Ieri după-amiază, pe un frig destul de pătrunzător, dar pe un soare superb, am plecat spre nordul județului către Andrieșeni. Știu drumul ăsta, îl fac de destul de mult timp și l-am parcurs de foarte multe ori, dar de data asta, plecat fiind în “misiune” politică (se puneau “cap la cap” fostele organizații PLD și PD din comuna Andrieșeni) am privit acest traseu cu ochii celui care își propune să schimbe, atât cât îi stă în puteri, ceva în țara asta…
În primul rând, ce m-a frapat a fost mizeria care începe să se “aștearnă” pe marginea drumului, drum care știu bine că m-a impresionat plăcut acum câțiva ani tocmai prin lipsa omniprezentelor PET-uri și prin florile care se întindeau în lunca Jijiei.
Oare ce ni se intâmplă de reușim să stricăm atât de repede și fără nici o milă ceea ce ne înconjoară? Ce ne face să fim atât de nepăsători cu tot ceea ce cântam în poemele pe care le învățam în școală și în fața cărora ne extaziem patriotard? Ce naiba a mai ramas din “țara noastră ca o floare” și din “râul, ramul”?
Mi-aduc aminte că în copilărie, în vacanțele de la Tecuci, în fiecare dimineață devreme și seara după asfințit, bunicii mă puneau să ud florile din grădina de flori sau “grădina din față” cum îi spuneau ei. Asta fiindcă era o adevarată competiție între grădinile de flori ale vecinilor și doar trebuia să fii “fruntea străzii”, nu-i așa? Mai mult, absolut toată lumea extindea grija pentru plante dincolo de gardul propriei curți, plantând și îngrijind dalii, margarete, “gura-leului”, petunii, trandafiri, panseluțe și o grămada de alte flori pe spațiul verde dinspre stradă.
Dar să mă întorc la ce mă preocupă. Vă mai amintiți de merii, perii și nucii de pe marginea drumurilor din copilăria noastra, a decrețeilor? Ce s-a întâmplat cu ei, unde au dispărut? Ce-i împiedică acum pe oameni să-i mai planteze?… La întoarcere, în întunericul ce învăluia totul, nu m-am putut abține să nu compar imaginea întunecată, ștearsă și murdară, din lumina farurilor, a satelor prin care tocmai treceam, cu cea a satelor din țările civilizate ale Europei. De unde diferența aceasta uriașă, oare? Spunem că e sărăcia. Corect poate, dar sunt zone în Europa de Vest care conform factorilor care considerăm noi că generează sărăcia, ar trebui să arate cam ca satele noastre. Și-atunci, de unde diferența? Bine, nu am descoperit eu America, mai ales că e o temă bătută și răs-bătută, dar totul stă în oameni, mai precis în școala care-i pregătește.
Problema e alta: cum de o populație care apreciază în mod covârșitor, inclusiv la nivelul satului, rolul studiilor (aproape 80% din populația rurală își dorește pentru copii să facă studii liceale), o populație care este puternic influențată de dascăli (cei din politică știu foarte bine ce influență are un învățător, un profesor bun în lumea satului) să nu fie capabilă să aleagă un primar care să fie în stare să pună pe hârtie un proiect care să facă satul respectiv mai atrăgător, un loc mai bun de locuit? Ce mecanism intim se declanșează în cel ales, care odată pusă eșarfa cu tricolor peste costum uită total de locul în care el însuși trăiește, nedorind parcă să-l facă să avanseze? Să fi acționat comunismul atât de profund în noi, până la anihilarea oricărui simț al comunității reale, și nu a celei proclamate? Până la îndepărtarea oricărei dorințe de a face bine și altora și nu doar nouă înșine?
Eu unul i-aș lua pe toți primarii din județ, nouăzeci și câți or fi ei, și i-aș duce pentru câteva zile în câteva sate din Vest. Sunt convins că toți ar spune cam ce am spus și eu când m-am întors din prima mea călătorie făcută vreodată în afara granițelor țării, care s-a nimerit să fie în Olanda, în 1994: ”am fost plecat o săptămână, mi s-a părut că a durat un an și m-am schimbat cât în 10 ani…”