de a se fi născut ei 🙂  ).

Nu primeau pe atunci nici un card în afara celui de la “Țiriac Bank”, stăteai cu jumătățile de oră să aștepți niște lămuriri sau un stoc pentru un anumit produs… Dar erau singurii! Un fel de monopol privat. Apropos de asta, cred că monopolurile private sunt cu mult mai nocive decât cele de stat. La stat, funcționarul respectiv mai are teamă de vreo reclamație, de vreun demers pe linie administrativă, dar la monopolurile private, nesimțirea e una instituționalizată, face parte din cultura firmei și e transmisă de sus în jos, nu merge osmotic, de jos în sus, ca la stat.

Dar să revin la vizita mea de ieri. Așadar, fiindcă sunt fanul (așa am văzut că așa se face în Occident și așa mi se pare firesc) hipermarketurilor situate în afara orașului, am zis să trec să vad ce mai face Metro. Ei bine, dragi ieșeni, care ca și mine nu ați mai trecut de mult pe acolo, totul e ca-n 2001… Cărucioarele sunt neschimbate. Realmente și literalmente neschimbate! Aceleași dispozitive șchioape, pe care dacă le conduci nu mai ai nevoie să mergi la sală, întrucât toată, dar absolut toată musculatura îți este pusă la muncă. În plus, fiecare cărucior este un dispozitiv diferit, astfel încât dacă veniți mai des, aveți șansa de a vă dezvolta musculatura în mod variat, uniform, de fiecare dată alta fiind roata (roțile) care nu funcționează.

Standurile sunt exact la fel (lucru bun, mai ales pentru tipicari ca mine care în timp își dezvoltă un traseu pe baza listei primite de acasă). Dar prin la fel, nu mă refer la poziționare neapărat, cât la “aceleași” Sunt aceleași standuri de acum 9 ani… Nerevopsite, nu știu dacă igienizate…

În plus, o boală pe care, ca să fiu drept, am constatat-o și la Selgros și oarecum și la Kaufland, dar mult mai puțin, asta ca să dau un exemplu, toată aprovizionarea și munca la raft se face în timpul programului de cumpărături. Nu știu ce s-a întâmplat, dar până și în perioada comunistă aprovizionarea se făcea înaintea începerii programului. Acum, dacă te duci în intervalul 07.00–11.00 (ăsta e intervalul în care îmi fac eu cumpărăturile sâmbăta sau duminica), măcar o treime din raioane sunt blocate de lănțișoare de plastic care îți interzic accesul, timp în care băieți cu motostivuitoare și domnișoare violent fardate și rujate,  sau cu niște fețe obosite de petrecerile (presupun) din ajun dau jos box-paleți, îi pun în calea cumpărătorilor și mută de colo-colo marfa. Oare ce s-a întâmplat cu munca de noapte? Acea tură a III-a pe care o știam cu toții… La ce prețuri sunt aici comparativ cu cele din Occident (adică semnificativ mai mari) cum de nu se poate aranja marfa pe rafturi noaptea? Mai ales după zilele/serile aglomerate? Cât ar fi de afectată marja de profit? Cum de în Austria sau Germania, atunci când te duci într-un hiper sau supermarket singurii oameni pe care îi vezi aprovizionează discret rafturile și îți sar imediat în ajutor atunci când ai nevoie de vreo informație? De ce acolo e posibil și aici nu?

În fine, ca să nu fiu rău, am găsit și o schimbare: poți acum plăti cu orice card la Metro. Că au făcut asta prea târziu… E mai mult problema celor de la Țiriac… (ce-o mai fi după numele lui, Bank etc.). Mie unul nu-mi place Țiriac, fie el și cel mai bogat (sau printre cei mai) român. Măcar din pricina asta. Îl apreciez că e un self-made man, că a trecut de la etapa când îl bătea I. Gh. Maurer cu vărguța la popou ca să-l inițieze (în vânătoare parcă) la etapa în care inițiază el pe alții (altele), dar nu-mi place. Aaaa… și nu-mi place că spune “rumân” în loc de “român”. Pare cam filosovietic, termenul ăsta de “rumân”…

Mda… Concluzie (fiindcă am cam divagat), nimic nou la Metro Iași. Prețurile sunt cam la fel ca peste tot, însă am găsit o bere belgiană bună, lucru rar la hipermarketurile noastre care vând toate aceleași lucruri. Mai nimic individualizat, așa că fiecare marfă pe care o găsești doar într-un loc merită menționată.

PS: amintiți-mi, vă rog, să vă spun părerea mea despre comunismul românesc (cel de tip feudal, așa cum îl consider eu).

8 Martie

În primul rând, un dulce La Mulți Ani tuturor doamnelor și domnișoarelor (uite că există și o sărbătoare comunistă frumoasă și totodată bine poziționată ca anotimp) cu ocazia zilei de 8 Martie!
O scurtă mențiune referitoare la pronosticurile privind Oscar-ul. Am nimerit-o în proporție de 50% (adică 1 și 1/2 din 3) dar în ceea ce privește “Crazy Heart” am recunoscut că nu l-am văzut… 🙂
Sper să am același fler și în ce privește Eurovision-ul din acest an…
Încă o dată, o zi/seară frumoasă mamelor, soțiilor, iubitelor, prietenelor, fiicelor, în fine, tuturor celor (cu cromozomi XX) ce ne poartă în suflet (alteori suportă) pe noi bărbații! 🙂


Ce ziceți de Oscar-urile de diseară?

Nu aș vrea să dau pronosticuri, ci doar să exprim niște preferințe. Sunt, cred, mai bine de 12-13 ani de când mi-am făcut un obicei din a urmări filmele propuse pentru Oscar și a încerca să ghicesc care din ele va câștiga premiul Oscar. Nu mă hazardez la pronosticuri sofisticate (gen cel mai bun scurt metraj artistic sau mai știu eu ce), ci doar la cel mai bun film, cel mai bun actor în rol principal, cea mai bună actriță în rol principal (tare sună a vinovăție în privința egalității femeii cu bărbatul acest ultim premiu… 🙂 ).
Deci (fiindcă tot românu-i concluziv 🙂 ):
- Cel mai bun film de lung-metraj (de parcă ar mai fi metraje de film în era filmelor 3D digitizate și digitalizate):
- 1) Hurt Locker: realism, deși tocmai pentru lipsa acestuia cică ar fi fost criticat, actualitate, genul de “cool” al personajului principal, lipsit însă, spre norocul lui, al personajului, de “glamour”-ul Hollywoodian;
- 2) Avatar: o poveste frumoasă care a prins în întreaga lume datorită mitului universal pe care l-a repovestit (comparați, de exemplu, personajul principal cu Făt-Frumos, iar Leonopteryx rex, zis și Toruk, cu Zmeul Zmeilor din mitologia noastră, ca să vedeți ce vreau să spun…);
- 3) Up in the Air: o poveste ușor tristă despre singurătate și egoism în viața personală, cu un George Clooney care dovedește încă o dată că se încadrează în seria starurilor americane tip “frumos și deștept” (alături de Paul Newman, Robert Redford, Bruce Willis s.a. - glumeam în legătură cu ultimul :)) );

- Cel mai bun actor în rol principal:
- Aici mi-e tare greu să aleg… Îi voi pune doar pe cei 3 pe care pe care i-am văzut (nu am urmărit încă “Crazy Heart”): George Clooney (Up in the Air), Morgan Freeman (Invictus), Jeremy Renner (Hurt Locker). Oricare din cei trei ar merita premiul pentru cum a dat viață personajului său…

- Cea mai bună actriță în rol principal:
- 1-2) Helen Mirren (The Last Station);
- 1-2) Sandra Bullock (The Blind Side);
- 3) Gabourey Sidibe (Precious).

Cam astea ar fi opțiunile mele pentru această noapte a premiilor Oscar. Nu-i exclus să mă înșel amarnic (mi s-a mai întâmplat, dar și acum rămân la părerea că nu “Titanic” trebuia să ia Oscar-ul :)) ).
Vom vedea!


Avem șanse!

Foarte bună melodia aleasă pentru noi la Eurovision 2010!
E un pic în stilul anilor ’80 (bănuiesc ca noi, generația anilor ’60 suntem decidenții principali acum) și ne reamintește de tinerețea plină de BBB (Bad Boys Blue) și de Modern Talking (ritmul oarecum sacadat, tip marș).
Altfel, o melodie care mi-a plăcut de la prima ascultare: are ritm, melodicitate, voce feminină atrăgătoare, voce masculină bună, se pretează excelent la joc de scenă (să sperăm că-l vom avea) și e plină (gen E-Type, greu de definit, dar asta e senzația).
Mult succes România la Oslo! Dacă va fi pe cinstite, vom fi în primii 5, zic eu…

Și cu chipsurile cum rămâne?…

Trecând zilele trecute prin gangul de la Moldova am avut plăcerea să constat că nu chiar toate sectoarele economiei românești sunt răvășite de criză. Există unele sectoare care par să-și fi regăsit echilibrul în “actuala conjunctură”. Fotografia vorbește cred de la sine deși nu e foarte clară (m-am grăbit ca să nu creadă duduile ce treceau prin preajmă că am vreo aplecare peste limita normală către locașul cu pricina).

Mânat de conștiința civică (exacerbată un pic și de insigna de consilier, recunosc) am străbătut cu vie emoție cei 87 de pași ce despart nobilul magazin de clădirea aia lipsită de interes, numită școală pe care și-au găsit unii s-o planteze tocmai acolo și nu am putut să nu mă întreb: “Dar cu cei cu chipsurile ce-ați avut, fraților de i-ați alungat de lângă școală? Cu ce-s ei mai nocivi decât cei din fotografie?” Ce spuneți, îmi va răspunde cineva? :))