Ca să nu vă plictisiți cumva prea tare de imaginile frumoase de pe alte meleaguri, postate zilele trecute, azi vă repun în contact cu realitatea locală. Urmează o succesiune de fotografii “edilitar-gospodărești” din scumpa noastră urbe…
Mai intâi, un angajament mobilizator („respectăm natura”) al celor de la Palas… și bineînțeles, reflectarea lui în realitate…
Și ca să continui în aceeași notă, vă arăt mai jos cum se prezintă trotuarul meu… De ce al meu? Fiindcă l-am adoptat. Oricine în locul meu ar fi făcut-o. La câte perversiuni a fost supus, săracul…
Deci: Iași, Tătărași, A.D. 2008, an electoral, oraș condus de un “primar puternic”.
De fapt, toată istoria XXX (scuze pentru conotația ușor lubrică a poveștii, da’ „n-am găsit alta rimă” la ce ne face Primarul în general și anul ăsta în special) a început undeva în vara lui 2007, dar acel moment a fost doar un preludiu firav în actul dragostei “primarului puternic” față de urbea pe care o conduce, și mai precis, față de trotuarul la care mă voi referi… Dacă aș fi bănuit cât va dura (preludiul, firește), cu siguranță m-aș fi apucat de pozat mai de demult, așa însă, vă expun doar niște fotografii mai recente, indecente (normal) din acest an ale trotuarului meu, violat cu sălbăticie de firma Euro… si nu mai stiu cum (că oricum nu contează) timp de 10 luni de-acum… S-a început, cum altfel, cu un flirt gingaș cu borduri… Apare mai întâi o mașină uriașă (auto trailer parcă i se spune) și descarcă, pe spatiul verde, firesc, o sumă de box-paleți cu niște chestii de beton. Borduri. Euro-borduri. Aduse de aceeași firmă “Euro-nu stiu cum” SRL. Chiar, de ce-or fi numite toate firmele de construcții abonate la lucrări publice “Euro-xxx”, nu știu…
Ele (bordurile deja existente) au fost intâi mângâiate de niște târnăcoape… Asemeni butonilor unei cămăși fine, au cazut pradă, rând pe rând nesațului dezlănțuit al pick-hammerului. Brațe puternice de muncitori le-au dus apoi de-acolo, lăsându-mi trotuarul dezgolit și rușinat… Atunci l-am adoptat, pe el, trotuarul… Mi s-a facut milă de el, văzându-l victimă neajutorată, neînțelegând ce i se întâmplă… de ce tocmai lui… I-am explicat însă, „e an electoral, puiule, nu ai ce face, e ca rutul la animale, e de neoprit, e chemarea firii, numai că e mai rar, e doar odata la 4 ani”… A părut că înțelege… E drept că a avut și timp să înțeleagă… fiindcă a stat așa cam 6 luni… știrb, fără bordurile care-l făceau sa fie sigur de el. Dar totul a luat sfârșit într-o dimineață de martie… O zi frumoasă, ziceai că nu se va întâmpla nimic, dar deodată, s-a dezlănțuit din nou primarul prin supușii și interpușii săi, cei de la Euro-șamd SRL… N-am mai rezistat și l-am fotografiat, pe el, trotuarul meu, răpus asemeni unui cerb de un vânător nemilos…
Zăcea la picioarele mele neputincios și nu aveam cum să-l ajut… Pot eu, un simplu cetățean, să mă pun cu un „primar puternic”?…
Dar apoi mi-am făcut curaj și mi-am spus, ei bine, da, pot! Pot să nu-l mai votez. Pot să nu-l mai votez pe cel care-și bate joc de mine și de trotuarul meu, pe banii mei, timp de luni de zile, fiindcă tot ce îl interesează e să fie reales, pentru ca peste alți patru ani de delăsare să încerce din nou să-și bată joc de mine în același fel în care o face acum.
Apropos, iată cum arată trotuarul meu azi:
Nu-i așa că vă îmbie să mergeți pe el cu voioșie? Și gândiți-vă că azi a plouat :)) Am găsit însă și o latură bună: ajută la creșterea mobilității gleznelor, chestie care ne va face pe noi cei ce mergem pe aici, sa driblăm ca Ronaldinho la Europenele de la vară… Da` înainte de asta o să vadă el, Primarul, ce-o să-l driblez pe el la alegeri…