Feb 19, 2008 | Politică
Pentru că vorbeam ieri despre satele noastre şi satele “lor”, azi vă împărtăşesc câteva lucruri care mi-au stăruit în memorie… Nu vor fi în ordine neapărat cronologică, ci doar în succesiunea în care îmi revin acum. Azi, fiindcă e deja târziu, doar una din impresii:
- eram în Olanda (trebuie să recunosc, ţara mea preferată), într-un cătun, undeva lângă Amsterdam. Era pe înserat şi făceam o plimbare de “dezmorţire” după o zi extrem de lungă pe drum. Mă plimbam de-a lungul unui canal, parte a unei reţele de canale ce separau proprietăţile fermierilor, împărţindu-le în imaşuri pe care păşteau liniştite nişte vaci ce păreau mai îngrijite şi mai curate decât multe fiinţe umane de la noi (iertată fie-mi răutatea). Ei bine, în unul din colţurile desenate de întretăierea acestor canale am văzut o căsuţă cum numai în povestea cu Hansel şi Gretel se putea imagina. Podeţul care ducea peste canal la intrarea în casă, extrem de rustic, avea balustradele învelite de flori agăţătoare, aleea care ducea până în poarta casei era dintr-un pietriş alb, fin. La rădăcina gardului, de jur împrejurul casei erau numai flori, care în ghivece, care plantate, iţindu-se printre scândurile rare ce lăsau sa se vadă o căsuţă precum cea de turtă dulce din povestea sus-amintită. În fine, exceptând imaginea aceasta pe care cu siguranţă o voi reţine mult timp de-acum încolo, ceea ce voiam să vă povestesc e că pe drumul de întoarcere am fost depăşit de un grup de vreo 20-30 de femei mergând pe biciclete, care se îndreptau către hotelul în care eram cazat. Iniţial am crezut că erau femei din sat angajate ale hotelului ce se duceau la lucru. Marea mea surpriză a fost însă să constat că erau într-adevăr ţărănci din sat, care se duceau spre hotel, însă aveau un cu totul alt scop: se duceau la sala de fitness a hotelului… Asta mi-a dat adevărata dimensiune a diferenţelor de civilizaţie dintre satul românesc şi cel olandez, dintre cele două ţări până la urmă… Nici bunăstarea afişată neostentativ, nici asfaltul impecabil de pe orice drumuleţ, inclusiv de pe potecile din pădure (da, da, nu râdeţi), nici vacile super-îngrijite ci acea imagine a unor oameni simpli, învăţaţi să aibă grijă de ei înşişi. A unor oameni cu altă mentalitate decât “ce se dă?” sau “da’ mie ce-mi iese?” şi pe care nu ştiu de ce, dar am senzaţia că nu-i cumperi cu 3 kile de făină şi nu muncesc pe 2 litri de molan… Aici abia avem mult de lucrat, şi iarăşi revenim la cuvântul cheie: “şcoală”…
Feb 18, 2008 | Politică
Ieri după-amiază, pe un frig destul de pătrunzător, dar pe un soare superb, am plecat spre nordul județului către Andrieșeni. Știu drumul ăsta, îl fac de destul de mult timp și l-am parcurs de foarte multe ori, dar de data asta, plecat fiind în “misiune” politică (se puneau “cap la cap” fostele organizații PLD și PD din comuna Andrieșeni) am privit acest traseu cu ochii celui care își propune să schimbe, atât cât îi stă în puteri, ceva în țara asta…
În primul rând, ce m-a frapat a fost mizeria care începe să se “aștearnă” pe marginea drumului, drum care știu bine că m-a impresionat plăcut acum câțiva ani tocmai prin lipsa omniprezentelor PET-uri și prin florile care se întindeau în lunca Jijiei.
Oare ce ni se intâmplă de reușim să stricăm atât de repede și fără nici o milă ceea ce ne înconjoară? Ce ne face să fim atât de nepăsători cu tot ceea ce cântam în poemele pe care le învățam în școală și în fața cărora ne extaziem patriotard? Ce naiba a mai ramas din “țara noastră ca o floare” și din “râul, ramul”?
Mi-aduc aminte că în copilărie, în vacanțele de la Tecuci, în fiecare dimineață devreme și seara după asfințit, bunicii mă puneau să ud florile din grădina de flori sau “grădina din față” cum îi spuneau ei. Asta fiindcă era o adevarată competiție între grădinile de flori ale vecinilor și doar trebuia să fii “fruntea străzii”, nu-i așa? Mai mult, absolut toată lumea extindea grija pentru plante dincolo de gardul propriei curți, plantând și îngrijind dalii, margarete, “gura-leului”, petunii, trandafiri, panseluțe și o grămada de alte flori pe spațiul verde dinspre stradă.
Dar să mă întorc la ce mă preocupă. Vă mai amintiți de merii, perii și nucii de pe marginea drumurilor din copilăria noastra, a decrețeilor? Ce s-a întâmplat cu ei, unde au dispărut? Ce-i împiedică acum pe oameni să-i mai planteze?… La întoarcere, în întunericul ce învăluia totul, nu m-am putut abține să nu compar imaginea întunecată, ștearsă și murdară, din lumina farurilor, a satelor prin care tocmai treceam, cu cea a satelor din țările civilizate ale Europei. De unde diferența aceasta uriașă, oare? Spunem că e sărăcia. Corect poate, dar sunt zone în Europa de Vest care conform factorilor care considerăm noi că generează sărăcia, ar trebui să arate cam ca satele noastre. Și-atunci, de unde diferența? Bine, nu am descoperit eu America, mai ales că e o temă bătută și răs-bătută, dar totul stă în oameni, mai precis în școala care-i pregătește.
Problema e alta: cum de o populație care apreciază în mod covârșitor, inclusiv la nivelul satului, rolul studiilor (aproape 80% din populația rurală își dorește pentru copii să facă studii liceale), o populație care este puternic influențată de dascăli (cei din politică știu foarte bine ce influență are un învățător, un profesor bun în lumea satului) să nu fie capabilă să aleagă un primar care să fie în stare să pună pe hârtie un proiect care să facă satul respectiv mai atrăgător, un loc mai bun de locuit? Ce mecanism intim se declanșează în cel ales, care odată pusă eșarfa cu tricolor peste costum uită total de locul în care el însuși trăiește, nedorind parcă să-l facă să avanseze? Să fi acționat comunismul atât de profund în noi, până la anihilarea oricărui simț al comunității reale, și nu a celei proclamate? Până la îndepărtarea oricărei dorințe de a face bine și altora și nu doar nouă înșine?
Eu unul i-aș lua pe toți primarii din județ, nouăzeci și câți or fi ei, și i-aș duce pentru câteva zile în câteva sate din Vest. Sunt convins că toți ar spune cam ce am spus și eu când m-am întors din prima mea călătorie făcută vreodată în afara granițelor țării, care s-a nimerit să fie în Olanda, în 1994: ”am fost plecat o săptămână, mi s-a părut că a durat un an și m-am schimbat cât în 10 ani…”
Feb 14, 2008 | Politică
Acum, fiindcă proiectul PLD a rămas undeva în urmă, cred că am căderea de a povesti, ca unul implicat direct în acest “fenomen” (și nu greșesc câtuși de puțin numindu-l așa) câte ceva din inside-urile lui…
Ce a fost pentru mine PLD? A fost poate cea mai frumoasă “aventură” (în sensul cel mai bun și mai curat al cuvântului) pe care și-o poate dori cineva. A fost ceea ce poate și-ar dori și ar și trebui toată lumea să trăiască măcar o dată în viață. Credeți că exagerez? Vă asigur că nu! Am intrat în acest proiect “de pe stradă”, literalmente, întrucât am semnat lista de susținere a Platformei Liberale (la acea dată) undeva pe lângă Gara Mare, aflându-mă întâmplător în zonă. Apoi am avut curajul de a mă duce în biroul celui care era încă de pe atunci unul din liderii morali ai mișcării de reformare a PNL-ului, dl. prof. Oprea, fără să-l fi cunoscut vreodată înainte, decât cel mult din ziare, și să-l rog să mă considere un om pe care va putea conta în ceea ce-și propusese să facă. I-am lăsat numarul meu de telefon și, spre marea mea surprindere, m-a și sunat pentru a mă convoca la una din primele întâlniri ale “platformiștilor”.
Știu că probabil mulți își vor zice: “ete ce de osanale-i mai ridică și ăsta”. Întrucât sunt sigur că paginile acestea nu vor avea cititori decât dacă-i va obliga cineva, îmi permit să fiu sincer. Așa că pot spune cu mâna pe inimă că PLD-ul a fost un partid care, cel puțin la Iași, s-a bazat pe competiție deschisă și în care a fost promovată valoarea, simplu, direct, fără “pile”, fără “proptele” sau alte metode oculte. Poate că asta l-a și făcut atât de atractiv. Nu văd cum s-ar fi putut altfel ridica o formațiune nouă, cu doar 2-3 oameni mai experimentați in ale politicii, atât de mult incât, cel puțin în municipiul Iași, să ia mai mult decât PNL-ul, care Slavă Domnului, numai de resurse n-a dus lipsă; sau la doar câteva zeci de voturi diferență de un mastodont politic cum este PSD-ul.
Mă opresc astăzi aici, urmând ca mâine, sau când voi putea, să mă aplec puțin asupra mecanismelor care au propulsat PLD-ul în elita politică a Iașului și a țării, așa cum le-am perceput eu din interior. Pe curând, deci…
Feb 13, 2008 | Politică
Apropos de articolul de alaltaieri, referitor la clipul eletoral al lui Obama, se pare ca a avut efect si el, clipul adica, intrucat de la sfarsitul saptamanii trecute, prezidentiabilul oarecum de culoare a maturat efectiv in 6 state cu a lui contracandidata, pe care sincer eu, cu cinismul specific barbatilor, pot spune ca o vad ajunsa faimoasa doar prin faptul si felul in care a fost neglijata de ex-presedintele Bill Clinton.
Drept care Doamna si-a concediat intai seful de campanie, iar mai nou si pe adjunctul acestuia. E drept ca spre deosebire de noi, ei se misca, iar in afara de faptul ca se misca, o fac si repede… Stateam si ma gandeam, oare care din echipele de pana acum ale candidatilor perdanti au fost schimbate din mers? Dar mai ales, suntem capabili, noi, aici, sa producem o miscare de genul celei reprezentate de Barack Obama in Statele Unite? Avem oare oamenii necesari? Eu cred ca da. Mai mult decat atat, ei incearca sa iasa la lumina, un exemplu fiind ex-PLD.
Dar, despre acest subiect, mult mai mult intr-un “episod” viitor.
