Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, consolidata 2009
Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 29/05/2007
Versiunea a fost consolidata cu urmatoarele prevederi:
OUG nr. 229/2008
OUG nr. 3/2009
OUG nr. 37/2009

Art. 44

(1) Funcționarilor publici le este interzis să ocupe funcții de conducere în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.

(2) Inalților funcționari publici le este interzis să facă parte din partide politice, organizații cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau din fundațiile ori asociațiile care funcționează pe lângă partidele politice.

(3) Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.”

Ca să nu existe discuții, pun și eu o întrebare: când un funcționar public ia mită fiind în concediu sau după ora 16.00, oare e funcționar public sau persoană privată?… Întrebăm un procuror?… 🙂