În copilăria mea petrecută la bloc (vă mai amintiți sloganul câștigător “Noi am crescut cu cheia la gât”?.. 🙂 ) aveam o definiție foarte clară a termenului de buhai. Era acel butoiaș sau putinică, cu o piele la unul din capete, prin care treceam niște fire de coadă de cal udate cu un pic de borș, ca să scârțâie, pe care-l căram după noi în seara de Ajun de Anul Nou, când mergeam cu uratul prin vecini.
Apoi am aflat de existența unui alt înțeles al cuvântului buhai, în speță un bou, dar de prăsilă. Tmpul a trecut, și din prea mult entuziasm și naivitate probabil, m-a pus naiba și am intrat în politică… Ei bine, aici am dat peste un alt exemplar, și anume peste buhaiul politic. Ăsta da, specimen! Să vă enumăr câteva din carcteristicile pe care i le-am descoperit:
Buhaiului politic îi place mugetul (o primă asemănare cu viața reală). Normal, el muge vrute și nevrute, iar pentru asta are nevoie de o voce în consecință. Ca urmare, buhaiul politic are un glas voit tunător. Am observat însă o caracteristică oarecum comună a buhailor politici. Au o afinitate deosebită pentru aceleași televiziuni. Pe aproape toți buhaii politici îi găsești în aceleași studiouri TV (de preferat RTV sau A3). E probabil vorba de rezonanța din respectivele spații.
Buhaiul politic e demagog. El are pretenția că are principii. Și este dispus să calce oricând, orice, în copite pentru a-și respecta (de fapt impune) aceste “principii”. În realitate, buhaiul politic e în eroare. Nu are principii, ci doar interese. Iar “principiile” după care pretinde că se ghidează se schimbă de la o zi la alta (dacă nu de la o oră la alta sau chiar mai des) în funcție de ce-i dictează interesele (de cele mai multe ori reduse doar la latura financiară).
Buhaiul politic e populist. Nu poate muge tunător, decât dacă o face “în favoarea poporului”. El face mitinguri chiar și împotriva propriului Guvern. Nu contează că acel Guvern are dreptate și impune niște sacrificii necesare, doar mugetul populist e important. El votează moțiuni de cenzură, diupă care se gudură la mai-marii celor pe care i-a lovit. Acest lucru nu îi produce nicio tresărire a fibrei morale, fiindcă nu are așa ceva…
Buhaiul politic e de obicei grobian și neam prost. Se îmbracă la costum, dar încalță bocanci. Când poartă adidași, sunt din cei cu sclipici și culori vii. E originar de obicei din orășele mici, din județe sărace, unde școala a avut de suferit pe vremea când buhaiul nostru era doar un biet vițel.
Buhaiul politic se laudă că e educat. De multe ori se laudă că are două sau trei facultăți, dar asta se va fi întâmplat în același interval în care alții și-au dat și doctoratul. Se laudă că-s șefi de promoție, omițând faptul că le-a luat un deceniu pentru a-și finaliza studiile și că au mai rămas și repetenți…
Buhaiul politic e nesimțit. Nu ezită să-i jignească pe cei pe care-i simte superiori lui, fiindcă e singura cale prin care se poate valoriza în vreun fel… Nu contează ce carieră ai/ai avut. Mugetul lui tunător ar trebui să te facă să te simți mic în fața “rezultatelor” lui de repetent…
Buhaiul politic e corupt. Clamează corectitudinea, dar nu ezită să încheie contracte (de închiriere, subînchiriere sau de concesiune, de exemplu) cu sau cu complicitatea celor spre care muge acuzator în presa locală. În plus, are și neamuri care fac afaceri pe bani buni cu cei pe care-i înjură…
Buhaiul politic e leneș. În campaniile electorale (altele decât cele în care e direct interesat) stă pe-acasă și pretinde că nu a fost chemat, că nu i “s-au dat materiale”, că nu a fost anunțat, sau că “nu are oameni”. Deseori îl surprinzi pe la orele 14.00-15.00 dormind, atunci când candidează la Consiliul Local, să spunem.
Buhaiul politic e mincinos. Un exemplu minor: dacă face o boacănă de declarație, susține că nu a știut. Când îi spui că a a știut, atunci spune că nu a fost anunțat. Când îi spui că l-ai anunțat inclusiv pe email (de ex.) zice că nu l-a primit. Când îi dovedești că l-a primit, spune că nu l-a citit. Când îi spui că e vinovat că nu l-a citit, spune că a fost în “spam”… Oricum ar fi, nu recunoaște niciodată că a greșit, vina fiind mereu a altora.
Buhaiul politic a trecut musai prin sindicat. Buhaiul politic este genul care a mugit spre mase și înainte. Cel mai probabil a fost un vajnic mugitor în “favoarea” studenților, desființându-le cantina și cazându-i, numai el știe cum (el și cei cazați). Sau a muncitorilor, cărora le-a “apărat” fabrica până le-a închis-o și/sau demolat-o. Și dacă tot a “muncit” atâta, nu merită el o recompensă? Ba el zice că da, drept care-și ia dezinvolt, de la Stat, un cinematograf, un spațiu comercial cu vad, sau măcar un chioșc, să zicem.
În fine, acestea sunt câteva din caracteristicile “buhaiului politic”, atâtea câte am putut eu identifica, dar sunt convins că sunt mai multe, așa că aștept completări… 🙂
Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu vreun personaj politic bahluian este absolut întâmplătoare.
Mi-aș permite să remarc faptul că un articol pe care l-am crezut anodin și neesențial a stârnit un interes deosebit… Mult mai mare decât cel referitor la grija lui Nichita față de desemnarea unui viceprimar PDL, de exemplu. Mă rog, fiecare cu tema sa…