Am revizitat ieri primul hipermarket deschis la Iași, mai precis, acum aproape 9 ani (22 Martie 2001), așa cum scrie chiar pe site-ul firmei. Nu mai fusesem de ceva timp pe acolo. De fapt, la un moment dat am și fost sunat, mai întâi să mi se comunice că au trecut mai mult de 6 luni de când nu am cumpărat nimic, iar apoi că a trecut 1 an de când nu le-am trecut pragul. Apoi s-au oprit…
Așa cum te duci mai nou în Transnistria ca să vezi/revezi/rememorezi cum era în perioada comunistă (sovietică, fiindcă mai sunt orașe în România care încă mai păstrează vii amintiri din Epoca de Aur, mai precis comunismul nostru neaoș), tot așa poți merge astăzi la Metro Iași pentru o scurtă incursiune în istoria “capitalismului de cumetrie” (care era pe la începuturile sale în 2001, cu apogeul în 2004, anul în care Bombonel era răpus de posibilul nostru exod în Congo…).
Nimic nu s-a schimbat la Metro Iași în acești ani… Mi-aduc aminte de repetatele mele apostrofări la casă, exasperat fiind de indolența lucrătoarelor de acolo: “Abia aștept să vină Carrefour în Iași!” sau “Am auzit că există un magazin Selgros în România” sau ultimativul “Voi fi primul client care nu va mai călca în magazinul ăsta când voi avea unde mă duce!” 🙂 Le explicam atunci unor “doamne” casiere ce înseamnă mediul privat de afaceri, ce înseamnă competiția, cum poți să-ți pierzi locul de muncă dacă nu-ți faci treaba… dar se uitau la mine cu o privire demnă de disprețul unei vânzătoare de Alimentara în fața unui individ tocmai venit să-și ridice cota pe luna în curs… (pentru cei născuți după ’89, asta se întâmpla înainte de a se fi născut ei 🙂 ).
Nu primeau pe atunci nici un card în afara celui de la “Țiriac Bank”, stăteai cu jumătățile de oră să aștepți niște lămuriri sau un stoc pentru un anumit produs… Dar erau singurii! Un fel de monopol privat. Apropos de asta, cred că monopolurile private sunt cu mult mai nocive decât cele de stat. La stat, funcționarul respectiv mai are teamă de vreo reclamație, de vreun demers pe linie administrativă, dar la monopolurile private, nesimțirea e una instituționalizată, face parte din cultura firmei și e transmisă de sus în jos, nu merge osmotic, de jos în sus, ca la stat.
Dar să revin la vizita mea de ieri. Așadar, fiindcă sunt fanul (așa am văzut că așa se face în Occident și așa mi se pare firesc) hipermarketurilor situate în afara orașului, am zis să trec să vad ce mai face Metro. Ei bine, dragi ieșeni, care ca și mine nu ați mai trecut de mult pe acolo, totul e ca-n 2001… Cărucioarele sunt neschimbate. Realmente și literalmente neschimbate! Aceleași dispozitive șchioape, pe care dacă le conduci nu mai ai nevoie să mergi la sală, întrucât toată, dar absolut toată musculatura îți este pusă la muncă. În plus, fiecare cărucior este un dispozitiv diferit, astfel încât dacă veniți mai des, aveți șansa de a vă dezvolta musculatura în mod variat, uniform, de fiecare dată alta fiind roata (roțile) care nu funcționează.
Standurile sunt exact la fel (lucru bun, mai ales pentru tipicari ca mine care în timp își dezvoltă un traseu pe baza listei primite de acasă). Dar prin la fel, nu mă refer la poziționare neapărat, cât la “aceleași” Sunt aceleași standuri de acum 9 ani… Nerevopsite, nu știu dacă igienizate…
În plus, o boală pe care, ca să fiu drept, am constatat-o și la Selgros și oarecum și la Kaufland, dar mult mai puțin, asta ca să dau un exemplu, toată aprovizionarea și munca la raft se face în timpul programului de cumpărături. Nu știu ce s-a întâmplat, dar până și în perioada comunistă aprovizionarea se făcea înaintea începerii programului. Acum, dacă te duci în intervalul 07.00–11.00 (ăsta e intervalul în care îmi fac eu cumpărăturile sâmbăta sau duminica), măcar o treime din raioane sunt blocate de lănțișoare de plastic care îți interzic accesul, timp în care băieți cu motostivuitoare și domnișoare violent fardate și rujate, sau cu niște fețe obosite de petrecerile (presupun) din ajun dau jos box-paleți, îi pun în calea cumpărătorilor și mută de colo-colo marfa. Oare ce s-a întâmplat cu munca de noapte? Acea tură a III-a pe care o știam cu toții… La ce prețuri sunt aici comparativ cu cele din Occident (adică semnificativ mai mari) cum de nu se poate aranja marfa pe rafturi noaptea? Mai ales după zilele/serile aglomerate? Cât ar fi de afectată marja de profit? Cum de în Austria sau Germania, atunci când te duci într-un hiper sau supermarket singurii oameni pe care îi vezi aprovizionează discret rafturile și îți sar imediat în ajutor atunci când ai nevoie de vreo informație? De ce acolo e posibil și aici nu?
În fine, ca să nu fiu rău, am găsit și o schimbare: poți acum plăti cu orice card la Metro. Că au făcut asta prea târziu… E mai mult problema celor de la Țiriac… (ce-o mai fi după numele lui, Bank etc.). Mie unul nu-mi place Țiriac, fie el și cel mai bogat (sau printre cei mai) român. Măcar din pricina asta. Îl apreciez că e un self-made man, că a trecut de la etapa când îl bătea I. Gh. Maurer cu vărguța la popou ca să-l inițieze (în vânătoare parcă) la etapa în care inițiază el pe alții (altele), dar nu-mi place. Aaaa… și nu-mi place că spune “rumân” în loc de “român”. Pare cam filosovietic, termenul ăsta de “rumân”…
Mda… Concluzie (fiindcă am cam divagat), nimic nou la Metro Iași. Prețurile sunt cam la fel ca peste tot, însă am găsit o bere belgiană bună, lucru rar la hipermarketurile noastre care vând toate aceleași lucruri. Mai nimic individualizat, așa că fiecare marfă pe care o găsești doar într-un loc merită menționată.
PS: amintiți-mi, vă rog, să vă spun părerea mea despre comunismul românesc (cel de tip feudal, așa cum îl consider eu).
“….exasperat fiind de indolența lucrătoarelor de acolo……..”
din acest motiv prefer sa ma duc la alimentara de cartier,care are preturi un pic mai mari,decat la kaufland care e la 6 min de mers pe jos de mine.
este aici,la casa unde platesti, o doamna care tot timpul este intr o dispozitie buna,iti zambeste,vorbeste/glumeste cu tine….mai mare dragul sa ti faci cumparaturile.
spre deosebire de atitudinea de “robot”, fara nicio expresie pe chip a multor lucratori,nepasare,indiferenta(nu numai in hipermarketuri ci si in multe alte locuri).
ei se bat in oferte,locatii insa uita elementul uman din toata ecuatia asta.
ps.scuze pt off topic 🙂