Oct 23, 2008 | Politică
Fiindcă rămăsesem dator cu numele persoanei de la tribuna oficială care pare să-și amintească de Iași și de locuitorii lui doar atunci când trebuie să candideze, e vorba de mult-iubitul și stimatul domn V. Dorneanu (Valer, nu Vasile, pentru cei, nu puțini, care din motive întemeiate, chiar habar nu au cine e cel despre care făceam vorbire în precedenta mea intervenție). Dar destul cu reclama pentru acest candidat! :))
Astăzi vreau să vorbesc despre altceva. Ca tot omul, am și eu un hobby. E destul de scump (cum sunt toate hobby-urile, de altfel), dar e hobby-ul meu și asta e! E vorba de recepția satelit. Îl am de prin anii ’80, când exasperat de idioțenia totală a TVR-ului de atunci și de emisiunile de neînțeles (din cauza limbii ruse) ale televiziunii vecinilor de la Răsărit (apropos, vă mai amintiți de faimosul „program prelunjit”? :)) ), citeam și reciteam febril, notându-mi conștiincios în „carnetul inginerului” cum se numea în chip comunist un banal carnețel cu foi de hârtie milimetrică, lista de piese necesare pentru construirea unui receptor satelit. Respectiva schemă apăruse, incompletă desigur, din motive ideologice probabil, în revista Tehnium (oare o mai fi existând?) la care eram abonat și țin minte și acum că m-am „blocat” la cristalul de siliciu pe care bineînțeles că nu aveam de unde să-l procur, întrucât aceste cristale erau folosite la construcția de emițătoare (pentru radioamatori de exemplu), iar astea (emițătoarele) erau dușmanul numărul 1 al partidului. În fine, anii au trecut și am reușit să-mi iau și eu o instalație de recepție satelit pe care am cărat-o după mine peste tot pe unde am locuit, perfecționând-o în timp, în funcție de buget mai ales…
Dar să mă întorc la sursa panseului meu de azi. Acum vreo două săptămâni, consecvent dorinței mele de mai bine am hotărât că a venit momentul să fac un reglaj al antenei, drept care am apelat la cei care mi-au și montat-o. Ei în sine sunt niște oameni (tineri) cât se poate de cumsecade, harnici, cu bun simț, dar au exact defectul pe care îl avem noi românii în general: se apucă de treabă fără să aibă la îndemână ce le trebuie. Drept care, iar aici sunt convins că îmi veți da dreptate, atunci când îți vine un meseriaș în casă, indiferent că e instalator, zidar, tâmplar, faianțar, electrician etc., tu, clientul, trebuie să ai neapărat o trusă completă, dar absolut completă a tuturor sculelor și materialelor de care e nevoie pentru ca lucrarea să poată fi dusă la bun sfârșit. Altfel ești un om pierdut. Ori alergi tu să i le aduci, ori îți iei gândul de a mai fi gata vreodată. O singură sculă am observat că nu lipsește niciunui meseriaș de la noi: ciocanul, sfântul ciocan… Dar să mă întorc la antena mea: normal, că români fiind, nici băieții mei nu aveau ce le trebuia la ei (nici nivelă, ca să pună antena perfect vertical, nici detector de semnal etc.), drept care procesul de „reglaj fin” al antenei mele s-a transformat într-un fel de demonstrație de lupte greco-romane pe stâlp, victimă fiind desigur antena mea parabolică (offset de fapt, dar nu mai intru în detalii tehnice), care era ținută ferm cu ambele mâini, în timp ce un picior al omului cu pricina împingea de zor în partea opusă, totul, bineînțeles „la rece”, adică având toate șuruburile strânse la maximum. Nimic slăbit, nimic care să permită o muncă mai ușoară sau un rezultat mai bun… Ce „țintit un punct pe cer” (cum poetic ar putea fi descrisă recepția unui satelit), ce finețe de zecimi de grad? Totul se rezolvă la noi cu un pumn, un ghiont, dar mai presus de toate cu prietenul nostru, ciocanul.
De unde și întrebarea mea, retorică de altfel: oare ce-ar fi fost România azi dacă nu se inventa ciocanul?
Asta îmi aduce, de altfel, aminte de un vechi banc cu milițieni: zice-se că s-a organizat un test de inteligență pentru milițieni, sarcina lor constând în a introduce niște piese de formă triunghiulară, dreptunghiulară, circulară și romboidală în orificiile de formă corespondentă. Concluzia testului: 10% din milițieni au fost inteligenți, iar restul de 90% puternici. :))
Oct 19, 2008 | Politică, Sport
Nu știu câți din voi sunteți microbiști, eu unul sunt. Mă duc la meciurile lui Poli de pe vremea când actualul mare apărător al clubului încă își făcea studiile la mare distanță de Iași (și probabil arbitra pe undeva, tot departe de Iași). N-am făcut niciodată, și nici nu voi face, caz de susținerea pe care o acord echipei din orașul meu natal. Dar nu ăsta e subiectul meu de azi. Aseară am fost la meci. Din nou m-am bucurat, m-am întristat, am fremătat alături de cei din tribune. Apropos de tribune, de ce oare oamenii care vin la stadion trebuie neapărat, dar NEAPĂRAT, să mănânce semințe? Dacă aflați, vă rog lămuriți-mă și pe mine… E un ritual pe care n-am să-l înțeleg, probabil, niciodată. Ce Dumenezeu, nu poți susține echipa favorită decât „pe gust” de floarea soarelui? Recunosc că am cumpărat și eu pe vremuri semințe „la pahar” de la țigăncile din jurul stadionului, având mereu revelația paharului de lemn înalt de 10 cm, dar cu scobitura de doar 1-2 cm…. Voi nu? 🙂 Altfel, e o experiență interesantă, alta decât să te cureți de cojile scuipate de cei din spatele tău la fiecare 5 minute, este să urmărești cum se mișcă ritmic mâinile celor care privesc meciul, într-un du-te-vino continuu, timp de 90 de minute… E chiar o ritmicitate la unison, alterată doar de trăirile date de cei din teren.
Dar să revin la subiect: pentru mine tribuna oficială a fost mereu o sursă de mister… Oare cine e acolo? Oare de ce jucătorii se aliniază cuminți la începutul meciului in fața celor pe care de la peluza Sud fiind, niciodată nu-i puteam distinge? Ce poate fi atât de important de adăpostit acolo încât trebuie acoperit neapărat de ploaie, vânt sau ninsoare? Ei bine, misterul „Tribunei oficiale” l-am descoperit undeva prin anii ’80… Aveam un vecin de palier care străbătuse drumul de la blocul muncitoresc de pe Splai Bahlui, unde am copilărit, până la postul de director general al celui mai mare trust de construcții din Iași. Avusese norocul de a construi o fabrică de ciment în județul unde se afla pe atunci viitorul prim-secretar al județului Iași, iar acesta l-a remarcat. Dar să revin. Omul nu era microbist, dar știind că eu și taică-meu eram, ne-a luat cu el „acolo”. Cum, unde acolo? La tribuna oficială! Ei bine, am intrat cu sfiala cu care cred că nu am pășit niciodată în vreo mânăstire (iertată fie-mi comparația). Oameni importanți, directori, activiști, securiști (presupun, fiindcă nu-i știam și nici acum nu-i știu), oricum, „crema” județului… Iar în mijloc, chiar el, trimisul lui Ceaușescu în mijlocul nostru, omul pe a cărui stradă nici măcar nu aveai cum trece neîntrebat de cel care o păzea, primul secretar. Ne-am ocupat, eu și taică-meu, umil, locurile (în picioare, desigur), undeva în spatele rândurilor de scaune și meciul a început. Nu mă întrebați ce meci, fiindcă sigur nu-mi amintesc. Oricum, atenția mea a fost îndreptată exclusiv asupra persoanelor (personajelor) din jurul meu… Unii, mici nababi comuniști, stând sfidător de relaxați doar ca să arate ce siguri sunt pe ei… Alții, slugile lor servile, gata să le citească în ochi orice dorință, poate cu speranța de a le lua locul cândva, sau măcar în așteptarea unei lădițe de „ceva” sau a oricărui alt mic avantaj… Indivizi care se găseau acolo, fără să priceapă nimic, doar fiindcă se vroiau în acel loc precum pe vremuri unii nobili de țară la teatru… Și unii rătăciți ca mine, dornici să vedem ce naiba se întâmplă. Iar în mijloc, ei bine în mijloc era perechea „clonă” a celei de la București: Tovu’ și tova’ Prim-secretar… Toată vraja și misterul tribunei oficiale s-au destrămat însă la pauză.. Ce s-a întâmplat? Tov. prim a trebuit să ia masa, drept care tovarășa a descoperit un coșuleț gen Scufița Roșie din care a început să-i facă tovului niște sandwich-uri… Mi s-a părut atât de prozaică scena, atât de câmpenească, iar ei mi s-au părut deodată atât de mici și meschini, încât și acum mi-aduc aminte cum m-am întrebat, copil fiind, cum naiba de nu rezistă primul secretar măcar 2 ore fără să mănânce, dar mai ales știu că mi-am zis: uite cine conduce județul: un mârlan și-o țoapă… De altfel, respectivul a fost mătrășit de Ceaușescu un pic mai târziu și mutat într-un alt județ… Din acea clipă, tribuna oficială nu a mai exercitat nicio fascinație pentru mine…
Dar apropos de tribuna oficială, știți pe cine am văzut ieri acolo? Pe un individ, deputat de Iași, care deși nu calcă defel în oraș, deși are și a avut o funcție importantă în stat și în PSD nu a făcut niciodată nimic pentru municipiul și județul Iași, va candida exact în colegiul în care m-am născut, am copilărit și am învățat eu… Vă las 2 zile să ghiciți cine e…
Jul 14, 2008 | Politică
S-au cam îndesit pauzele astea lungi, așa că m-am decis să fiu mai harnic de-acum înainte! 🙂
Ei… și-a trecut și campania electorală, cu toate ale ei. A fost, cred, perioada cea mai aglomerată de până acum din viața mea. Practic 2 luni n-am știut altceva decât mers prin cartiere și încercat să convingem oamenii că putem fi o alternativă la ceea ce este acum în Iași.
Apropos, ce e acum în Iași? E cam multă liniște, nu credeți? Unde sunt marile șantiere de acum vreo 2 luni? Unde sunt puhoaiele de muncitori care umpleau străzile de dimineață până noaptea târziu, ba chiar și peste noapte? Pe cât puneți pariu că-i veți mai revedea abia peste vreo 4 ani? Un pic mai cărunți, mai cu burtă, dar la datorie, în slujba lu` don` Primar. Ca să mai aburească pe cineva.
Dar știți ce e cel mai îngrijorător? Faptul că oamenii s-au obișnuit să considere aceste lucruri ca fiind normale. Îmi spunea cineva în campanie (să mă ierte cel care a spus-o, dar nu-mi mai aduc aminte cine era) că „hoțiile au ajuns atât de multe și de mari, încât dacă-i spui cuiva de încă una, pur și simplu nu-l mai interesează”. E ca și în cazul mirosului, stând în contact foarte mult timp cu o substanță, la un moment dat nu-i mai simți mirosul. E nevoie de un alt miros ca să-ți „înviorezi” simțurile. Ei bine, cetățenii noștri nu mai simt „mirosul” hoției, al minciunii, al ipocriziei celor care îi conduc, al fariseismului și populismului. Și ce e mai rău, e că efectiv nu-mi dau seama acum ce nou „miros” i-ar mai putea face să-și revină…
Deocamdată e vară, dl. (atât cât poate fi el considerat domn) Nichita a dispărut total, la fel ca și instituțiile care-și făceau de lucru prin oraș până mai ieri.
Și ne pregătim de o nouă campanie, dar despre asta, plus un scurt comentariu asupra presei noastre ieșene, mâine… 🙂
May 21, 2008 | Politică
A început campania! De fapt, se apropie de ultima turnantă, deși mai sunt încă 9 zile lungi de tot, fiecare adăugând câte ceva la economia asta ciudată care are bilanțul la sfarșitul zilei de vot…
Ce am văzut pana acum: un Adomniței relaxat, ca orice candidat care știe că nu are nici o șansă, in ciuda faptului că a făcut Iașul să arate ca în vremea Uniunii Sovietice cu portretele lui cățărate peste tot. Un Nichita care trebuie lăsat să vorbească, fiindcă în felul ăsta se îngroapă singur și un Oprea atacat din toate părțile și în toate felurile, deși nu e el primarul și ca urmare nu are nimic de justificat. Asta demonstrează că e candidatul cu cele mai mari șanse. Sigur, vor spune unii, ce era să zici dacă ești în stafful lui de campanie? Acum sunt chiar obiectiv, iar pe “super-analiștii” care dau verdicte savurând un șpriț rece, „de vară”, îi invit oricând la o vizită cu dl. Oprea prin oraș pentru a se convinge.
În plus, prietenia de nezdruncinat dintre liderii (și accentuez asta) PNL și PSD la Iași, dar nu numai, e perfect vizibilă. În afară de atacurile repetate, „în haită”, asupra d-lui Oprea, nu am văzut până acum nici un atac politic major al PNL (prin candidatul sau liderii săi) asupra PSD. Se mai hârjonesc câte un pic la TV, se mai mângâie cu bannere „ofensatoare” la adresa drumurilor naționale și cam atât. Sunt convins că electoratul PNL (electorat pur de dreapta) observă lucrurile acestea. Pentru mine e clar că, așa cum scriau odinioară copiii pe blocuri, Fenechiu + Nichita = LOVE
Zâmbesc când aud tot felul de păreri „avizate” ale cunoscătorilor de serviciu care emit opinii despre lupta crâncenă care s-ar da între Oprea și Adomniței la locul doi. Sunt exact aceiași care acum mai an ne priveau superiori și pronosticau un scor sub 5%, poate chiar 3% pentru PLD. Nu i-am mai auzit o perioadă dupa acel 20% pe municipiu, dar au început din nou „emisia”. Îi asigur că vor fi la fel de uimiți și dezamăgiți ca și anul trecut.
O ultimă mențiune: văd pe toți pereții că Dobre „Știe și face”. De asta ne temem și noi, cetățenii, cel mai mult, domnule Dobre! :))
Să nu uit! Diseară, la 20.10, pe TVR 1, mare meci mare Oprea vs. Nichita vs. Adomniței. Iar apoi, pentru microbiști, finala UEFA Champions League. Va fi o seară frumoasă, presimt 😀
Apr 22, 2008 | Diverse
Gata, m-am săturat! Am tot amânat subiectul ăsta, deși de fiecare dată când mă loveam de el îmi promiteam să-l abordez în următorul meu mesaj pe net, dar mi-a ajuns…
Este vorba despre faimoasele mașini de „spălat” asfaltul, străzile, mă rog, ce vreți Dvs.. Nu știu cum se face, dar de fiecare dată când imi spăl mașina, mă regăsesc în trena unui astfel de camion care ia și împroașcă pe stradă apă. Teoretic, bănuiesc că acest fenomen s-ar numi spălare, dar ce fac ei e doar un fel noroi pe care ți-l plantezi pe mașină, doar așa, ca să-ți strici ziua și să te gândești cât de prost ai fost când ai dat 2-3 sute de mii pe un spălat. Pentru mine, cisterna, de fapt cisternele respective au ajuns un fel de simbol al Primăriei: „hai să ne facem că facem ceva”. Nu contează că e prost, că se enervează lumea, am bifat doar o acțiune și nu ne poate zice nimeni că nu facem curat în oraș. Știu că au acolo, la Mitropolie, niște izvoare care trebuie folosite cumva. Dar să le găsească altă întrebuințare sau să ia naibii niște mașini de spălat străzile veritabile, nu improvizațiile alea cu canea.. Acum ca să fiu sigur că nu-s singurul în situația asta, am pus și un mini-sondaj. Chiar sunt curios care va fi rezultatul 🙂
Apr 2, 2008 | Diverse
Am primit pe mail de la Catalin, un link către un filmuleț extrem de nostim. Îl pun și eu aici, comentariile, sau după caz, hohotele de râs vă aparțin…
