Cred că sunteți cu toții de acord că străzile unui oraș sunt un lucru important, nu? Și eu cred la fel. Dacă ar fi să mă iau după dom’ Nichita, fiind vorba de un lucru important, ar fi nevoie de timp, că doar așa ne-a spus d-sa în campania electorală din 2008. Singurul lucru pe care nu ni l-a spus, dar e drept că nici noi, de bună credință fiind, nu l-am întrebat, e pentru ce era nevoie de timp? Viața ne-a demonstrat însă că dom’ Nichita (fiindcă primar, vă rog să mă scuzați, nu pot să-l numesc, deoarece nu se dovedește a fi) are nevoie de timp pentru orice, mai puțin pentru nevoile orașului.
Iată cum se lăuda tov. Nichita în 2008:
Rețineți: “până în 2010 (adică anul trecut) Iașul va avea cele mai bune străzi din țară”. Asta ca să vedeți cam câtă încredere se poate avea în ce ne mai spune azi, dar mai ales în ce ne va spune la anul.
Dar să mă întorc la obiectul postării mele de astăzi. Din același ciclu cu “cele mai bune străzi din țară” vă prezint câteva imagini de pe o stradă dintr-un cartier, zice-se “select”, adică din zona Copou-Agronomie. E vorba de Aleea Sadoveanu, iar ceea ce am fotografiat (selectiv!) se întinde, atenție, doar pe unul din sensurile de mers (celălalt fiind “asezonat” și el în mod corespunzător cu gropi), pe o distanță de fix 1.000 m.
[nggallery id=1]
Cum vi se pare? 🙂 Ei bine, ca să fie totul ca la carte, ce credeți că au înșirat oamenii Primăriei de-a latul străzii acum vreo 2-3 săptămâni? Semne că e drum cu denivelări? Nu! Tăblii cu “Aici ar fi trebuit să fie banii Dvs.”? Nu! Vreun banner cu “Această stradă arată așa prin <<grija>> d-lui Nichita? Dar ce, nu știm cu toții asta?
Ei bine, “înțelepții” din subordinea lui tov. Nichita s-au gândit că nu e de ajuns cât suferă șoferii din cauza gropilor cu adâncime, așa că au mai adăugat unele cu “înălțime”… Da, ați ghicit, au plantat vestitele “spinări de măgar”. Nu știu ce percepție aveau salariații respectivi despre viteza de circulație pe Al. Sadoveanu în condițiile oferite de carosabilul pe care-l au în îngrijire, dar îi asigur că singurul motiv de mers cu viteză ar fi putut fi intenția de a zbura peste gropi… Altfel, trebuie să fii ori prea bogat (adică să-ți permiți să-ți schimbi mașina anual) sau prea nepăsător (adică să conduci un “cazan” de care efectiv să nu-ți pară rău) pentru a depăși 40 km/h în oricare din zonele de pe acest traseu.
Concluzii? Doar una: ducă-se!