În sfârșit, sper că sufletul bunicului meu, acolo unde o fi el acum, se poate liniști. Încă am vii în memorie serile din vacanțele de vară când, după ce ne citea mie și fratelui meu rubrica Fapt Divers din Scânteia (de fapt aproape singurul lucru care se putea citi în acel ziar) se ducea către radioul cu lămpi la care, printre țiuiturile și fluierăturile bruiajului, asculta cu religiozitate Actualitatea Românească spunându-ne că încă mai speră ca “la toamnă” să vină americanii. N-am cuprins sensul expresiei decât mult mai târziu, când am crescut și am început să înțeleg ce era, politic vorbind, în jurul meu, dar bunicu’ nu mai era, să-mi povestească ororile pe care le trăise atât în război, dar mai ales după.
Așa că, bunicule, să știi că ți s-a împlinit visul…