Melodia zilei :)

Și fiindcă v-am obișnuit, pe voi cei ce citiți acest blog, cu melodiile dinainte de ’89, astăzi o creație a unei formații pe care o consider de top al tuturor timpurilor. E vorba de Erasure și e un exemplu de ce puteau face, în anul de grație 1988, doar 2 oameni cu o melodie de excepție și mult talent. Chitaristul e Vince Clarke și e unul din fondatorii Depeche Mode, o altă formație ale cărei melodii le-aș lua pe insula pustie unde uneori îmi vine să mă duc 🙂


Iar mai jos e clipul TV prin care formația își promova albumul “The Innocents” de pe care e și melodia de mai sus, în 1988…


0-0…

Cam ăsta e scorul și bilanțul fotbalului ieșean. Mediocritate. Absolută. Și astăzi, dar și pe toată durata “mandatului” Gh. Nichita.

Nimic pe plus, nimic în minus, deși un mare minus ar fi confiscarea echipei de fotbal a unui întreg oraș în folosul propriu al unui om și al partidului său. Dl. Gh. Nichita procedează cu fotbalul exact ca în cărțile ce explicau ce să eviți când salvezi pe cineva de la înec. D-sa e exact precum cel ce nu știe să înoate și se agață de cel care ar putea să-l salveze, trăgându-l în abis. În cazul nostru, cel care ar trebui să-l salveze, chiar împotriva voinței sale, e fotbalul. Din amorul (interesat) al d-lui Gh. Nichita pentru fotbal pierde toată lumea. Echipa, fiindcă e sufocată de o tutelă a consiliului local, total nepotrivită, și care o obligă la subfinanțare (comparativ cu alte echipe care chiar fac performanță). Orașul de două ori: o dată fiindcă, așa cum spuneam, i s-a confiscat echipa în folosul personal și de grup al unora. A doua oară fiindcă banii ieșenilor, și așa puțini, sunt dirijați (în acest an în sumă de aproximativ 2 milioane Euro, doar dacă nu se vor mai mobiliza sume de pe la fondul de rezervă sau prin rectificări de buget local, asta nemaipunând la socoteală cheltuielile de “publicitate” ale Salubris SA și altele asemănătoare ale societăților și regiei din subordinea CL) către o destinație ce ar trebui să fie doar una opțională și ocazională.

Voi reveni însă asupra acestui subiect, fiindcă eu cred că a venit momentul de a lăsa echipa pe mâna unui investitor privat puternic, oricare ar fi acesta, care să fie capabil de a o lua și dezlipi de imaginea mediocrității celui/celor care au confiscat-o și să o redea orașului, întregului oraș, adică tuturor microbiștilor, nu doar celor care votează într-un anumit fel.

Mai jos, un colaj foarte reușit de pe vremea când Poli juca cu mai puțini bani, dar cu mai multă inimă și ambiție.


Și tot despre muzica anilor ’80

Cine-și mai amintește despre faimosul “Peter’s Pop Show” al anilor ’80 (de prin 1985 și până în 1993 dacă nu mă înșel)? Pentru cei tineri, era un faimos show muzical al celor de la ZDF, cred, care aducea tot ce era mai important în muzica europeană într-un singur spectacol. Țin minte că vedeam frânturi la televiziunea sovietică (de Revelion, mai ales) și stăteam prostit, ca de altfel la orice venea “de afară”, sorbind fiecare clipă cu un nesaț asemănător celui care iese la lumină după ani de întuneric…

Melodia pe care v-o propun azi e una auzita prima dată în studenție (prin ’87 sau ’88) în faimosul pe atunci în Iași (și Tudor, bineînțeles) “Club Mov”. Ei bine, dragi analiști politici de azi, iată că exista “mov” și pe vremea lu’ nea Nae :)) Mai țin minte că melodia asta e una care mi-a dezvăluit faptul că mai există muzică, și încă foarte bună, și-n Franța. E vorba de faimosul “Voyage, Voyage” de Desireless (aceeași dispută “e femeie sau bărbat” ca și la Lady Gaga azi), interpretat la Peter’s pop Show:


Din cele vremuri…

Nu știu dacă am avut răgazul până acum să vă expun preferințele mele muzicale… Ei bine, una din formațiile pe care le consider în topul formațiilor mondiale prin longevitate și calitate a muzicii este A-Ha. E o formație norvegiană pe care am auzit-o prima dată pe la mijlocul anilor ’80, adică tot atunci când am văzut pentru prima dată în viața mea o telecomandă.

Mai jos am pus și melodia pe care am auzit-o/văzut-o prima dată (fiindcă am văzut “clipul” pe un video, care pe vremea aceea costa aproximativ 40.000 lei, adică exact cât o garsonieră, nu că ar fi fost multe de vânzare pe atunci, sau cam 70% din prețul unei Dacii “de export”). E un clip care nu corespunde cu cel original, dar e apropiat de spiritul anilor aceia, ani în care tânjeam după orice urmă de “Vest”, fiindcă ni se părea, tinerilor de atunci, maturilor de astăzi, că nu vom avea parte vreodată de ceea ce însemna libertatea celor “de dincolo”….

Dacă ar fi ca vreodată să se organizeze vreun concert serios la Iași, cred că cei de la A-Ha ar fi unii din primii la care m-aș gândi… (dar credeți-mă că și următorii sunt redutabili 🙂 ).

A propos, tinerii de azi, gândiți-vă că tipii ăștia au cam 50 ani astăzi… Și nu i-aș da pe unele din “star”-urile care ne umplu azi ecranele TV!

Iată melodia, însă vă recomand și alte albume ale lor (din care voi posta clipuri), gen “Lifelines”, “Minor Earth, Major Sky”:


Rugby – Franța/Italia 46-20

Rugby – Franța/Italia 46-20

Am urmărit week-end-ul trecut partida de rugby dintre Franța și Italia. Am avut un sentiment de regret, fiindcă încă îmi mai sunt vii în memorie meciurile susținute de România în compania celor din “Cupa celor 5 națiuni” (pe vremea aceea). Francezii s-au impus lejer cu 46-20 în fața unei echipe care oricât și-ar dori, nu poate fi echivalentul Italiei din fotbal. Mi-aduc aminte și-acum de jucători precum Enciu Stoica, Mircea Paraschiv, dar și de meciuri de rugby desfășurate la Iași, precum cel cu formația Ulster-ului în anii ’80 (ce impresionat am fost să văd niște cetățeni din Vest la acea vreme… 🙂 Ba mai mult, le-am luat și autografe, sper să găsesc programul meciului și să-l scanez…).

Ce-am ajuns acum, nu e greu de ghicit. Cam ce-am ajuns în fiecare domeniu unde nu am mai făcut selecția și cultivarea valorilor (inclusiv politica) de ani buni. Adică niște nimeni care ne zbatem la limita mediocrității, cu pretenții însă…

Între timp am vizionat și Franța-Anglia. Cu siguranță rugby-ul s-a schimbat mult în ultimii ani… Dintre jucători însă, care toți au niște aluri impunătoare, cel mai mult mi-a plăcut francezul Sebastien Chabal, care are o figură de-a dreptul epică, exact ca din legendele cu galii luptând împotriva romanilor. Judecați și singuri:

Sebastien Chabal