by

Am “debutat”, ca să spun așa, în politică (nu iau în considerare înregimentarea “cu turma” ca pionier sau UTC-ist) în noaptea de 21 Decembrie 1989, când student în București fiind, m-am dus să iau de la Casa Scânteii un braț de foi numite Scânteia Poporului pentru a le duce în Piața Universității, unde auzisem că se “întâmplă ceva”. N-am mai ajuns fiindcă ne-au speriat, pe mine și pe colegii mei, zgomotele de armă semi-automată și de TAB-uri și tancuri auzite pe măsură ce ne apropiam de centru. Pentru curioși, nu mi-am luat certificat de “revoluționar”. Mi s-ar fi părut o impietate față de cei care au stropit cu sângele lor acele zile… Dar despre ce am făcut eu la Revoluție, poate într-o altă postare.

Am fost apoi un participant frecvent (practic zilnic) și fervent (deh, entuziasmul vârstei) la ceea ce s-a numit “fenomenul Piața Universității”. Nu voi putea uita nicicând sentimentul de libertate pe care serile de cântec ni le dădeau celor prezenți acolo. Dar și asta merită o postare separată. Am făcut această introducere doar ca să precizez contextul subiectului meu de astăzi.

M-am înscris incă din ianuarie 1990 în Partidul Național Țărănesc (devenit apoi Creștin și Democrat), atras fiind de oameni precum Corneliu Coposu sau Ion Rațiu, singurul partid declarat pe față ca fiind pro-monarhist.

Și să știți, dragii mei, că nu era deloc ușor să fii monarhist pe atunci… Aveam un președinte care spunea despre rege că e “un moșneag de 70 ani” și-l asmuțea pe Vadim Tudor să îl bălăcărească în toate modurile posibile și să explice “poporului” în imunda lui gazetă cum e cu “iepele” acestuia, cu referire la fiicele regelui.

Eu eram monarhist, membru al unui partid monarhist, într-o perioadă în care Regelui i se prăbușeau copaci în cale ca să nu-și poată vizita mormintele familiei de la Curtea de Argeș, în care era întors de la aeroport și tratat ca un nimeni, ba mai rău, ca un infractor. Iar celor care îndrăzneau să spună ceva despre revenirea regelui în țară sau a României la un regim monarhic li se aplica în cel mai fericit caz eticheta de “visători”… 🙂

Așa că dați-mi, vă rog, voie ca măcar astăzi să-mi fie silă, pur și simplu silă, de declarații sau știri precum asta și precum asta sau asta și de toți comuniștii, comunistoizii și ticăloșiții din Parlament sau din afara lui care acum și-au găsit brusc valențe monarhiste, doar fiindcă mai pot lovi încă o dată în Băsescu. Pur și simplu l-au folosit și degradat pe rege, ca să-și regleze ei conturile politice. Au fost astăzi în Parlament față de rege exact precum mafioții care se duc cu falsă pioșenie la înmormântarea cuiva pe care tot ei l-au ucis.

Și ca să nu fie discuții, cred că președintele Traian Băsescu a greșit că nu a participat la acest eveniment. Doar dacă nu cumva știe ceva ce noi nu știm…

P.S.: Fraza pe care deja am văzut-o reluată de mulți, și care și mie mi se pare demnă de manualele de istorie este “Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Nu știu câți din politicienii din acea sală au realizat pe deplin de câtă responsabilitate ai nevoie ca să poți gândi așa, rosti așa, dar mai ales să acționezi în consecință.

Update P.S.: Conform acestei postări de pe blogary.ro, fraza de mai sus, care a impresionat multă lume, nu doar pe mine, nu-i aparține regelui Mihai, ci unui ornitolog din sec. XIX, pe numele său Audubon… Asta nu schimbă cu nimic esența frazei și mesajul în sine, dar cred că aceia care au făcut discursul și nu i-au spus regelui că e un citat, l-au pus într-o postură umilitoare…