Făcând curat astă-seară pe telefonul mobil (de fapt căutând fotografia pentru postarea următoare) am găsit o altă fotografie care pentru mine înseamnă enorm… E făcută în seara zilei de 30 mai, ultima zi de campanie a primului tur al alegerilor locale și în ea se regăsește cea mai redutabilă echipă cu care am lucrat vreodată. Sunt, așa cum îmi place mie să le spun (deși ei se supără și spun că sunt “oameni mari”) “copiii PDL” și sunt cei mai frumoși, mai curați sufletește și mai dragi prieteni ai mei. Au muncit, au luptat, au crezut, au sperat, s-au bucurat și au suferit nespus de mult, așa cum numai la vârsta lor o poți face. M-au obligat să fiu alt om, mai bun, numai de dragul lor și au reușit să trezească în mine tot ce e mai curat, mai lipsit de lașitate și de fățărnicie. Le sunt dator cu ceva, cu ceva ce n-am putut rosti până acum din tot sufletul, acesta fiind încă sub imperiul deziluziei date de înfrângere… Acum însă, la un interval de timp suficient de lung ca din tot ce-a fost să fi rămas doar frumosul, le spun ceea ce zâmbetul lor sincer trebuia să primească mai de demult:

VĂ MULȚUMESC din toată inima, dragii mei!