Feb 18, 2009 | Politică
Nu sunt un simpatizant al democraților din SUA, dimpotrivă, cred că profilul meu politic se pliază mult mai mult pe tipicul republican (atât cât am putut să-mi dau seama citind newsletter-urile la care sunt abonat în ambele părți), dar așa cum am sesizat acum mai bine de un an pe ce trend e Obama (vezi aici și aici), tot așa am dat azi, întâmplător, peste un discurs al aceluiași OM (și nu mă deranjează să scriu cu majuscule, fiindcă prin ceea ce a realizat, a dovedit un lucru care recunosc că m-a fascinat întotdeauna: ce poate face un singur OM atunci când voința sa e de nestrămutat și e convins de ceea ce face. Știu că mă veți judeca aspru pentru ceea ce voi spune acum, dar aceeași părere o am și despre Traian Băsescu, care a dovedit că o singură persoană poate, prin voință și suport popular, fără a fi un dictator, să impună ceea ce gândește unei națiuni). Dar scopul postării de azi e altul. Vreau doar să vă arăt cum ar trebui să fie un discurs politic. E discursul lui Obama în New Hampshire, loc în care a pierdut în fața d-nei Clinton în alegerile interne, dar e discursul care a inspirat faimosul clip. Recunosc că e pentru cei care știu limba engleză, dar e o bijuterie… Nu știu cine i l-a scris, dar cu siguranță e demn de antologia discursurilor. Urmăriți fiecare frază, fiecare referire… Nimeni nu e uitat: profesorii, clasa mijlocie, veteranii, tinerii… Nu se uită nici o armă: de la mândria națională, la sensibilitatea față de cei defavorizați și stima față de eroi. Nu se omite nimic, de la războiul din Irak la încălzirea globală… Dacă ar fi (și credeți-mă pe cuvânt că am citit multe discursuri politice ce au făcut istorie) să fac o ierarhie, cred că acest discurs ar sta sigur pe podium. Iată-l… ascultați și învățați și voi, oameni politici de la noi (nu mă includ în acest segment fiindcă mai am mult până acolo, dar recunosc că mi-aș dori să ajung în această categorie, destul de puțin reprezentată în România în acest moment)…
Sper să vă placă și vouă, “copiiilor PDL” de la științe politice sau de la alte facultăți și să-l “simțiți” așa cum se cuvine, fiindcă, am eu senzația, dacă-l veți asimila veți fi altceva decât ceea ce ne oferă scena politică acum. Știu că probabil unii dintre cei ce vor citi cele spuse/scrise mai înainte le vor interpreta în fel și chip, dar încercați măcar de data asta să nu cădeți în păcatul scenariilor… 🙂
Jan 15, 2009 | Diverse
Trecând zilele trecute prin gangul de la Moldova am avut plăcerea să constat că nu chiar toate sectoarele economiei românești sunt răvășite de criză. Există unele sectoare care par să-și fi regăsit echilibrul în “actuala conjunctură”. Fotografia vorbește cred de la sine deși nu e foarte clară (m-am grăbit ca să nu creadă duduile ce treceau prin preajmă că am vreo aplecare peste limita normală către locașul cu pricina).
Mânat de conștiința civică (exacerbată un pic și de insigna de consilier, recunosc) am străbătut cu vie emoție cei 87 de pași ce despart nobilul magazin de clădirea aia lipsită de interes, numită școală pe care și-au găsit unii s-o planteze tocmai acolo și nu am putut să nu mă întreb: “Dar cu cei cu chipsurile ce-ați avut, fraților de i-ați alungat de lângă școală? Cu ce-s ei mai nocivi decât cei din fotografie?” Ce spuneți, îmi va răspunde cineva? :))
Jan 15, 2009 | Politică
Făcând curat astă-seară pe telefonul mobil (de fapt căutând fotografia pentru postarea următoare) am găsit o altă fotografie care pentru mine înseamnă enorm… E făcută în seara zilei de 30 mai, ultima zi de campanie a primului tur al alegerilor locale și în ea se regăsește cea mai redutabilă echipă cu care am lucrat vreodată. Sunt, așa cum îmi place mie să le spun (deși ei se supără și spun că sunt “oameni mari”) “copiii PDL” și sunt cei mai frumoși, mai curați sufletește și mai dragi prieteni ai mei. Au muncit, au luptat, au crezut, au sperat, s-au bucurat și au suferit nespus de mult, așa cum numai la vârsta lor o poți face. M-au obligat să fiu alt om, mai bun, numai de dragul lor și au reușit să trezească în mine tot ce e mai curat, mai lipsit de lașitate și de fățărnicie. Le sunt dator cu ceva, cu ceva ce n-am putut rosti până acum din tot sufletul, acesta fiind încă sub imperiul deziluziei date de înfrângere… Acum însă, la un interval de timp suficient de lung ca din tot ce-a fost să fi rămas doar frumosul, le spun ceea ce zâmbetul lor sincer trebuia să primească mai de demult:
VĂ MULȚUMESC din toată inima, dragii mei!
Jan 15, 2009 | Tehnologie
Am găsit ieri, întâmplător, o știre care pentru noi poate părea de pe altă lume, deși această lume e la doar 2-3 ore de mers cu avionul (spre Vest, normal) de plaiurile mioritice. Pentru ne-vorbitorii de engleză, știrea sună, pe scurt, cam așa: copiii din regiunea West Midlands (o zonă periurbană aflată cumva în inima Angliei între orașele Birmingham, Coventry și Wolverhampton) vor avea acces gratuit la internet în autobuzele școlare care îi transportă zilnic. Această facilitate se datorează unui contract între „Green Bus”, firma care operează autobuzele și Icomera, providerul de servicii internet. Mai scrie acolo că vitezele de transfer se duc undeva către 2 MB/s. Firma de transport aparține unui fost învățător, iar părinții vor putea urmări pe internet locația exactă a fiecărui autobuz, acestea fiind echipate cu dispozitive GPS. Citind știrea până la capăt (n-o să vă plictisesc cu tot conținutul ei) am observat următoarele:
- copiii de la Lețcani-ul și Miroslava lor merg cu autobuzul școlar la școală (scuzați repetiția). Până aici nimic deosebit, dar nu pot să nu-mi aduc aminte de mândria deosebită a Guvernului atunci când a reușit să echipeze școlile cu asemenea vehicule, nemaivorbind de motivele indignării d-lui ministru al învățământului la inspecția autovehiculelor.
De aici încolo incep însă diferențele:
- copiii „lor” sunt plini de device-uri care se pot conecta la internet wireless (vorbim de copiii lor de la țară);
- parinții „lor”, de la țară fiind, vor putea accesa internetul (de la țară) pentru a verifica unde se află autobuzul cu odrasla, în drum spre școală. Aici nu pot să nu mă gândesc la zecile, sutele, miile de copii pe care-i vad înșirându-se pe drumurile noastre naționale, în drum spre școlile lor coșcovite, neînsoțiți, pe orice fel de vreme (să nu-mi spuneți că nu ați văzut asemenea imagini în călătoriile voastre, că nu vă cred).
- firma de autobuze școlare aparține unui fost învățător (asta chiar e SF la noi :)) ). Cine naiba ar putea concepe în țărișoara noastră scumpă ca un fost învățător, fie el și un intreprid de felul lui, să poată să înființeze o firmă, care, culmea tupeului, să incheie un contract cu comunitatea (în speță Primăria sau Consiliul local) pentru a-i presta un serviciu? Nu-i așa că imediat s-ar găsi un „magnat” de bine care să sufle acel contract la un preț rotofei? Iar dacă ai încerca să faci dreptate ai fi acuzat că „împiedici mediul de afaceri să se dezvolte”?
Vă las pe voi să meditați la micile mari diferențe și la cât mai avem de muncă. Deși convingerea mea e că munca pe care trebuie s-o depunem noi e la nivelul mentalităților, iar aici școala e cea care ar trebui ajutată de către oamenii politici (sper să m-audă careva din ei :)) ).
Dec 3, 2008 | Politică
Acum că s-au mai risipit incertitudinile perioadei de după campanie, rămânând de văzut doar formula care va guverna țara, cred că putem trage câteva concluzii:
- partidele „mici” au dispărut. De altfel ele nici nu au fost prezente, decât cel mult pe unele din panourile de afișaj, dar și acolo destul de firav. Nu am văzut nici un banner sau alt material vizual outdoor al vreunui alt partid in afara celor trei semnificative (PDL, PSD și PNL) prezent pe străzi. Nu am primit sau văzut decât un singur material tipărit, și acela la nivel central cred, fiindcă mesajul era unul foarte general, al PNG. Asta denotă pe de o parte lipsa resurselor financiare ale respectivelor partide, dar și lipsa unor resurse umane care să justifice cheltuieli majore de campanie;
- o lege extrem de prost concepută a alegerilor. Dacă se urmărea o lege mai proastă, cred că era greu de imaginat… Un prim efect pervers a fost de-acum mult mediatizatul „caz Dobre”. Este anormal, cred eu, ca deputați să fie aleși cu 1900 de voturi, de pe poziția a treia, sau și mai rău, cu 30 și ceva de voturi, precum deputatul Koto, care a candidat pe un colegiu compus din 70 țări…
Cred că soluția ar fi votul preferențial pe listă care ar indepărta un alt efect al prezentei legi: canibalismul dintre candidații propriului partid. Cred că toți cei implicați în campania tocmai știu că prima întrebare a unui candidat sau a șefului său de campanie după începerea numărătorii voturilor a fost: „Ceilalți cât au luat?” Ba, sunt convins că unii dintre candidați au muncit din greu la sabotarea campaniilor colegilor, uneori cred chiar mai abitir decât la propria lor campanie sau la atacarea adversarilor politici;
Votul preferențial pe listă ar mai avea un avantaj: s-ar crea, intr-un mod mai direct și mai colegial o ierarhizare a oamenilor politici, lucru foarte util pentru stabilizarea internă a filialelor. În acest fel filialele ar putea fi conduse de cei care aduc un adevărat beneficiu partidului și nu de eterni perdanți adăpostiți la umbra lui ”suntem in media pe țară”. Așa cum spunea un bun amic al meu, blestemul unei filiale e această plasare la nivelul mediei pe țară. Un alt efect înlăturat ar fi cel al lui „eu am pierdut, dar te-am facut pe tine deputat sau senator”. O asemenea mentalitate e o aberație și nu face decât deservicii filialelor. Un alt efect, devastator, zic eu al acestei legi e atomizarea echipelor. Datorită competiției interne (coeficienți electorali etc.) în loc să se lucreze în echipă, fiecare vede atât pe verticală (senator-deputat) cât și pe orizontală (deputat-deputat / senator-senator) numai adversari. E efectul acela de „canibalizare” de care vorbeam mai sus. Votul preferențial pe listă ar reduce mult din acest efect, deoarece, toți candidații ar putea merge ca o echipă în fața electoratului, urmând ca selecția să fie făcută natural, pe baza notorietății și a valorii individuale.
În fine, considerații ar mai fi de făcut, dar aștept o decantare a rezultatelor acestor alegeri, determinate de prestațiile celor aleși. Oricum, pot spune că, în ciuda criticilor de mai sus la adresa legii electorale, aceasta a produs și efecte benefice, în sensul în care au fost înlăturați, deocamdată din Parlament, o serie de oameni care nu aveau ce căuta nici măcar în viața publică, darămite în cea politică sau în Parlamentul României.
Cam atât pentru moment, sper să mai găsesc răbdarea și timpul de a mai analiza această temă…
Nov 29, 2008 | Politică
- în primul rând fiindcă am posibilitatea;
- fiindcă eram student în București în decembrie 1989…
- fiindcă l-am văzut pe cel care a scris „De Crăciun ne-am luat rația de libertate!”… (nici că mi-ar păsa dacă aș afla acum că a fost securist, am trăit prea intens clipa când am văzut acea scriere pe un postament al unei viitoare statui a lui Ceaușescu ca să-mi mai poată cineva lua asta…);
- fiindcă nu pot uita sângele de pe trotuarul bulevardului Magheru, acolo unde câțiva tineri de vârsta celor care refuză acum să mai creadă în ceva, au fost striviți de un TAB… Mai contează că cel care i-a omorât era de vârsta lor, făcea armata și i-a omorât fiindcă era inconștient, lovit fiind la tâmplă de o piatră?…
- fiindcă niciodată nu am blestemat pe cineva, decât pe Ceaușescu, atunci când ne-au anunțat că nu vom avea vacanță de Crăciun în decembrie 1989, fiindcă LUI îi era frică de studenți… (da, dragii mei studenți de azi, „marelui” Ceaușescu îi era frică de studenții de atunci!);
- fiindcă ne doream cu ardoare să vină la putere Nicu Ceaușescu, care bețiv cum era, ne-ar fi înțeles și pe noi, ceilalți 23 milioane de români, că vrem să trăim…
- fiindcă n-am să uit niciodată ce urât le-am vorbit părinților mei, atunci când întors pe 25 decembrie 1989 acasă la Iași, m-au sfătuit să nu ies pe stradă „la revoluție” fiindcă am să mor „ca un prost”…
- fiindcă am văzut cum „era ceață” la TVR din primele momente ale lunii ianuarie ale lui 1990…
- fiindcă am văzut cum au dispărut „teroriștii” imediat după vizita lui Șevardnadze (ministrul de externe al URSS de atunci) din 6 ianuarie 1990. Iar la o zi după, FSN-ul s-a declarat partid politic, deși Iliescu promisese solemn că așa ceva nu se va întâmpla…
- fiindcă eram student în București și în vara lui 1990…
- fiindcă am trăit cel mai intens senzația de libertate în Piața Universității…
- fiindcă am văzut, dragii mei studenți și tineri de azi, că și lui Iliescu îi era frică de tinerii și studenții de atunci…
- fiindcă n-am să pot uita niciodată fiorul simțit atunci când câteva zeci de mii de oameni strigau, crezând în asta, „mai bine mort decât comunist”…
- fiindcă nu voi uita niciodată tirurile de armă automată din noaptea de 13-14 iunie…
- fiindcă m-a marcat pentru totdeauna ce am văzut în 14-15 iunie în plin centrul capitalei României…
- fiindcă nu voi putea vreodată să-mi șterg din memorie figura de sfânt a unui tânăr, bătut sălbatic cu cozi de lopeți în fața sediului IGP de pe calea Victoriei doar fiindcă era înalt, frumos și mai ales… avea barbă…
- fiindcă nu vreau să uit cum arătau sediile PNȚ și PNL în iunie 1990 după „vizita” minerilor…
- fiindcă nu uit cum au ajuns minerii și în Iași, deși foarte puțini știu asta…
- fiindcă n-am să pot uita curând cum a ieșit Iliescu cu 80% președintele României…
- fiindcă am votat chiar și când am avut de ales între Iliescu și Vadim Tudor…
- fiindcă n-am să uit sticla de tequila băută cu prietenii în seara în care a câștigat Constantinescu…
- fiindcă nu vreau să le dau celor „322” motive de satisfacție…
- fiindcă mitingul de la Iași împotriva suspendării lui Băsescu a fost cel mai mare și mai frumos miting pe care l-am văzut vreodată la Iași…
- dintr-o mulțime de alte motive pe care vi le voi spune mîne, după ce voi vota…
Dragii mei, alegeți ce doriți, numai alegeți… Nu uitați că acum 19 ani au existat oameni în stare să moară doar pentru asta.. și au și murit… doar pentru asta… și pentru a putea să cumpere o pâine fără cartelă… Vi se pare puțin, nu? Normal, când Gigi Becali e atât de „tare” cu Maybach-ul lui…
