Azi aș vrea să mă întorc un pic la chestiunile noastre cele de toate zilele, mai bine spus la ceea ce se mai întâmplă și se mai vede prin oraș…

Lucrările din Copou - și am să mă refer aici nu la cele de la liniile de tramvai de pe Blv. Carol, ci la cele de mai sus de Rond Agronomie. Fac abstracție de faptul că abia acum, după atâția ani, se mai face câte ceva în Iași, iar acest ceva se face doar fiindcă Guvernul (cel mult-hulit de USL-iștii ieșeni în frunte cu dl. Nichita) a declarat Iașul pol de creștere regional, obligându-l practic pe primar să acceseze bani europeni. Fac abstracție și de faptul că dl. Nichita și cei din jurul lui n-au fost în stare să prezinte un număr suficient de proiecte pentru întreaga sumă alocată, iar din cele prezentate, unele au fost respinse fiindcă nu aveau nimic de-a face cu creșterea regională căreia îi erau destinate fondurile. Fac abstracție și de faptul că știind că nu va fi în stare să acceseze toate sumele, acum o face pa marele edil, cerând parlamentarilor ieșeni să-i dea bani pentru tot ce n-a fost el în stare să facă până acum (vezi anveloparea blocurilor, la care mă voi referi însă într-o postare viitoare).

Dar să ne întoarcem la ale noastre… După cum puteți vedea și în fotografiile pe care le-am atașat, aleea Sadoveanu nu mai are trotuare. Pe nici una din laturi.

Și asta cam de vreo două luni. Nu ar fi nicio problemă dacă pe aici ar trece doar mașini. dar ce au omis “marii” organizatori ai șantierului a fost că pe această stradă se află plasate două licee mari, Colegiul Agricol si de Industrie Alimentara “Vasile Adamachi” cu 677 elevi și Școala Normală “Vasile Lupu”, tot cu peste 670 elevi. O foarte mare parte a acestor copii (cu excepția celor care locuiesc în cămine) vin spre școală și pleacă în fiecare zi către casă, pe jos. Asta ca să nu mai punem la număr și studenții de la USAMV care circulă și ei prin zonă, precum și mulți alți pietoni, între care mă număr și eu. Scene precum cele din galeria foto de mai jos, în care copiii merg pe stradă, fiindcă nu au pe unde altundeva, iar mașinile fac slalom printre ei, pot fi văzute zilnic.

De ce atrag atenția asupra acestui fapt? Fiindcă până acum vremea a fost cât de cât prietenoasă cu șoferii și cu pietonii, însă odată cu scurtarea zilei, cu venirea frigului, a poleiului, a ninsorii, condițiile de circulație se vor înrăutăți și vor crește riscurile producerii unor accidente.

Cu atâția copii pe șosea, copii care nu merg în șir, ci se grupează câte doi-trei, copii care uneori se mai și joacă împingându-se unul pe celălalt, în condițiile unui trafic extrem de aglomerat la orele dimineții, teamă mi-e că e doar o chestiune de timp până la producerea unei tragedii. Și decât să acționăm pompieristic, după vreo eventuală (Doamne ferește) nenorocire, așa cum din păcate facem prea des, le cer celor responsabili să ia măsuri dinainte.

Ce propun? Ca primă măsură să se delimiteze pe o singură parte circulația pietonilor (fiindcă acum aceștia circulă pe ambele părți ale carosabilului făcând și mai dificilă circulația vehiculelor) și să se separe zona alocată pietonilor (cu popice eventual). O a doua măsură ar fi ca măcar la orele dimineții, când copiii se duc la școală și la amiază, atunci când se întorc, Poliția, fie cea rutieră, fie cea locală, să supravegheze traficul din zonă. O a treia măsură ar fi urgentarea lucrărilor măcar la unul dintre trotuare, fiindcă sunt convins că lucrările nu se vor încheia la termenul afișat pe panourile de informare (vezi foto).Panou proiect european

Apropos de asta, nu-mi dau seama ce om cu scaun la cap a putut aviza afișarea datei de 12.02.2012 ca dată de încheiere a lucrărilor, când ele au început la sfârșitul lui septembrie 2011 (și nu 2010, așa cum fals scrie pe același panou, aceea fiind cel mult data votării proiectului în Consiliul Local) cuprind practic toată iarna 2011-2012 și constau în lucrări masive de asfaltare, operațiune care nu se poate face decât în anumite condiții de temperatură și umiditate, adică nicidecum în toiul iernii.

Dar nu văd de ce m-ar mai mira ceva la dl. Nichita…